Primăvara ar fi tare faină, dacă nu m-ar omorî astenia. Greu mă trezesc, repede obosesc, nici vlagă, nici chef, o stare de doi lei. Vara mi-e prea cald. Toamna mă apasă depresia post-vacanţă şi mai grav, disperarea la gândul că vine iarăşi iarna, pe care nu o suport. Adică sunt „praf” tot anul. Un specialist s-ar hazarda probabil spre un diagnostic cu nume mai complicat. Nu cred că e cazul, cred că pur şi simplu am îmbătrânit. E ca în balada lui Topârceanu: „Cri-cri, nu credeam c-o să mai vii!”.
Asta i se întâmplă omului care are impresia că peste el anii trec altfel decât peste colegii lui de promoţie. Aşa îl ia bătrâneţea prin surprindere pe omul fudul căruia i se pare că toţi ceilalţi s-au ramolit doar el s-a maturizat. În special femeile urmăresc cu mare interes orice rid şi orice kilogram în plus al suratelor. E o mare izbândă să descoperi că icsuleasca, deşi e mai tânără cu doi ani decât tine, arată mult mai rău.
Când aveam cinci-şase ani şi auzeam că cineva a împlinit patruzeci, îmi era milă de omul acela bătrân, mi se părea că e ceva tare trist să nu îţi încapă toate lumânările pe un singur tort. Acum toţi prietenii mei se apropie de acea vârstă, unii chiar au depăşit-o de câţiva ani. Oare şi eu o să păţesc la fel? Posibil. Dacă nu mor în viitorul apropiat, peste trei ani o să împlinesc şi eu 40. Şi atunci, mai mult ca sigur, unui copil de şase ani îi va fi tare milă de mine.
TIMPUL(Suplimentul Femeia)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
