Astăzi 6 August 2020, Joi - Ultima actualizare la ora 10:38
Abonamente

Actualitate 16 Decembrie 2019, ora 10:35

Pârtii de schi din România. Cele mai bune pârtii din România pentru copii şi adulţi

Marime Font

 

În luna decembrie se dă startul oficial al sezonului pentru sporturi de iarnă. Majoritatea judeţelor cu relief montan au cel puţin o staţiune turistică unde se poate schia. Iată câteva din cele mai bune pârtii unde pasionaţi sau începători pot schia în sezonul 2019-2020.

Staţiunea Rânca – judeţul Gorj
Situată în Munţii Parâng, staţiunea Rânca are unul dintre cele mai lungi sezoane de schi. Prima zăpadă consistentă se depune de la jumătatea lunii septembrie, iar altitudinea înaltă şi temperaturile negative menţin pârtiile practicabile până târziu, în luna mai.

Loading...


La Rânca se găsesc 6 pârtii de schi, cu dificultate uşoară şi medie. Cea mai lungă pârtie de schi are peste 800 de m. Există şi o pârtie pentru săniuş amenajată pentru copii şi iar urcarea se face prin două staţii de teleschi.

Recent s-a anunţat şi deschiderea celei mai mari pârtii din staţiune, care va pleca de la cota 2000 şi care va străbate vârful Păpuşa.

Cum ajungi:

Din Bucureşti Bucureşti – Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Horezu în direcţia Tg.Jiu. Din DN67C spre Tg.Jiu, venind dinspre Horezu, la 40 Km înainte de Tg.Jiu se face dreapta spre oraşul Novaci (6 km) si apoi se urmăresc indicatoarele de Rânca (încă18 km).

Din Sibiu: Sibiu – Rm Valcea – Horezu si spre Tg.Jiu. Din DN67C spre Tg.Jiu, venind dinspre Horezu, la 40 km înainte de Tg.Jiu se face dreapta spre oraşul Novaci (6 km) şi apoi se urmăresc indicatoarele de Rânca (încă 18 km).

Staţiunea Mădăraş – judeţul Harghita

Judeţul Harghita are cel puţin 10 domenii de schi, iar 5 pârtii, de grade diferite de dificultate, deservite de trei instalaţii de teleschi, sunt doar în staţiunea Mădăraş. Pârtia pentru începători cu acces la teleschi are 100 de m, cea mai lungă este Pârtia albastră, de 1800 de m, iar cea mai dificilă, denumită Hadak Útja, are 700 de m.

Staţiunea Mădăraş este situată într-o zonă extrem de liniştită, iar pasionaţii sporturilor de iarnă şi ai vacanţelor la munte pot fi siguri că au facilităţi de cazare mult mai la îndemână faţă de staţiunile ultra cunoscute.

Cum ajungi:

Bucureşti– Miercurea Ciuc – Harghita Bai – Gheorghieni, se continua drumul spre Odorhei şi la Subcetate se face stânga spre indicatorul Harghita Mădăraş.

Straja, judeţul Hunedoara

12 pârtii de schi, cu toate gradele de dificultate, instalaţie nocturnă, sonorizare, acces la telescaun, teleschi sau telegondola din Lupeni – asta vă aşteaptă în staţiunea din munţii Vâlcan. Una din cele mai mari pârtii de schi din România, pârtia Straja măsoară 8100 de metri. Zăpada durează cam 4 luni pe an, iar grosimea stratului este, în medie, 50 de cm.

Cum ajungi:

Dinspre Petroşani sau dinspre Târgu Jiu, pe DN 66, la intersecţia de la Livezeni se urmează pe DN 66A indicatorul „Lupeni”. După 15 km, în Lupeni, în zona cartierului Braia, se urmează indicatorul „Straja” pe drumul 664 A.

Cârlibaba, judeţul Suceava

Una din cele mai vechi aşezări din Moldova, satul Cârlibaba a devenit astăzi o modernă staţiune de schi, cu două pârtii funcţionale, de grad mediu de dificultate, ambele asistate de tunuri de zăpadă artificială. Cârlibaba este o varianţă de resort turistic mai puţin aglomerat faţă de mult mai cunoscutele Câmpulung Moldovenesc sau Vatra Dornei.

Cum ajungi:

Cum maşina sau trenul până la Suceava, apoi pe aproximativ 20 de km pe DN 18, pană în staţiune.

Păltiniş, judeţul Sibiu

Cea mai veche staţiune montană din România, Păltiniş, este şi una din cele mai aglomerate şi mai căutate zone pentru schi. Doar una din vechile pârtii din staţiunea propriu zisă mai este funcţională. În schimb, la 1 km de intrarea în staţiune există complexul de pârtii Platoş -Arena, cu 7 pârtii cu grad diferit de dificultate, o pârtie pentru şcoala de schi şi zona Fun Park- amenajată pentru snow-board, trick-uri, sanie, sărituri şi alte distracţii.

Cum ajungi:

Cu maşina până la Sibiu, apoi încă 32 km până în staţiune.

Cu trenul, până la Sibiu, apoi trasele locale de transport public sau privat.

Ski Resort Transalpina – Voineasa, jud. Vâlcea

Pârtia Vidra - Ski Resort Transalpina, un domeniu schiabil cu o lungime totală a pârtiilor (dificultate medie şi uşoară) de 6 kilometri. Este cea mai nouă staţiune de schi din Romania, cu acces la telegondola si teleschi.

Cum ajungi:

Cum maşina: Sibiu – DN7/E81 şi DN7A– Brezoi – Voineasa – Vidra

Bucureşti – A1 şi DN7/E81 şi DN7– Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Călimăneşti – Voineasa – Vidra

Cavnic - jud. Maramureş

Situată la poalele munţilor Gutâi, fosta exploatare minieră Cavnic trăieşte astăzi exclusiv din turism. Domeniul schiabil are 5 pârtii pentru schi de dificultăţi variate, o pârtie de sanie şi o şcoală pentru iniţierea în schi şi snowboard. Cea mai lungă pârtie din Cavnic are 2,5 km iar accesul la toate domeniile schiabile se face cu teleschiul.

În Cavnic se poate schia şi vara. Aici este singura pârtie artificiala de schi din Romania. Pârtia măsoară 21m lăţime/100m lungime şi este realizată din cauciuc sintetic.

Cum ajungi:

Baia Mare - Baia Spre DN 18 – Cavnic

Poiana Braşov, jud. Braşov

Poiana Braşov este cea mai populată şi mai cunoscută staţiune turistică montană din România. 12 pârtii de schi, cu diferite grade de dificultate, sunt deservite de două telecabine, o telegondola, cinci instalaţii de teleschi şi două de telescaun. Aici este si una din cele mai lungi pârtii de schi din Romania – Drumul Roşu – cu o lungime de 4752 de metri si cu un nivel de dificultate uşor, fiind bună chiar şi pentru schiorii începători. Pârtiile dificile din staţiune sunt pârtia Lupului, cu o lungime de 2605 de metri, Sub Teleferic, de 2200 de metri şi pârtia Kanzel, de 297 de metri. Marele inconvenient al acestei zone este suprapopularea în sezon, Poiana Braşov fiind foarte căutată de turiştii români dar şi de străini.

Cum ajungi:

Cu maşina: Bucureşti - Piteşti - Câmpulung - Bran – Braşov

Cu trenul: Bucureşti Nord-Braşov- Poiana Braşov

Buşteni, jud. Prahova

De pârtiile Kalinderu au auzit chiar şi cei care nu schiază. Kalinderu 1 şi 2 au peste 1,3 km lungime, de dificultate uşoară spre medie. Urcarea se poate face din telescaun, baby ski sau o bandă de transport, iar pe pârtia Kalinderu 1 se poate schia şi seara, fiind iluminată integral.

La baza pârtiilor există un Fun Park pentru începători sau pentru amatorii altor sporturi de iarnă.

Cum ajungi:

Cu maşina: - Bucureşti - Ploieşti DN1A Săcele – Cheia

Cu trenul: Bucureşti Nord – Buşteni

Sinaia, jud. Prahova

Cel mai mare domeniu schiabil din România se găseşte în staţiunea Sinaia. 18 pârtii de schi, pentru toate nivelurile, 8 linii de acces- telegondole, telecabine, teleschi sau telescaun, 3 trasee de tip competiţional, toate într-un decor spectaculos, care au îndreptăţit turiştii să numească această staţiune „Perla Carpaţilor”.

Sinaia are cel mai mare număr de piste pentru experţi – ceea ce înseamnă grad mare de periculozitate – şi este una din cele mai bune staţiuni pentru schi-ul de altitudine.

Cum ajungi:

Cu maşina: ­ DN7 Bucureşti - Baldana - DN71 Baldana - Targoviste - Fieni – Sinaia

Cu trenul: Bucureşti Nord- Sinaia Gară 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Politică 6 August 2020, ora: 10:38

DOCUMENTE! Furculiță, Bolea, Odnastaloco și Burduja au primite sute de mii de la Moscova printr-un off-shore din Bahamas

DOCUMENTE! Furculiță, Bolea, Odnastaloco și Burduja au primite sute de mii de la Moscova printr-un off-shore din Bahamas

Deputatul Iurie Reniță face publice mai multe dovezi din care rezultă că deputații socialiști Corneliu Furculiță, Vasile Bolea, Vladimir Odnostalco și Petru Burduja, ar fi primit bani de la „Exclusiv Media” SRL, companie implicată în spălarea de bani din Federația...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 6 August 2020, ora: 09:47

Maia Sandu: „Dodon nu mai este primit la Kremlin ca un șef de stat, dar ca un funcționar regional”

Maia Sandu: „Dodon nu mai este primit la Kremlin ca un șef de stat, dar ca un funcționar regional”

Ultima vizită a lui Dodon la Moscova a fost una umilitoare pentru noi ca stat suveran.

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 6 August 2020, ora: 08:50

Cum să prepari cea mai aromată cafea: trucuri și idei

Cum să prepari cea mai aromată cafea: trucuri și idei

 Nimic nu se compară, dis-de-dimineață, cu aroma intensă a unei cafele, care îți trezește simțurile și te încarcă de energie și de bună dispoziție. Tabiet, obicei sau motiv de întâlnire cu prietenii, băutul cafelei vine de pe tărâmuri arabe....

( ) Citeşte tot articolul

Politică 6 August 2020, ora: 08:30

opinie Schimbarea Constituţiei va transforma R. Moldova în gubernie rusească, legiferată ca stat federativ şi prezidenţial. Planul Moscovei

Schimbarea Constituţiei va transforma R. Moldova în gubernie rusească, legiferată ca stat federativ şi prezidenţial. Planul Moscovei

Prin arderea Declaraţiei de Independenţă faţă de Rusia în aprilie 2009, vechea şi noua nomenclatură pro-rusească de la Chişinău s-a răzbunat pe Mişcarea de Eliberare Naţională (1986-1992) şi pe Primul Parlament, care a îndrăznit să spună pe 27 august 1991 în...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 6 August 2020, ora: 08:21

Iată ce se întâmplă în corp dacă mânânci usturoi cu miere timp de 7 zile!

Iată ce se întâmplă în corp dacă mânânci usturoi cu miere timp de 7 zile!

Stim deja ca usturoiul este considerat unul dintre cele mai sanatoase alimente, insa in combinatie cu mierea de albine naturala, efectul sau este potentat. Potrivit specialistilor, combinatia dintre usturoi si miere consumata pe stomacul gol timp de 7 zile are efecte spectaculoase pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Liber 6 August 2020, ora: 08:10

Podcast / „Acum mai bine de 10 ani, rușii le-au făcut un cadou moldovenilor: embargoul”

Podcast / „Acum mai bine de 10 ani, rușii le-au făcut un cadou moldovenilor: embargoul”

​În această ediție a podcastului „Caia și Bejan. Călătorii” vorbim despre turismul moldovenesc și despre cel mai important argument în favoarea acestuia: vinurile. O istorie a turismului oenologic din Republica Moldova, care sunt cramele importante din această țară, cine sunt...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 6 August 2020, ora: 08:08

Horoscopul zilei de azi JOI 6 AUGUST 2020. Ce te inspiră?

Horoscopul zilei de azi JOI 6 AUGUST 2020. Ce te inspiră?

 Luna in Pesti aduce momente de romantism, iar sextilul cu Jupiter in Capricorn si conjunctia cu Neptun in Pesti accentueaza vibratia visatoare si spiritual in amor. Asteapta-te la o noapte siropoasa, dar binevenita. Ce te inspira? Horoscop zilnic BERBEC (21 martie – 20 aprilie)...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 6 August 2020, ora: 00:41

Aerul condiționat îngrașă: Explicația specialiștilor o să te convingă

Aerul condiționat îngrașă: Explicația specialiștilor o să te convingă

 Temperaturile foarte scăzute şi lipsa de igienă a filtrelor aparatului provoacă diverse afecţiuni- migrene, pneumonii, conjunctivite- şi chiar favorizează îngrăşarea.

( ) Citeşte tot articolul

Externe 6 August 2020, ora: 00:35

Polonia intenţionează să îşi redeschidă toate şcolile în septembrie, în pofida creşterii numărului de infectări

Polonia intenţionează să îşi redeschidă toate şcolile în septembrie, în pofida creşterii numărului de infectări

 Polonia intenţionează să îşi redeschidă toate şcolile pe 1 septembrie, a anunţat miercuri ministrul polonez al Educaţiei, în pofida creşterii din ultima perioadă a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus, informează Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 6 August 2020, ora: 00:06

Rusia, „duşmanul natural” al României. Rusia de azi, Uniunea Sovietică de ieri, Rusia dintotdeauna

Rusia, „duşmanul natural” al României. Rusia de azi, Uniunea Sovietică de ieri, Rusia dintotdeauna

Actualitatea lui... rămâne un clişeu dătător de dureri de măsele nu numai al redactării, dar şi al cercetării premergătoare unei publicări. Cum textele de referinţă ale Istoriei intelectuale a lumii au profunzimi de Groapa Marianelor sute de ani după ce-au văzut lumina...

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 5 August 2020, ora: 11:22

video GALERIE FOTO (+18) / Teroare, moarte și devastare în explozia din Beirut

GALERIE FOTO  (+18) / Teroare, moarte și devastare în explozia din Beirut

Mulți din cei care au simțit explozia au crezut că a fost detonare nucleară.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 5 August 2020, ora: 07:57

Coronavirus R.Moldova, INFORMAȚII OFICIALE: 25.814 de infecții și 810 de persoane decedate

Coronavirus R.Moldova, INFORMAȚII OFICIALE: 25.814 de infecții și 810 de persoane decedate

Alte 332 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 8 în Transnistria. Din numărul total de cazuri, 3 sunt de import (Turcia-2, Cehia-1). Numărul total de cazuri COVID-19, în Transnistria constituie 1 569. Bilanțul...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 5 August 2020, ora: 07:38

Superalimente ale lunii AUGUST pe care e bine sa le consumi

Superalimente ale lunii AUGUST pe care e bine sa le consumi

 Din punct de vedere calendaristic, august este ultima luna de vara si aduce pe masa oamenilor o multime de alimente care pot face oricand parte dintr-o dieta sanatoasa.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 5 August 2020, ora: 07:30

Horoscopul zilei de azi MIERCURI 5 AUGUST 2020. Ce aduce Mercur în Leu?

Horoscopul zilei de azi MIERCURI 5 AUGUST 2020. Ce aduce Mercur în Leu?

 Dupa ce a ratacit doua luni in emotionalul Rac, Mercur intra in grandiosul Leu, pentru a ne aduce o gura de aer proaspat. Totul are acum o nota “glamour”, dramatica si romantica.

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 5 August 2020, ora: 07:07

Explozii Beirut: 2.750 de tone de nitrat de amoniu s-au aflat la originea tragediei

Explozii Beirut: 2.750 de tone de nitrat de amoniu s-au aflat la originea tragediei

O explozie a șocat Beirutul. Directorul de securitate libanez susține că deflagrația de azi a fost provocată de aprinderea unei mari cantități de explozibil extrem de puternic care fusese confiscat de poliție. Premierul Hassan Diab a anunțat miercuri zi de doliu național.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 5 August 2020, ora: 06:19

Bătălia pentru Belarus. De ce le cere opozanta Tihanovskaia susținătorilor ei să poarte la vot brățări albe

Bătălia pentru Belarus. De ce le cere opozanta Tihanovskaia susținătorilor ei să poarte la vot brățări albe

Un vot anticipat a început marţi, în Belarus, în vederea alegerilor prezidenţiale de duminică, un scrutin în care preşedintele autoritarist în exerciţiu Aleksandr Lukaşenko o înfruntă pe Svetlana Tihanovskaia, o opozantă necunoscută în urmă cu câteva luni, relatează News.ro,...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)