Tendințe

Piticii de grădină aduc noroc

De atunci, mi-am zis că în momentul achiziţionării unei case, grădina o voi decora cu mulţi pitici. Între timp, am aflat că poveşti cu aceste creaturi magice circulau în jurul anilor 1800. Conform legendei, gnomii trăiau în subteran unde îşi protejau diversele comori. Desigur, uneori ieşeau la suprafaţă şi se credea că vizitele lor erau extrem de norocoase. 

Piticii de grădină au apărut prima dată în Anglia, când un proprietar de pământ şi-a achiziţionat o astfel de statuie pentru noroc, iar odată cu el, tot mai mulţi au început să facă acest lucru. Multe din aceste statui erau lucrate manual din lut, fiind unice şi având o personalitate atrăgătoare. Aceste statuete nu stau pur şi simplu în grădină, fiind destul de active. Unele ţin în mână stropitoare sau dorm printre roşii şi fasole, iar altele chiar fac baie în mijlocul grădinii.

În momentul decorării grădinii cu aceşti mici omuleţi, aşezaţi-i în locuri neobişnuite. Astfel, oaspeţii ar putea găsi un pitic într-un hamac, unul trăgând cu ochiul din spatele unui copac sau pur şi simplu stând pe o piatră şi citind ultimele aventuri sau basme.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *