Actualitate

Proteste violente la Paris. “Vestele galbene” sunt din nou în stradă

 

Aproximativ 32.000 de "veste galbene" manifestau sambata in jurul orei locale 14:00 in toata Franta, intre care 8.000 la Paris in cea mai importanta demonstratie din tara, in acest al IX-lea act al mobilizarii lor de la inceputul miscarii cu aproape doua luni in urma, potrivit datelor Ministerului de Interne, potrivit France Presse.

Aceste cifre sunt mai mari decat cele de saptamana trecuta pentru acelasi segment orar, cand 26.000 de persoane au fost mobilizate in Franta, potrivit unei surse a politiei franceze.

Circa 4.800 de "veste galbene" marsaluiau sambata in jurul orelor pranzului la Bourges pe o ruta autorizata, in timp ce 500 au ales sa manifesteze in centru, zona a fost interzisa orice fel de adunare, potrivit prefecturii Cher.

Apelul de a manifesta "in centrul Frantei", unde se afla orasul Bourges, reprezinta una din noutatile actului IX al "vestelor galbene".

In cadrul acestei manifestatii la Bourges, 18 persoane au fost retinute, potrivit prefecturii. Cinci dintre ele au fost retinute in primele ore ale diminetii, intr-o masina in care politia a gasit bile metalice, susceptibile sa serveasca drept proiectile. Ele au fost plasate in arest preventiv, a indicat procurorul din Bourges, Joel Garrigue.

Actul IX al miscarii "vestele galbene" a inceput sambata dimineata in Franta. Mai multe mii de protestatari manifestau sambata intr-o atmosfera de calm la Paris, plecand din fata Ministerului de Finante in cursul diminetii pentru a ajunge dupa-amiaza in Piata Charles de Gaulle (cunoscuta si Place de l’Etoile), una dintre cele mai mari piete ale capitalei franceze unde se afla si Arcul de Triumf, conform AFP.

Spre orele pranzului, manifestantii s-au oprit in Piata Bastiliei, strigand "Macron, demisia!", iar apoi au cantat Marseillaise, imnul national francez.

Printre sloganuri a figurat si "Libertate pentru Christophe!", cu referire la fostul boxer Christophe Dettinger, ex-campion al Frantei, la categoria grea (1,92 m – 91 kg), care a fost filmat lovind doi jandarmi sambata trecuta in cursul unei manifestatii a "vestelor galbene". El a fost retinut si plasat in arest preventiv, in asteptarea procesului.
Circa 30 de persoane au fost retinute sambata dimineata de catre fortele de ordine, in urma unor controale, in special pentru ca aveau asupra lor ceea a fost considerat arme interzise sau participare la un grup cu scopul de a comite violente.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *