Vicepremierul Victor Osipov, responsabil de reglementarea conflictului separatist, circulă ba la Viena, ba la Moscova, ba la Kiev, ba la Washington, pentru a face posibilă reluarea tratativelor în formatul „5+2”. Chiar şi Dmitri Medvedev, liderul de la Kremlin, a fost re-angajat în discuţii concrete pe marginea diferendului din stânga Nistrului. Degrabă, deci, s-ar putea întâmpla să fim martorii unor lovituri de teatru în această regiune geopolitică, ce mai stă ca un butoi de pulbere sub stabilitatea europeană…
Din cauza evenimentelor politice de la Chişinău, presa din RM, dar şi comentatorii au acordat prea puţină atenţie acestei teme. Voi aminti doar câteva momente importante: Declaraţia comună ruso-ucraineană din 17 mai 2010, Memorandumul semnat de preşedintele Rusiei şi cancelarul federal al Germaniei, Declaraţia lui Traian Băsescu precum că actuala Transnistrie reprezintă un pericol pentru securitatea României. Dintre acestea, în prim-plan iese Memorandumul Medvedev-Merkel, ultima, se zice, asumându-şi rolul de a trata în numele UE. Esenţa acelui Memorandum e că Germania ar putea să susţină iniţiativa lui Medvedev despre Tratatul privind securitatea europeană, dar ar vrea mai întâi ca Rusia să-şi retragă trupele din Transnistria. După care Europa va accepta să discute cu Moscova o nouă arhitectură de securitate pe continent în cadrul noului Comitet UE-Rusia.
Oricum, Memorandumul Medvedev-Merkel a stârnit multe discuţii, iar pe unii activişti din regiunea separatistă i-a pus pe gânduri, ei învinuind Moscova că cedează în cazul enclavei de la Nistru. Pentru ei a fost ca gazul pe foc şi decretul lui Mihai Ghimpu, prin care ziua de 28 iunie este declarată drept Zi de ocupaţie sovietică a Basarabiei. Liderii separatişti şi serviciile secrete din stânga Nistrului au mobilizat diferite grupări ale societăţii să condamne cursul Chişinăului spre „unificare cu România”. În plus, ei au relansat cerinţele către Moscova de a recunoaşte oficial statalitatea republicii autoproclamate, acum având susţinere şi din partea liderului pro-rus de la Kiev. Noul val de isterie antimoldovenească a Tiraspolului are scopul de a obţine priorităţi politice în cazul unei variante de reunificare a RM. În actuala realitate, unificarea pare imposibilă, dar noi nu cunoaştem discuţiile din culisele unde sunt pregătite declaraţiile sau memorandumurile pe marginea conflictului transnistrean. Dar, ar fi naiv să credem că Rusia, fie şi forţată de structurile occidentale, va ceda enclava sa de la Nistru.
După războiul asupra Georgiei, în cazul Osetiei de Sud, Moscova nu poate folosi acelaşi scenariu şi împotriva Moldovei, ceea ce ar putea s-o facă să accepte plămădirea unei variante de compromis – din partea ei, dar şi din partea UE – variantă care, se presupune, va transforma RM unificată într-o „zonă de tampon” între UE şi Rusia, plus Ucraina şovăielnică. Un asemenea scenariu l-ar susţine ambele părţi, pentru a nu admite o Românie Mare până la Nistru, ceea ce este şi în interesul Ucrainei. Iar cu o Moldovă unificată, Europa ar diminua influenţa Rusiei în această zonă. În cazul dat, cursul pro-românesc al RM va fi strangulat, iar Tiraspolul va insista să revenim la politica stalinistă a moldovenismului primitiv.
Deşi incredibil, un asemenea scenariu se coace. Rusia poate ceda doar ca să (ne) câştige.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
