Actualitate

Quo Vadis, Europa?

La invitatia Fundatiei „Friedrich Ebert”, Igor Corman, presedintele Comisiei parlamentare pentru Politica Externa si Integrare europeana, vicepresedinte al Partidului Democrat din Moldova, a participat la cea de-a 11-a Conferinta Parlamentara Internationala sub genericul „Quo Vadis, Europa?”, care s-a desfasurat in perioada 8-9 octombrie 2009 la Dubrovnik, Croatia.

In cadrul conferintei, dl Igor Corman a sustinut o alocutiune privind relatiile interparlamentare intre tarile din sud-estul Europei, optand pentru o intensificare a acestei cooperari si utilizarea tuturor posibilitatilor existente si a initiativelor sprijinite de Uniunea Europeana. Parlamentarul moldovean s-a referit si la situatia politica si economica din R. Moldova dupa alegerile din 29 iulie. In acest context, el a mentionat ca scopul principal atat al politicii externe, cat si al celei interne a guvernarii Coalitiei „Alianta pentru Integrare Europeana” este democratizarea tarii si asigurarea unui viitor european al acesteia.

Inceperea, in viitorul apropiat, a negocierilor privind Acordul de asociere cu UE si a dialogului referitor la liberalizarea regimului de vize pentru cetatenii R. Moldova sunt primii pasi ce vor fi intreprinsi in aceasta directie. „Facilitarea accesului in UE al cetatenilor moldoveni ar elimina si o problema devenita tot mai acuta in ultimii ani – cresterea numarului de solicitari a cetateniei romanesti”, a mentionat fostul ambasador al R. Moldova in Germania.

In acest context, au fost prezentate si alte argumente care atesta specificul situatiei din tara noastra. Dupa cum s-a accentuat, R. Moldova face parte din toate initiativele regionale din sud-estul Europei, sustinute de UE, dar, spre deosebire de celelalte tari din regiune, nu are inca o perspectiva clara europeana. In schimb, Uniunea Europeana a oferit R. Moldova, precum si altor cinci tari din spatiul post-sovietic, un alt cadru de cooperare – Parteneriatul Estic.

O anumita reticenta fata de aceasta initiativa europeana poate fi sesizata in intreg spatiul geografic vizat, Parteneriatul Estic fiind privit uneori ca o strategie menita sa tina aceste sase state la usa UE, fara a le permite sa paseasca pragul. Pentru a spulbera aceste suspiciuni, Parteneriatul Estic ar avea nevoie de o „poveste de succes” a unei tari participante, care sa fie ajutata masiv pentru a avansa rapid pe calea spre Uniunea Europeana.

„Atat din punct de vedere geografic, cat si tinand cont de dimensiunile sale relativ reduse, de integrarea sa in toate structurile sud-est-europene, de schimbarile politice recente, anume R. Moldova ar fi tara cea mai potrivita pentru aplicarea strategiei mentionate. Cu mijloace modeste aici pot fi obtinute rezultate importante, a subliniat Igor Corman, Uniunea Europeana oferind astfel un exemplu pozitiv celorlalti parteneri.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *