Comentariu

Pleacă ruşii din Transnistria?

Rezoluţia a fost propusă de deputata suedeză care mai cere şi ca actuala forţă de menţinere a păcii din Transnistria – alcătuită exclusiv din militari ruşi – să fie înlocuită cu o misiune civilă sub coordonarea OSCE.

Rezoluţia propusă de suedeza Walburga Habsburg Douglas – în cazul în care va fi adoptată în forma ei actuală – reprezintă o răsturnare totală a principiilor după care s-au purtat până în prezent negocierile de reglementare a conflictului transnistrean. Deşi Rusia este considerată stat agresor în câteva decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, tot Rusia este şi singurul actor care menţine pacea în Transnistria. Această situaţie se traduce pe înţelesul tuturor prin ocupaţie. Sunt curios cum vor reacţiona deputaţii ruşi din Adunarea Parlamentară a OSCE faţă de această rezoluţie. Mai mult ca sigur, vor înainta o serie de amendamente care să elimine punctul 20 care cere încheierea retragerii şi punctul 21 care solicită înlocuirea aşa-zisei misiuni de menţinere a păcii. Greu de crezut că Rusia va permite adoptarea unei astfel de rezoluţii. Sau dacă va fi lăsată să treacă, atunci Moscova nu o va respecta. Nu ar fi nimic nou în istoria recentă a diplomaţiei ruseşti – nici angajamentele de retragere de la Istanbul din 1999 nu au fost respectate.

Dincolo de aceste puncte, rezoluţia alcătuită de suedeza Walburga Habsburg Douglas mai cuprinde o serie de propuneri care ar putea stârni un val de nemulţumiri la Chişinău. În primul rând, se solicită introducerea posturilor de televiziune transnistrene pe reţelele de cablu din dreapta Nistrului. Apoi închiderea postului de televiziune NIT este considerată un atac împotriva libertăţii de exprimare. Se cere majorităţii parlamentare să depună eforturi pentru readucerea comuniştilor în Parlament (nu este clar dacă deputata suedeză a înţeles cine sunt comuniştii de la Chişinău). Rămâne de văzut cum vor vota deputaţii din întreaga Europă reuniţi la Adunarea Parlamentară a OSCE.

În paralel, la Tiraspol se petrec lucruri extrem de interesante. Mesajul transnistrenilor este unul contrar principiilor adoptate de OSCE – respectiv rezolvarea conflictului transnistrean prin păstrarea integrităţii teritoriale a R. Moldova. Autointitulata ministreasă a Afacerilor Externe de la Tiraspol, Nina Ştanski, a început să pregătească un document care să descrie strategia de politică externă a Transnistriei, respectiv integrarea în Uniunea Euroasiatică. Destul de greu de respectat integritatea teritorială a R. Moldova când o parte a oamenilor doreşte integrarea în Uniunea Europeană şi cealaltă insistă pentru integrarea în Uniunea Euroasiatică. Îndrăznesc să îmi păstrez convingerea că trupele ruse nu vor pleca din Transnistria prea curând, indiferent de ce rezoluţii sau înţelegeri vor fi votate sau semnate. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *