Actualitate

Raionul Străşeni se mai înfrăţeşte cu două judeţe din România

Consiliul raional Străşeni urmează să se întrunească în şedinţa ordinară pe data de 16 februarie, iar două din proiectele de decizii prevăd înfrăţirea cu judeţele Bacău şi Brăila.

Conform proiectelor de decizii, scopul acordurile este colaborarea în următoarele domenii: administrație locală, economie, agricultură, învățămînt, cultură, turism și sport. Precum şi în domeniile politicilor de tineret, sănătate, asistență socială, elaborarea și implementarea proiectelor investiționale de interes comun.

„Centenar prin înfrăţiri”
Menţionăm că zilele trecute şi Consiliul Judeţean Bacău anunţa că va încheia un acord de înfrăţire cu raionul Străşeni. Acord ce face parte din campania „Centenar prin înfrățiri”, inițiată și organizată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în scopul întăririi legăturilor culturale, lingvistice, economice și sociale.

În ce priveşte judeţul Brăila, relaţiile bilaterale pot fi numite deja istorice. În decembrie 2017, preşedintele raionului Străşeni, Mihail Popa, a participat la sărbătorile dedicate Zilei Naționale a României la Brăila. Iar în anii precedenţi diverse colective artistice din una din localități a participat la evenimente culturale din cealaltă localitate.

Amintim că anul trecut Consiliul raional a aprobat deciziile de înfrăţire cu judeţele Vaslui, Ilfov şi Prahova. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *