Actualitate

Peste o treime dintre copiii din ROMÂNIA trăiesc în locuinţe fără toaletă în interior

"Din păcate, lipsa accesului la produse pentru igienă şi a educaţiei pentru sănătate sunt probleme cu care ţara noastră se confruntă de foarte multă vreme. Subiectul a fost readus în spaţiul public zilele acestea, având în vedere cazurile de coronavirus, însă atragem încă o dată atenţia asupra nevoii de educaţie pentru sănătate pe termen lung în România, o ţară în care multe şcoli din mediul rural nu au, în continuare, apă curentă şi toalete în incintă. În şi mai multe şcoli şi grădiniţe, săpunul este inexistent, iar situaţia se perpetuează în gospodăriile acestor copii, care nu au resursele financiare pentru a cumpăra produse de bază cum ar fi săpunul. Igiena precară este o sursă continuă de îmbolnăviri în comunităţile defavorizate", a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Obiectivul de dezvoltare durabilă numărul 6 de pe agenda 2030 a Organizaţiei Naţiunilor Unite este de a garanta că până în 2030 toţi oamenii vor avea acces la toalete şi canalizare. "În acest moment, România este departe de îndeplinirea acestui obiectiv", se menţionează în comunicat.

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume şi crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş. Astfel, în comunităţile rurale unde este prezentă, desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducera abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin.

agerpres.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *