Actualitate

România: În şcoli, rata de infectare e mult sub media naţională. Şcoala nu te îmbolnăveşte. Peste 38% din personal, vaccinat

Ministrul a adăugat că rata de infectare în unităţile de învăţământ este sub media naţională.

”Cifrele la zi, cu privire la vaccinarea persoanelor din învăţământ, astăzi, sunt 135.000, adică peste 38 la sută din totalul personalului din învăţământ. Este un element foarte important. De asemenea, datele pentru săptămâna 8-15 martie ne arată că în şcoli, rata de infectare a fost jumătate faţă de perioada precedentă, 1-10 martie, respectiv am avut un total de 181 de infectări în perioada 8-15 martie, faţă de 376 de infectări în perioada anterioară, în cazul elevilor şi de asemenea, puţin peste 300 de infectări în rândul personalului din învăţământ, faţă de 545 în perioada anterioară”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24, marţi seară.

Ministrul Educaţiei a adăugat că şcoala nu îmbolnăveşte pe nimeni. ”În ultima săptămână s-au închis 216 clase dintr-un total de 136.000 de clase din România. În şcoli, rata de infectare este mult sub media naţională. Şcoala nu te îmbolnăveşte, şcoala, prin respectarea regulilor te ajută să te protejezi”, a declarat Cîmpeanu. Sorin Cîmpeanu a mai spus că beneficiie educaţiei sunt mai mari decât riscurile.

”Sunt foarte îngrijorat de această perspectivă antagonică dintre educaţie şi sănătate. Ele nu sunt antagonice. Mi-e greu să definesc un grup ţintă al celor care nu înţeleg, dar e de datoria mea să explic faptul că beneficiile educaţiei sunt mai mari decât riscurile. Atât timp cât riscurile nu pot fi eliminate, ele trebuie gestionate”, a declarat Cîmpeanu.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *