În urmă cu mai mulţi ani, l-am luat împreună de pe raftul unui magazin şi l-am pus lângă chiuveta pe care a denumit-o apoi „casă”. Odată lucios, nou, sclipitor, precum noi doi, acum deformat, închis la culoare şi mohorât. Precum noi doi…
Milioane de viețuitoare microscopice îl rod în fiecare secundă, picături de apă se preling pe el zi de zi. A trecut prin două cutremure, multe certuri, momente de bucurie şi o despărțire dureroasă. A cunoscut femeile ce au urmat apoi, a fost atins de ele, folosit. Au trecut pe lângă el precum râul peste pietre. L-am privit uneori, amintindu-mi de anii în care era nou, lucios, întrebându-mă cum s-a degradat totul într-un ritm atât de rapid…
Am vrut de câteva ori să-l arunc, să-l înlocuiesc, tăind astfel încă o legătură cu trecutul recent, atât de dureros. Nu am putut face asta, până într-o zi, în care, fata cu ochii albaștri, din camera de hotel, mi-a propus pasul. L-a aruncat, iar în mine am simţit cum s-a rupt o bucată importantă. Deşi a fost un demers foarte dureros, a fost, în acelaşi timp, unul necesar.
Noul a dat afara Vechiul, în sfârşit.
petru@umbluliber.com
www.umbluliber.com
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
