Actualitate

Putin în rând cu dictatorii

 Putin este de-abia egal cu Ismail Omar Guelleh din Djibouti și Ali Bongo Ondimba din Gabon. Cine sunt aceștia? Guelleh este dictatorul din Djibouti, care a venit la putere după unchiul său, și acesta fiind președinte vreo 22 de ani.

Bongo este fiul adoptiv al fostului președinte al Gabonului, Omar Bongo, care a fost la putere din 1967 până la moartea sa, în 2009, când a preluat funcția fiul său. Care fusese „rodat” până atunci în diverse funcții guvernamentale, începând cu 1989.

Putin a ajuns pentru prima dată la putere ca prim ministru al Rusiei în 1999, fiind ales președinte în anul următor. În 2008, după două mandate prezidențiale, el a înmânat rolul lui Dmitri Medvedev și a făcut un pas înapoi pentru a deveni din nou premier.

El a revenit la Kremlin în 2012, triumfând la urne în 2018 pentru un al patrulea mandat în funcția de președinte.

Totuși, nu se poate compara cu Fidel Castro, cu 49 de ani la putere, urmat de fratele său la „domnie”, primul președinte al Taiwanului, Chiang Kai-shek, la putere de 47 de ani, până la moartea sa în 1975, Teodoro Obiang Nguema, Guineea Ecuatorială, 40 de ani la putere, președintele Camerunului, Paul Biya, care a condus deja timp de 37 de ani, Denis Sassou Nguesso, Congo-Brazzaville, are acum 35 de ani, cu excepția unei pauze de cinci ani după ce a pierdut alegerile din 1992, președintele Ugandei, Yoweri Museveni, 33 de ani.

Și niciunul nu se poate compara cu fondatorul Coreii de Nord, Kim Il Sung, care, deși a condus statul 46 de ani, el a devenit după moarte „liderul etern”, lăsându-și supușii pe mâinile fiului, apoi nepotului.

Studii ale specialiștilor britanici asupra conducătorilor de „cursă lungă” duc către un profil de lider ineficient, obosit, dezvoltând o personalitate introvertită, ca un demiurg neînțeles de lumea pe care el însuși a creat-o. De aceea, un astfel de lider este și periculos, pentru că acestuia i se pare că ține de el viața și moartea supușilor și nesupușilor.

Majoritatea liderilor longevivi au reușit să se izoleze ei înșiși de lumea pe care o conduc și, de asemenea, să izoleze și țara în fruntea căreia se află.

Nici dacă încearcă să se alieze între ei nu reușesc să stabilească o relație de cooperare stabilă, pentru că fiecare în parte se simte deasupra celorlalți.

Revenind la Vladimir Putin, el a reușit să-și schimbe total imaginea, de la liderul deschis democrației, atitudine pe care o afișa la început, până la liderul de astăzi, folosind orice mijloc și încălcând orice principiu democratic, pentru a se impune pe scena mondială.

De-a lungul „domniei”, el a trebuit să facă față la patru președinți americani (G.W.Bush, Bill Clinton, Barack Obama și Donald Trump), fiindu-i imposibil să ajungă la un acord de durată, care să fie respectat și de cei care au urmat.

Dinspre China, ba inamic „istoric”, ba aliat de conjunctură, a trebuit să facă față unor lideri puternici, cu o agendă strategică bogată: Jiang Zemin, Hu Jintao, Xi Jinping.

În Franța, i-a „prins” pe Chirac, Sarkozy, Hollande și Macron, prieteni, dar nu fără interes.

Iar cu Anglia a avut relații ba încordate, ba și mai încordate, cu Blair, Brown, Cameron, May și acum Johnson.

Putin se simte, probabil, ca un „general în labirintul său”.

ADINA MUTĂR

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *