Internațional

Rusia: Un depozit cu zeci de tone de munitie a explodat

Populația din peste 10 localități din regiunea rusă Riazan a fost evacuată, miercuri, după ce un incendiu puternic a izbucnit la un depozit de muniții de artilerie, anunță agenția de presă Interfax.

Ministerul rus pentru Situații de urgență a declarat că, deocamdată, nu au fost identificate victime:

"Evacuarea locuitorilor din circa zece sate situate pe o rază de 5 km de locul incendiului este în curs, în această regiune situată la circa 200 km sud-est de Moscova”, a precizat oficialul guvernamental.

Flăcările au izbucnit în apropiere de satul Jeltuhino, adaugă reprezentanți ai armatei ruse, care au precizat că în depozit erau stocate muniții de artilerie, cum ar fi proiectile de tun sau mortiere, de calibru mediu și mare.

Și în present, pompierii luptă împotriva flăcărilor, dar nu reușesc să le controleze, iar explozii puternice de muniție se aud la intervale de câteva secunde, anunță serviciul de presă al districtului militar Vest, din care face partea și regiunea Riazan, unde se află depozitul de muniții.

Circa 100 de persoane și 26 de vehicule specializate se află la fața locului, iar un tren specializat în lupta împotriva incendiilor, precum și mai multe elicoptere și un avion, au fost plasate în stare de alertă, mai comunică presa din Rusia.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *