Actualitate

Patru mănăstiri ortodoxe din Ucraina sunt plasate în carantină

Cel puţin patru mănăstiri ale Bisericii Ortodoxe loiale Moscovei, devenite focare de coronavirus după ce au ignorat măsurile de combatere a acestei maladii, au fost plasate în carantină în Ucraina, potrivit unui bilanţ publicat miercuri, transmite Agerpres citând AFP.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunţat miercuri închiderea mănăstirii Goloseev, situată la periferia capitalei ucarinene, după ce 12 călugări au fost confirmaţi pozitivi cu Covid-19.

În ultimele săptămâni, aceeaşi măsură a fost luată cu privire la alte trei mănăstiri, dintre care două se află în Kiev. Printre ele, celebra Pecerska Lavra, unde s-au înregistrat peste 140 de cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2, dintre care trei mortale.

La o altă mare mănăstire, situată în regiunea Ternopil, din vestul ţării, s-au înregistrat 15 cazuri.

Biserica Ortodoxă ucraineană fidelă Moscovei a ignorat în general măsurile impuse de guvern pentru a limita propagarea noului coronavirus.

Până în prezent, Ucraina a înregistrat 6.592 de cazuri de Covid-19, dintre care 174 mortale. Cele mai multe cazuri au fost consemnate în regiunea Cernăuţi (1.053), municipiul Kiev (989), regiunile Ivano-Frankovsk (589), Ternopil (471) şi Rivne (353).

Guvernul de la Kiev a anunţat miercuri prelungirea până la 11 mai, ora locală 24:00, a restricţiilor impuse pentru a limita propagarea noului coronavirus. Autorităţile se aşteaptă la un vârf al epidemiei de COVID-19 între 3 şi 8 mai. Restricţiile respective au fost introduse iniţial pe 12 martie.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *