Astăzi 17 Septembrie 2019, Marţi - Ultima actualizare la 16 Septembrie 2019
Abonamente

Opinii & Editoriale 26 Septembrie 2018, ora 07:48

Marime Font

Râmătorii de sensuri

Totul e înspăimântător de simplu: când ne naștem, fiecăruia, Dumnezeu îi dă câte un Boț de lut, căruia noi îi zicem DESTIN, îi pune în față un CRONOMETRU, dă startul și în perioada de timp rezervată noi trebuie să reușim să modelăm ceva din el.

Așa că, domnilor, fiecare e cu Destinul lui - eu am Boțul meu de lut, pe care îl frământ și îl răsfrământ, încet să-i dau un chip anume, să-i suflu suflare de viață și dacă voi reuși sau nu, e numai problema mea. Anii zboară și Destinul meu este ba o pușcărie, ba o biserică, ba o tăcere orizontală, ba un strigăt vertical, ba o noapte ticsită cu lumină jilavă de lună plină, ba un cer de dimineață rumenit în untul zorilor. CRONOMETRUL mă mână, Boțul de lut a obosit de atâtea experimente, se lasă tot mai greu re-modelat, nu acceptă să i se dea alte chipuri, decât cele prin care a mai trecut, și eu, ca să nu-mi trădez Creatorul, mă las învins de Destin. Repet, CRONOMETRUL îmi lasă tot mai puțin timp pentru alte variante, căci vine sorocul când va trebui să apar în fața Creatorului și să prezint darea de seamă: ce am făcut eu din Boțul cela de lut?

Fiecare se va duce la acel examen cu Destinul lui: unul cu o înjurătură, altul cu o rugăciune, al treilea cu un pumn de grâu, al patrulea cu o țară vândută... Eu mă voi duce cu o Metaforă și-I voi zice: Doamne, toată viața am păscut turmele de cuvinte pe care mi Le-ai dat în stăpânire; și din Boțul meu de lut, pe care mi L-ai dat, mi-a ieșit o Metaforă - uite-o, e jilavă de roua dimineții și e plină cu păsări și îngeri, Stăpâne, că mi-ai arătat partea nevăzută a Logosului; am înțeles că totul în Împărăția Ta e Cuvânt, că toate celelalte sunt o iluzie. La început a fost Cuvântul, dar la sfârșit tot Cuvântul a fost; și va fi. Cuvântul e lumină și întuneric, iubire și ură, somn și durere, singurătate și balamuc, sicriu și leagăn, bombă atomică și strugure de liliac, plecări și întoarceri, istorie și previziune, divinitate și fiară, botez și nuntă. Nu există viață și moarte – există doar Metafore, care închipuie aceste iluzorii tărâmuri. Viața e ca o Metaforă. Și moartea e o Metaforă. Ceea ce se cuprinde între aceste două Metafore este un câmp plin de ciulini prin care sufletele noastre umblă desculți. ATÂT.


Eu am cunoscut METAFORA – nu am ce mai cunoaște. De aceea vreau să vă întreb: voi, care nu ați cunoscut-o de ce râmați sensurile Metaforei mele? Eu am Grădina mea cu Metafore, de ce aruncați cu pietre în ea? De ce vă holbați la niște sensuri pe care nu le puteți pătrunde cu ochelarii voștri de cal? Vedeți voi oare ce triști sunt ochii nopții când întunericul rămâne singur la margine de sat? Vedeți voi oare cum amurgul brodează orizonturile cu epitete vinete? Asta e grădina mea, aici Metaforele dorm cu potârnichi sub cap, anotimpurile sunt burdușite cu tristeți divine, Dumnezeu iese noaptea la vânat îngeri blonzi, aici are loc marele măcel al cunoașterii de sine și lumea devine ceea ce este, a fost și va fi - o Metaforă. Aici eu îmi modelez Lutul meu, Metafora mea. Ce aveți voi cu Lutul meu? Voi îl aveți pe al vostru – ocupați-vă de el. Lăsați-mă, dar, cu Metafora mea, în singurătatea mea unde mă simt cel mai bine; aici e atât de liniște încât aud cum untdelemnul se prelinge din candelă și-mi sfârâie la picioare; aici o pace încărcată de sensuri se cerne printre ramuri; aici mă pot uita cu dragoste în ochii morții, aici simt cum lângă sângele meu a dat în spic grâul: aici văd cum pe-o colibă a înflorit o privighetoare, iar pe cumpăna fântânii se dă huța un înger izgonit din Eden; aici salcâmii umblă numai în peruci albe, savanții nu-și duc pe băut la bar principiile de analiză, poeții nu-și caută epitetele de păduchi, ca să nu supere Cenzura; aici nu există presă guvernamentală, născătoare de scârboșenii subtile; aici totul e altfel decât la voi - aici mi-am angajat o pădure din păsări, care să-mi cânte, aici am împăcat Timpul cu Spațiul, aici visele nu te trădează. (Apropo, dacă aveți un vis care v-a trădat, vă împrumut un killer. Sau voi n-aveți vise care v-au trădat? Ah, ce fericiți sunteți!).

Așadar, de ce râmați sub Metafora mea? De ce, domnilor soldățoi în peruci de savant? Lăsați-mă în Metafora mea, m-am săturat de duhoarea cuvintelor voastre cu un singur sens, direct. Voi nu aveți nevoie de zei nebuni, de psalmi neîncepuți, de păduri cu rădăcinile-n vânt... La ce dracu dar mai frământați boțurile voastre de lut, dacă n-ați înțeles încă un adevăr primar: totul e o mare deșertăciune, toate-s praf, totu-i un fum - și imperiile, și revoluțiile! - și numai Metafora este veșnică; apa trece, Metaforele rămân. Putrezesc crucile în cimitire, se schimbă lozincile și alfabetele, se recroiesc frontierele și numai Metafora supraviețuiește, în forma ei de început.

Luați aminte, domnilor, metaforele durează mai mult decât imperiile: Arsurile sunt sânuri și-obrajii ca pelinul.../ Ne strigă din sonata cocorilor. În jocuri,/ Salcâmii ne par negri... Iubito, curge vinul/ Îndepărtării noastre de oameni și de locuri. Iată, domnilor, aici se ascunde întreaga filozofie a Boțului de lut – îndepărtarea noastră de oameni și de locuri! (Numai tu ești nemuritoare, ah, naivă gutuie galbenă, trist felinar în ceață, păpușă cu păr de aur adormită pe bemolii răgușiți din portativul ciucure de muguri!) Luați aminte, domnilor, numai în Metafore lumea se naște ca la începuturi: stâncile se prefac în grohotișuri, se închipuie din hău paradigmele nemuririi, Dumnezeu așază luminătorii pe tăria cerului, Irod iese la recensământul de prunci, Iisus îl caută pe Iuda... Apropo, domnule savant, dumneata știi ce-s alea grohotișuri? Apropo, domnule țăran, dumneata știi ce-s alea paradigmele nemuririi?

În definitiv, așa e drept să fie – fiecare cu Boțul lui de lut, fiecare cu Metafora-Destinul lui. Să arunce cu pietre cel ce e fără de păcat. Apropo, Doamne, numai Tu ești fără de păcat? Atunci R. Moldova nu e creația Ta? Nici râmătorii de sensuri nu-s opera Ta? Dar să lăsăm asta – nu mai râmați, domnilor, pentru că totul e înspăimântător de simplu. (Vezi începutul, rotund ca o Metaforă.)

15 mai 2002

Fragment din cartea „Hoții de mituri”, 2004

Un articol de: Constantin Tănase
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 22:07

 Reprezentantul special al Departamentului de Stat al SUA în Ucraina, Kurt Volker, consideră că Rusia va returna Ucrainei peninsula anexată Crimeea, la fel cum Uniunea Sovietică a întors independența țărilor baltice, scrie unian.net.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 21:39

 Usatîi a venit la MAI cu un CADOU pentru Andrei Năstase: „Până acum aveam un președinte dat de Dumnezeu, iar acum avem și un MINISTRU dat de Dumnezeu”

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 18:21

Reghina Apostolova a fost reținută cu puțin timp în urmă. S-a întâmplat în parcul „Ivanos” din Orhei, anunță DESCHIDE.MD. Menționăm că și vicepreședinta Partidului Șor, deputatul Marina Tauber a fost reținută la Orhei de către Centrul Național...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 15:56

Iurie Reniță a explicat de ce a părăsit sala Parlamentului când socialistul Dodon și-a început discursul electoral

Iurie Reniță a explicat de ce a părăsit sala Parlamentului când socialistul Dodon și-a început discursul electoral

Discursul de azi a lui Igor Dodon în fața deputaților a fost o acțiune cu profund iz electoral. Astfel a comentat ambasadorul Iurie Reniță, președintele Comisiei Politică Externă și Integrare Europeană din Parlament, decizia sa și a colegilor din cadrul blocului ACUM, Lilian Carp...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 15:44

Peste o mie de militari din Republica Moldova, România şi SUA participă la “Scutul de Foc - 2019”

Peste o mie de militari din Republica Moldova, România şi SUA participă la “Scutul de Foc - 2019”

Armata Naţională organizează, în perioada 16 — 20 septembrie 2019, la Centrul de Instruire al Armatei Naţionale, exerciţiul internaţional „Scutul de Foc- 2019”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 15:13

FLASH /// Procurorul general interimar a cerut ridicarea imunității parlamentare a lui Tauber și Apostolova

FLASH /// Procurorul general interimar a cerut ridicarea imunității parlamentare a lui Tauber și Apostolova

Preşedintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a prezentant în plen solicitările, pe care le-a primit de la Procurorul Dumitru Robu cu privire la cercetarea penală şi reţinerea deputaţilor din partidul ŞOR Marina Tauber şi Reghina Apostolova. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 15:03

De ce cresc prețurile în Moldova și la ce să ne așteptăm anul viitor?

De ce cresc prețurile în Moldova și la ce să ne așteptăm anul viitor?

În ultimele 4-5 luni asistăm la o accelerare a creșterii prețurilor în Republica Moldova, care în luna august au atins nivelul de 5,5% anual. Care este motivul și la ce să ne așteptăm în următoarele luni? În opinia mea sunt câțiva factori, care au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 14:59

Expert: Mariajul politic de la Chișinau este benefic doar pentru Socialiști

Expert: Mariajul politic de la Chișinau este benefic doar pentru Socialiști

 Cel mai comod aranjament politic posibil este acel in care partenerul preia toate costurile politice. Cam asa poate fi descrisa relatia dintre PSRM si ACUM dupa discursul Presedintelui Dodon.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 14:47

Bucurie maximă în tabăra guvernării: Dmirii Kozak, revine la Chișinău!

Bucurie maximă în tabăra guvernării: Dmirii Kozak, revine la Chișinău!

 Vicepremierul rus Dmirii Kozak, vine, din nou, la Chișinău. Vizita acestuia urmează a fi făcută în următoarele zile. Acesta va participa la Forumul Economic moldo-rus, despre care a vorbit anterior președintele Igor Dodon.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 14:26

100 de zile de activitate a Guvernului Maia Sandu | Expert: Viteza acestei dezoligarhizări e mică și de fapt s-a transformat într-o repolitizare a instituțiilor

100 de zile de activitate a Guvernului Maia Sandu | Expert: Viteza acestei dezoligarhizări e mică și de fapt s-a transformat într-o repolitizare a instituțiilor

Guvernarea de la Chișinău a înregistrat unele realizări în primele 100 de zile de activitate, dar n-a lucrat cu eficiență maximă și putea face mai multe, consideră experții. În opinia acestora, promisa dezoligarhizare rapidă, practic, a eșuat și s-a transformat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 14:24

Dodon se declară nemulțumit de activitatea guvernării de parcă n-ar fi la PUTERE alături de blocul ACUM

Dodon se declară nemulțumit de activitatea guvernării de parcă n-ar fi la PUTERE alături de blocul ACUM

Liderul socialiștilor Dodon nu este mulțumit de activitatea membrilor Cabinetului de Miniștri. Despre asta a spus șeful statului azi, de la tribuna Parlamentului Republicii Moldova. Acesta spune că, în cazul în care majoritatea va decide schimbarea componenței actualului Guvern,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 14:18

Ion Sturza: La Chișinău a apărut un mare evanghelist - Andrei Năstase!

Ion Sturza: La Chișinău a apărut un mare evanghelist - Andrei Năstase!

 La Chișinău a apărut un mare evanghelist - Andrei Năstase! -  sau cum poți să cazi în derizoriu, „crucificându-l" pe Hristos în Ministerul de Interene.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 13:43

Trei deputați ACUM au părăsit sala când Dodon și-a început discursul

Trei deputați ACUM au părăsit sala când Dodon și-a început discursul

 Trei deputați din partea blocului ACUM au părăsit sala de ședință a Parlamentului când Igor Dodon și-a început discursul în fața Legislativului. Este vorba despre Iurie Reniță, lilian Carp și Octavian Țîcu,

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 12:33

Cristi Danileț: În momentul în care Ministrul Justiției este cel care propune și Președintele statului este cel care numește Procurorul General, vom avea o numire politică, indiferent că o recunoaștem sau nu pe hârtie

Cristi Danileț: În momentul în care Ministrul Justiției este cel care propune și Președintele statului este cel care numește Procurorul General, vom avea o numire politică, indiferent că o recunoaștem sau nu pe hârtie

Cunoscutul expert român Cristi Danileț a comentat pentru TVR Moldova inițiativa Guvernului Republicii Moldova referitoare la schimbarea procedurii de numirea a Procurorului General, prin abilitarea unei comisii constituite de Ministrul Justiției de a selecta candidaturile și a le...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 12:00

LIVE VIDEO /// Parlamentul se întrunește astăzi în ședință. Pe ordinea de zi: UN SINGUR SUBIECT. Dodon va veni cu un discurs în plen

LIVE VIDEO /// Parlamentul se întrunește astăzi în ședință. Pe ordinea de zi: UN SINGUR SUBIECT. Dodon va veni cu un discurs în plen

Parlamentul se va întruni astăzi, în ședință plenară, pentru a vota proiectul de modificare a legii procuraturii, inițiat de Guvern, care prevede o nouă procedură de numire a Procurorului General.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 11:52

(Europa Liberă) Expertă anticorupție: Executivul și legislativul NU AR TREBUI să aibă un rol determinant în numirea Procurorului General

(Europa Liberă) Expertă anticorupție: Executivul și legislativul NU AR TREBUI să aibă un rol determinant în numirea Procurorului General

Experta Mariana Kalughin atrage atentiția: „Un executiv și un legislativ, de obicei la patru ani, dacă nu mai des, se schimbă, judiciarul ni-i dat pentru totdeauna. Parlamentul se întruneşte astăzi pentru a modifica procedura de alegere a procurorului general. Miza nu e doar o...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 11:47

Câte secții de votare vor fi deschide pentru alegerile din 20 octombrie

Câte secții de votare vor fi deschide pentru alegerile din 20 octombrie

Pentru alegerile locale generale din 20 octombrie 2019 vor fi deschise 1969 de secții de votare. Cele mai multe secții de votare se găsesc în circumscripțiile electorale:

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 10:49

Presa socialistă îl ATACĂ pe Năstase - a ÎNCĂLCAT Constituția prin înălțarea unui crucifix la MAI

Presa socialistă îl ATACĂ pe Năstase - a ÎNCĂLCAT Constituția prin înălțarea unui crucifix la MAI

Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a încălcat în mod evident Constituția prin instalarea crucifixului pe scara centrală a organului guvernamental - Ministerul Afacerilor Interne, informează portalul pro-socialist noi.md.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 10:47

Pagina de istorie: Câte parale face un leu?

Pagina de istorie: Câte parale face un leu?

Au trecut peste 150 de ani de când leul a devenit moneda națională a României. Aflați din Pagina de istorie de azi de unde i se trage numele leului românesc, cât valora și prin ce greutăți a mai trecut, de-a lungul timpului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 10:44

Alexandru Tănase: Reforma procuraturii și formula politizării perfecte

Alexandru Tănase: Reforma procuraturii și formula politizării perfecte

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Legii Procuraturii. În cadrul ședinței de Guvern, Premierul Maia Sandu a declarat: „Guvernul a votat cel mai important proiect de lege pe Reforma Procuraturii. Este o decizie curajoasă, asumată de colegii mei din Guvern, care...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 10:27

Stanislav Pavlovschi și-a dat DEMISIA din funcția de vicepreședinte al PPDA

Stanislav Pavlovschi și-a dat DEMISIA din funcția de vicepreședinte al PPDA

Stanislav Pavlovschi şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Platformei Demnitate şi Adevăr. Informaţia a fost confirmată de către deputatul PPDA, Alexandr Slusari. Parlamentarul nu a oferit mai multe detalii. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Septembrie 2019, ora: 10:11

Zodiile care se umplu de bani în luna septembrie. Nimic nu le va sta în cale

Zodiile care se umplu de bani în luna septembrie. Nimic nu le va sta în cale

Ești sortit să ai succes și să câștigi mulți bani? Dacă nu știi răspunsul la această întrebare, astrele ți-l pot oferi. Toamna aceasta, unele semne zodiacale sunt destinate să facă bani. Este de ajuns să-și pună mintea la contribuție și norocul le va surâde....

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)