Politică

R. Moldova are cea mai mare scădere a economiei din ultimii 10 ani: PIB-ul s-a prăbuşit cu 11,5%

Datele Biroului Național de Statistică (BNS) arată că Produsul Intern Brut (PIB), estimat pentru trimestrul II 2020, în valoare nominală a însumat 44,63 miliarde lei prețuri curente de piață.

Scădere cu 14% pe seria brută și cu 11,5% pe seria ajustată sezonier

Comparativ cu trimestrul II 2019, PIB a scăzut cu 14% pe seria brută și cu 11,5% pe seria ajustată sezonier. Față de trimestrul I 2020, PIB s-a diminuat cu 7% pe seria ajustată sezonier. 

Cumulat, în semestrul I 2020, PIB a scăzut față de semestrul I 2019 cu 7,2% pe seria brută.

Potrivit BNS, valoarea adăugată brută (VAB) total pe economie, cu o pondere de 87,9% la formarea PIB, a contribuit cu -10,9% la scăderea PIB, volumul VAB fiind în descreștere cu 12,6%.

Consumul final a contribuit cel mai mult

La scăderea PIB, în trimestrul II 2020 față de trimestrul II 2019, au contribuit majoritatea activităților economice, influiențe negative mai importante având următoarele activități: 

  • comerțul cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor; transport și depozitare; activități de cazare și alimentație publică (au contribuit cu -4,2% la scăderea PIB), cu o pondere de 18% la formarea PIB și o reducere a VAB pe activitățile respective cu 21,4%; 
  • industria extractivă și industria prelucrătoare; producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat; distribuția apei;
  • salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (-1,7%), cu o pondere la formarea PIB de 14,7% și o reducere a VAB pe activitățile respective cu 11,7%;
  • administrație publică și apărare; asigurări sociale obligatorii; învăţământ; sănătate şi asistenţă socială (-1,3%) cu o pondere de 12,6% la formarea PIB și o reducere a VAB pe activitățile respective cu 11,1%;
  • activități profesionale, științifice și tehnice, activități de servicii administrative și activități de servicii suport (-1,1%) cu o contribuție de 2,9% la formarea PIB și o scădere a VAB pe activitățile respective cu 31,1%.
  • Impozitele nete pe produs cu o pondere de 12,1% la formarea PIB au contribuit cu -3,2% la scăderea PIB, volumul lor reducându-se cu 22,7%.

Din punct de vedere al utilizării, scăderea PIB în trimestrul II 2020 față de trimestrul II 2019 s-a datorat în principal scăderii consumului final (contribuind cu -15% la scăderea PIB), îndeosebi consumului final al gospodăriilor populației, al cărui volum s-a redus cu 17%, contribuind cu -13,6% la diminuarea PIB.

Formarea brută de capital fix s-a redus cu 15,6%, contribuind cu -4,8% la diminuarea PIB.

O contribuție pozitivă la evoluția PIB a avut-o exportul net (+9,5%), consecință a reducerii cu 29,2% a volumului importurilor de bunuri și servicii corelată cu o scădere mai mică a volumului exporturilor de bunuri și servicii cu 24,2%.

Guvernul estimează că în acest an, ca urmare a pandemiei Covid-19, economia va înregistra o scădere cu circa 4,5%, ca în 2021 să crească cu 4,1%.

https://www.mold-street.com 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *