Actualitate

Realitatea TV, în faliment: Curtea de Apel decide irevocabil intrarea în faliment

Cozmin Gușă mai controlează o licență din 2015, pentru postul Realitatea Plus, prin compania Geopol Internațional. Licența are acoperire națională și internațională (UE, țările din fosta Iugoslavie). În momentul în care a obținut-o, după îndelungi demersuri la CNA, el a susținut că urmărește extinderea activității Realitatea la nivel internațional. Realitatea Plus nu figurează, însă, anul acesta printre posturile "must carry", adică printre posturile incluse pe lista întocmită de CNA la fiecare început de an, cu posturi pe care cabliștii le pot retransmite la liber (adică să nu plătească licențiatorilor pentru ele), așa cum e Realitatea TV în prezent.
Gușă acuză că s-a încercat preluarea brandului de la OSIM și oprirea Realității TV pe timpul campaniei electorale:

”Veste șoc! Dragnea și cei din statul paralel, respectiv Coldea, despre care tot vorbesc de atâtea luni și-au văzut visul cu ochii. Au reușit, înaintea campaniei electorale, în această seară, în urma cu o oră, să obțină o decizie la cerearea ANAF, definitivă, de intrare în faliment a Realitatea Media. Ceea ce ni s-a tot promis în guvernarea Dragnea și Ponta, în acest moment, aparatul din jurul lui Dragnea, care îl include și pe Coldea, au reușit să obțină decizia în instanță, care este una neașeptată pentru noi. Ne așteptam ca instanța să dea dreptate unui demers corect făcut de noi, și nu de a da satfisfacție unor oameni care batjocoresc statul român.
Filmul pe scurt este așa: noi am obținut un plan de reorganizare, în care trebuia să plătim datoriile debitorilor, după ce ANAF-ul lui Dragnea refuzase celălalt plan prin care ne angajam să plătim total datoriile la stat. Printr-o decizie corectă, a fost aprobată celălalt plan, care ne dădea posibilitatea să plătim debitorii pe care îi avem, în condițiile în care toate cifrele de reducere de cheltuieli, personal, venituri, erau în regulă", a spus Cozmin Gușă.

Insolvența Realitatea Media este unul dintre cele mai complicate astfel de procese din ultimul deceniu, soldat cu nenumărate amânări, reluări de proceduri, dosare separate și comasate etc. Această companie a intrat în insolvență în septembrie 2011, iar un plan de reorganizare a fost adoptat după aproape 3 ani. Alți patru ani și mai bine au trecut până când, anul trecut, o primă instanță a aprobat acest plan de reorganizare, infirmat acum.

Potrivit site-ului Supervizor.ro, care citează raportările ANAF, la 31 decembrie 2018 debitorul Realitatea Media avea datorii la stat în total de 126,9 milioane lei, din care 51,7 milioane la bugetul de stat și 53,1 la bugetul asigurărilor sociale de stat, 2 milioane la bugetul asigurărilor pentru șomaj și 19,9 milioane la bugetul asigurărilor de sănătate.

Partidul Realitatea

În toamna 2018, când era așteptată o primă decizie în instanță privind planul de reorganizare, mai mulți oameni din Realitatea depuneau actele pentru înființarea Partidului Realitatea. Gușă declara atunci pentru HotNews.ro că ideea de a forma un partid a apărut pentru că, în fața intenției PSD a a închide sau prelua acest post critic, "nimeni din clasa politică, de la Iohannis în jos, nu ne-a sprijinit." Angajații au libertatea să aleagă dacă intră în partid, a spus el.

Istoricul intrării în insolvență a Realitatea Media:

În anii 2000, Realitatea Media, condusă mulți ani de Sorin Ovidiu Vântu, a fost unul dintre companiile media cu cele mai mari cheltuieli, inclusiv în dezvoltarea primului post de știri, Realitatea TV.
· La capătul multor scandaluri, la acest post venea pe post de manager extern, în 2010, Sebastian Ghiță
· În primăvara 2011, Elan Schwartzenberg anunța cumpărarea Realitatea de la Sorin Ovidiu Vântu http://m.hotnews.ro/stire/8570052
· După doar câteva luni, Schartzenberg a cerut insolvența Realitatea Media
· În octombrie 2011 se producea sciziunea Realitatea TV-România TV, produsă prin plecarea unei părți din echipa Realitatea, alături de Sebastian Ghiță, să facă un nou post, care a început să funcționeze fără a avea aprobările necesare de la CNA, dar pe care le-a obținut fără probleme în scurt timp.
· În noiembrie 2011, Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru își făceau intrarea în companiile care figuraseră în acționariatul Realitatea Media
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *