Rusia stabilizeaza, Voronin santajeaza si UE ofteaza

„FMI pleaca a doua oara ca o sotie infidela de la barbat. Ei cred ca noi o sa intindem picioarele…?”
(Presedintele Vladimir Voronin, 24 iunie 2009)

Acum vreo luna ne intrebam, la aceasta rubrica, in ce moneda se va face „stabilizarea” RM: „euro” sau „rubla”? Evenimentele recente ne-au confirmat presupunerile – Moscova a fost mai rapida si a reusit sa faca „o oferta ce nu poate fi refuzata”. Deocamdata, nimeni nu stie in ce consta aceasta cu adevarat.

Criza nu a schimbat nimic. Doar mijloacele
Rusia nu si-a schimbat strategia decat, eventual, tacticile. Ofensiva ei in Est a fost o constanta a politicii externe a Kremlinului, indiferent de regim, iar pe timp de criza economica nu exista niciun semn ca s-ar opri. Caci oricat de mare ar fi criza in Rusia – si e mare, daca Putin arunca cu stilouri! – tot mai puternic se resimte aceasta in „strainatatea ei apropiata”. Ceea ce vedem in Est nu e nimic nou, cu precizarea ca ofensiva Moscovei nu e singurul element care explica configuratia politica a acestui spatiu. Elitele guvernamentale din zona – lipsite, in realitate, de angajamente morale si proiecte politice euroatlantice – au inceput sa negocieze si ca cedeze orice. Iar Moscova, din rezerva de 600 de miliarde de dolari, a pus deoparte o suma din care finanteaza, economic si politic, regimurile amice. RM nu a facut, prin vizita din 22 iunie a lui Vladimir Voronin in Rusia, decat sa intareasca si sa expliciteze aceasta tendinta.

Geopolitica finantarilor externe
Iata, pentru ilustrare, tabloul datornicilor din spatiul fostei URSS catre Rusia (sume in dolari): Belarus: 2 mlrd. USD promise, oferite 1,5 mlrd.; Kazahstan: 3 miliarde promise; RM: 500 mln. promise; Armenia: 500 mln. oferite; Kirgizstan: 2 mlrd. promise. Iata acum relatia cu Fondul Monetar International: Ucraina: 16,4 mlrd. promise, 7,3 mlrd. oferite; Belarus: 2,4 mln. promise; 788 mln. oferite; Armenia: 823 mln. cerute; 400 mln. oferite; Georgia: 750 mln. promise; 400 mln. oferite; Kirgizstan: 100 mln. promise; 25 mln. oferite; Tadjikistan: 116 mln. promise; 39 mln. oferite. Ce constatam de aici? Ca batalia pentru acest spatiu nu are doar conotatii economice. Incapacitatea de a negocia cu FMI a Chisinaului si decizia de a cere bani de la Moscova este, inainte de toate, o decizie politica. Banii FMI nu se livreaza fara conditionalitati economice si sociale dure, mai ales in perioada de criza. Banii Moscovei se dau fara conditii legate de reforme structurale. Nici nu are importanta, la acest punct, daca banii rusesti vor veni cu adevarat si in ce cantitate. Vizita din Federatia Rusa a presedintelui Voronin este continuarea fireasca a celei din 18 martie. Intelegerile de atunci si de acum sunt echivalente, chiar daca domeniile sunt, aparent, diferite. Banii Moscovei sunt politici, mai degraba geopoliticii, iar liderii care ii primesc stiu asta foarte bine. O stie, de fapt, toata lumea.

Un scenariu cu final anuntat
Reprezentantii Bruxellesului contempla, melancolic, gesturile prezidentiale si se consoleaza ca, pana la urma, Voronin se va intoarce la ei. Sau, cel putin, ca nu va pleca definitiv in bratele rusesti. Cum s-a ajuns, totusi, aici? Ceea ce se petrece in RM nu e decat o noua fila la un raport despre „limitele extinderii” si complicata relatie dintre „UE si Rusia”, publicat deja de expertii europeni. Un raport ce ar fi trebuit scris cu vreo doi ani in urma… Astazi, la Chisinau, situatia pare demna de un teatru al absurdului. Persistand naiv in ideea ca „revolutia din capul lui Voronin” va genera, prin reforme, europenizarea RM, unii reprezentanti occidentali au jucat, sistematic, cartea Voronin (plus cativa apropiati) fara sa considere niciodata in mod serios o posibila alternativa. De aici si uimirea fata de o opozitie pe care o descopera, in realitate, abia dupa 5 aprilie si cu care nu au invatat inca sa comunice. Lipsa de realism a strategiei europene nu are, in principal, cauze umane, ci structurale, respectiv lipsa de interes acuta a Bruxellesului fata de o RM care nu a punctat niciodata decisiv pe relatia cu UE. Una pesta alta insa, acum isi da roadele. Daca la inceput Bruxellesul era cel care ar fi trebuit sa puna conditii guvernarii de la Chisinau, astazi, culmea, cel care pune conditiile unor reprezentanti europeni pare sa fie… Vladimir Voronin. De teama ca acesta sa nu plece „definitiv” (!) in bratele Rusiei, limbajul reprezentantilor europeni este de tipul „ne exprimam regretul”, „ar fi bine sa”, „e pacat ca” etc. Atitudinea s-a reflectat si la nivel institutional. Europa a demarat greu, dar, treptat, mai ales la ultimul Consiliu CAGRE din 25 iunie, UE incepe sa ceara lucruri concrete Chisinaului. Va fi ea convingatoare?

Moscova nu a jucat asa. Mult mai abila, a sugerat deja, discret, o alternativa la Vladimir Voronin si nu o data priveste amuzata, probabil, cum numerele unu si doi din Parlamentul RM se afiseaza radiosi la reuniunile oficiale, cercetandu-se reciproc, suspiciosi si pe furis. Rusia e linistita: oricand, alternativa e la dispozitie!

Spiritul lui 7 aprilie
Pe plan intern, piata politica incearca sa se clarifice. Dincolo de miscarile mai mult sau mai putin surprinzatoare pe esichierul politic sau guvernamental de la Chisinau, de departe cel mai important eveniment politic a fost crearea, de catre cele trei partide liberale care au intrat in Parlament dupa scrutinul din 5 aprilie, a ceea ce s-a numit un „front anticomunist de cooperare in campania electorala”. Aparent nespectaculos, gestul arata coerenta si este in spiritul a ceea ce Opozitia anuntase inca inainte de alegerile parlamentare. S-a sugerat si atunci o relativa formalizare a coalitiei anticomuniste, dar nu s-a reusit in acel moment. Iata ca acum, intr-o nefireasca tacere a presei de la Chisinau, se pune problema semnarii unui acord de parteneriat politic „menit sa se intruneasca saptamanal in cadrul unui Consiliu Politic pentru a decide asupra strategiei si tacticilor electorale comune”. Premisele sunt bune si ideea nu trebuie sa ramana doar pe hartie.

Si situatia „listei lui Lupu” incepe sa se limpezeasca, cel putin la nivelul pozitionarii politice fata de PCRM. Declaratiile celui care deschide lista, dar si ale lui Voronin, arata ca „portile raman deschise” si ca razboiul dintre vechii parteneri nu s-a declansat si nici nu pare ca va incepe. Nu exista respingere reciproca, de aici si pozitionarea „listei lui Lupu” intr-o zona „centrista” – intre Opozitia liberala si comunisti. Pozitie riscanta totusi intr-o atmosfera tensionata si maniheista, precum cea de la Chisinau. Viziunea „de tip punte” in politica interna a fostului presedinte al parlamentului se poate reproduce si la nivelul viziunii de politica externa. „Lista lui Lupu” e europeana – dar cine nu este asa la Chisinau? – dar comunicativa cu Moscova, respectiv fara asperitati fata de vecinul european cel mai semnificativ. Adica ceva de genul – pastrand proportiile – atitudinii Germaniei la nivelul UE. Si, ducand speculatia mai departe, nu e lipsit de interes sa sesizam ca pe „lista lui Lupu” se afla un fost ambasador al RM la Berlin sau ca cel mai activ comentator din Germania al spatiului RM a vorbit, la aparitia partidului, despre „evolutii benefice” si „echipa redutabila”. Daca UE, in ansamblu, nu pare interesata de ceea ce se intampla la Chisinau, probabil ca nu toti membrii ei gandesc in acelasi fel.