Cultură

Recital de poezie cu Marcela Benea

Saptamana trecuta, la Editura „Cartier” a fost lansat un nou proiect de promovare a poeziei contemporane – „Serile poetice”. Prima protagonista a manifestarii a fost Marcela Benea, iar invitatii ei speciali – poetii Andrei Burac, Teo Chiriac, Ion Hadarca, Irina Nechit si altii. „Important este ca acest lant viu al poetilor sa nu sa se rupa niciodata”, a spus Emilian Galaicu-Paun, moderatorul serii, poet, redactor-sef la Editura „Cartier”.

Scriitoarea s-a nascut in satul Varatic, raionul Rascani, la 4 iulie 1948. A debutat editorial in 1974 cu volumul „Zestre”, apoi a urmat „Poveste neterminata”(1988), iar dupa o intrerupere de 20 de ani, in 2008, Marcela Benea editeaza volumul de poezii „Evadare din Fresca”. Solicitata de noi, Marcela Benea ne-a spus ca, chiar si in aceste zile – care sunt mai grave decat prozaice, sunt cu adevarat dramatice – continua sa scrie versuri. „Din pacate, internetul, televizorul si reteaua mobila au invadat sec. XXI. Astazi, poeziile sunt mai putin citite, iar cartile raman prafuite pe rafturile librariilor si bibliotecilor”, a spus poeta. Ultima carte a sa – „Evadare din Fresca” – a avut un tiraj de doar 1000 de exemplare. N-a vandut niciuna, le repartizeaza bibliotecilor, scolilor si liceelor din republica.
 

Poeta nu-i la varsta intrebarilor. Zice ca rutina si problemele vietii de fiecare zi ii surpa nu numai inspiratia, dar si sperantele. „Intotdeauna am vrut sa fiu originala prin ceea ce scriu. Or, n-am acceptat sa fiu un rob al poeziei, mi-am dezvelit sufletul peste foaia alba doar atunci cand imi inflorea inspiratia”, ne-a marturisit cea care a lansat, cu un recital, „Serile poetice”.
Invitatul special la recitalul de poezie, poetul Ion Hadarca, a mentionat ca, desi cunoaste creatia autoarei inca de pe cand aceasta era debutanta, a ramas coplesit de puritatea limbajului din poeziile Marcelei Benea. „Autoarea reconfirma feminitatea in poezia noastra. Am impresia ca, de la Magda Isanos, noi nu am avut o poeta mai integra”, a remarcat poetul in acea seara lirica.

Anastasia Seraciov,
stagiara la TIMPUL

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *