Păstorii cei buni

publicat în Editorial pe 5 Iulie 2019, 00:36

 

„Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui.” (Ioan 10; 1-5)

De fiecare dată, această pildă din începutul capitolului 10 al Evangheliei după Ioan mă face să mă gândesc la două aspecte legate de păstorire. Într-adevăr există mulți preoți și învățători pe care creștinii îi urmează. Pentru că deși știm că Iisus Hristos e păstorul cel bun, am văzut că după înviere lasă această sarcină apostolilor (prin Petru căruia îi cere să pască oile Lui) și urmașilor lor.

Mai mult, după câțiva ani de slujire într-o biserică, e destul să vedem dacă enoriașii sunt mai mulți sau mai puțini decât la început ca să înțelegem cât de bun e păstorul. Dar totuși nu la acest aspect vreau să mă refer astăzi, ci la cei care contestă preoția, respectiv biserica.

Ei nu recunosc nici păstorul, dar nici turma. Ei nu se încadrează la „o turmă și un păstor” (Ioan 10; 16). Și nu aud glasul păstorului. Pentru că de fapt au ieșit de mult din adunare, din staul. S-au depărtat și acum spun: nu există nici turmă, nici păstor, nici staul. Și aici intervine rolul păstorului cel bun. Pentru că el trebuie să urmeze exemplul lui Hristos și să plece în căutarea oii pierdute. Însă nu sărind gardul ca furul și tâlharul, ci intrând prin ușă.

Nu vreau să greșesc înaintea nimănui sau să jignesc pe cineva. Dar de multe ori suntem asaltați agresiv de oameni care vor să ne convingă – în cel mai bun caz – că Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu sau că – în cel mai agasant caz – că biserica lor e mai bună decât a noastră.

Să ne amintim cuvintele din Apocalipsă: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3; 20). Deci nu intru pe geam, nu îți umplu cutia poștală, nu te agăț pe stradă. Ci stau la ușă și bat. E o așteptare și o chemare în această imagine. Iisus stând la ușile inimilor noastre. Dar nu e nici un fel de agresiune. Și nici nu bate la fereastră, ci așteaptă să intre pe ușă, fiindcă e Păstorul cel bun; așteaptă să deschidem porțile ca să intre Împăratul Măririi.

Pentru mine cel care bate, strigă la geam și îmi îndeasă broșuri pe sub ușă, îmi umple poșta cu ilustrate, mă oprește pe stradă sau mă înnebunește pe tren e acel hoț și tâlhar care deși vede că nu îi recunosc glasul, vine și strigă și mă gonește din spate.