Comitetul pentru Relații Externe al Senatului din Congresul SUA a aprobat miercuri un proiect de lege care obligă secretarul de stat american să analizeze dacă Rusia este un sponsor al terorismului, relateaza TASS.
Documentul, denumit „Prevenirea activităților rău intenționate ale Rusiei în domeniul terorismului” (Stopping Malign Activities from Russian Terrorism Act), are ca ator pe senatorul de Colorado Corey Gardner.
Inițiativa legislativă îl obligă pe secretarul de stat să stabilească dacă Federația Rusă ar trebui considerată țara – sponsor al terorismului și dacă gruparile armate pro-ruse DNR și LNR din estul Ucrainei, care sunt sprijinite direct sau indirect de Federația Rusă, ar trebui declarate organizații teroriste străine. După votarea în comisie, proiectul de lege va fi luat în dezbatere în plenul Senatului.
Șeful Departamentului de Stat trebuie să raspunda parlamentarilor în cel mult 90 de zile de la data adoptării eventuale a proiectului de lege. Acesta trebuie mai întâi să obțină aprobarea în Senat, apoi în Camera Reprezentanților. În cazul trecerii prin ambele camere ale Congresului, documentul va fi trimis spre semnătură președintelui american Donald Trump.
Lista țărilor care sponsorizează terorismul, întocmită în prezent de Departamentul de Afaceri Externe al SUA, include Iranul, Coreea de Nord, Siria și Sudanul. Includerea unei țări pe această listă înseamnă că alte state sau cetateni străini pot fi supusi sancțiunilor americane în cazul încheierii tranzacțiilor comerciale cu un ”sponsor al terorismului”.
Adăugăm că, în urmă cu un an, Senatul a mai initiat un document similar, denumit „Lege pentru protejarea securitatii americane de agresiunea Kremlinului 2018”. Textul documentului, pregătit de senatorii Lindsay Graham, Robert Menendez și altii începea cu un apel adresat președintelui Donald Trump. În special, acestuia i se cerea să sprijine eforturile de combatere a imixtiunilor „din partea guvernului rus sau a altor actori străini în activitățile agențiilor guvernamentale americane, precum și în procesele democratice din țară”.
A doua prevedere a legii era „de a îndemna public guvernul rus să restituie Crimeea sub controlul guvernului ucrainean și, de asemenea, să ceara separatiștilor din estul Ucrainei să depuna armele”. Acest paragraf se referea și la „ocupația rusa și sprijinul separatiștilor” pe teritoriile Georgiei și a Moldovei. De asemenea, autorii proiectului au cerut președintelui să obtina de la Moscova să nu-l mai sprijine pe președintele sirian Bashar al Assad, care continuă să comită crime de război.
Documentul conținea, de asemenea, o propunere extrem de dură privind recunoașterea Rusiei drept „stat care sponsorizează terorismul”. Pe de o parte, această formulare arăta ca o actiune preliminară pentru o campanie la ONU privind excluderea Rusiei din calitatea de membru permanent al Consiliului de Securitate, pe de altă parte, sub acest steag, au fost introduse sancțiunile anti-iraniene începand cu 1983.
În plus, proiectul de lege prevedea unificarea tuturor sancțiunilor anti-ruse într-un singur mecanism. Pentru a coordona acest proces, guvernul SUA propune introducerea unui „birou de coordonare a sancțiunilor”, care implică coordonarea sancțiunilor cu Uniunea Europeană. De asemenea, s-a propus crearea unei alte structuri, „Centrul național comun pentru a răspunde amenințărilor hibride”, a cărui sarcină sa fie combaterea sistematică a încercărilor din partea Rusiei de a influența politica din SUA și întreaga lume.
|
Părerile sunt împărţite atunci când vine vorba de aspectul bananelor. Unii le preferă pe cele verzi, iar alţii le preferă pe cele negre, foarte coapte. Regula este destul de simplă cele verzi sunt mai crude, iar cele negre sunt coapte deja. Oricum ar fi bananele sunt bogate...
( ) Citeşte tot articolulCeea ce visăm poate avea o anumită semnificaţie asupra realităţii pe care o trăim zi de zi. Simbolurile şi semnificaţiile viselor sunt destul de complexe, iar ca să ne dăm seama dacă au impact asupra vieţii noastre trebuie să le descifrăm, scrie stiridinlume.ro.
( ) Citeşte tot articolulFructele uscate sunt ideale ca gustare, dar cât sunt ele de sănătoase, când ar trebui să le evităm și cum pot înlocui fructele proaspete? Auzim deseori că este foarte important să mâncăm fructe și legume, iar în acest context o să vorbim despre fructele...
( ) Citeşte tot articolulBerbec Începi să-ți găsești acea parte din optimism pe care ai mai pierdut-o în ultimul timp. Ai noroc că în jurul tău sunt oameni care te susțin și cumva te ajută să treci prin tot procesul cu care ai de-a face în evoluția ta.
( ) Citeşte tot articolulMaximele termice ale zilei vor fi de -6..-9 grade Celsius în nord, -5..-8 grade în centru și -4..-7 grade în raioanele de sud.
( ) Citeşte tot articolulIn primul rand, pentru a va da seama de ce muraturile va pot ajuta sa slabiti, este bine de cunoscut faptul ca au foarte putine calorii. Mai precis, un castravete murat de peste 140 de grame nu are decat 17 calorii, 200 de grame de varza murata nu au decat 25 de calorii si o gogonea medie are...
( ) Citeşte tot articolulÎn fiecare an, la mijloc de ianuarie, vorbim mult, spumos şi superficial despre Eminescu. E o tradiţie care sperăm că odată cu scurgerea timpului va deveni şi una profund naţională.
( ) Citeşte tot articolulAstăzi se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi din istoria României. Fotografiile cu el pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.
( ) Citeşte tot articolulSfinţii Cuvioşi Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşu sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă la 15 ianuarie, transmite realitatea.ro. Sfântul Pavel a trăit în timpul împăraţilor romani Deciu (250-253) şi Valerian (253-260), prigonitori ai creştinilor.
( ) Citeşte tot articolul