Internațional

Preşedintele peruan lansează un apel la ţările din America Latină să ajute Venezuela: Conflictul ar putea genera o criză a refugiaţilor asemănătoare cu cea din Siria

Kuczynski a declarat la Madrid că preşedintele venezuelean Nicolas Maduro ar trebui să permită accesul ajutoarelor umanitare pe teritoriul statului său.

Preşedintele peruan a avertizat că acest conflict intern din Venezuela ar putea genera o criză a refugiaţilor de proporţii asemănătoare cu cea din Siria şi cu consecinţe nefaste pentru statele din vecinătatea Venezuelei.

Cel puţin 65 de oameni, inclusiv membri ai forţelor de securitate, au fost ucişi de la începutul protestelor din Venezuela, iar sute de persoane au fost rănite. Au avut loc numeroase incidente violente între protestatari şi forţele de ordine, dar şi bande înarmate loiale autorităţilor guvernamentale.

Venezuela se confruntă cu grave probleme economice din cauza inflaţiei galopante şi scăderii preţului petrolului, iar această situaţie a condus la ample proteste antiguvernamentale, începând din aprilie.

Reprezentanţii organizaţiilor pentru drepturile omului au criticat guvernul de la Caracas pentru modul în care a gestionat această criză şi pentru excesul de forţă arătat până în prezent de preşedintele Maduro.

sursa: mediafax.ro


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *