Opinii și Editoriale

Sa invatam de la rusi

Sunt roman cu sufletul. Din pacate, nu am actele necesare in regula, pentru a ma afirma si ca cetatean. Cele doua cereri de „intentie”, pe care le-am depus la Consulatul Romaniei de la Chisinau in 2006 si in 2009 nu au fost inca examinate… Continui sa astept si, in aceasta stare de spirit fiind, recunosc ca nu-i inteleg pe unii compatriotii de-ai nostri care detin pasapoarte romanesti, dar nu se manifesta ca cetateni. Acestora, as vrea sa le spun cu toata responsabilitatea: luati exemplu de la rusi.

Avem suficiente motive sa le dam acest sfat. Aruncand o privire asupra ultimelor alegeri parlamentare din Romania, din noiembrie 2008, observam ca la scrutin au participat doar… 2300 de moldoveni cu cetatenie romaneasca. Numarul total al detinatorilor de pasapoarte romanesti din R. Moldova nu este cunoscut cu exactitate, dar toate statisticile vorbesc despre zeci de mii de persoane. Admitem ca dintre acestea, o parte locuiesc la tara si nu s-au putut deplasa la Chisinau sa voteze. Admitem ca o alta parte s-a folosit de cetatenia romaneasca pentru a merge sa munceasca in Italia, Spania sau Portugalia… Dar orice scuze am cauta, nimic nu justifica prezenta la vot doar a peste doua mii de oameni.

Pentru comparatie, sa luam un alt scrutin: alegerile parlamentare din Rusia, din 26 martie 2007. Stiti cati rusi din R. Moldova au mers sa voteze Duma de Stat? – Peste 47,7 mii! Adica de douazeci de ori mai multi. Acest fapt se mentioneaza in comunicatul Ambasadei Federatiei Ruse in RM, remis presei in acel moment. Admitem ca printre ei, cateva sute erau cetateni rusi aflati provizoriu in Moldova.

Luam in calcul si faptul ca in numarul de 47,7 mii de detinatori ai cetateniei ruse intra si moldoveni, care au ales cetatenia Rusiei gratie procedurii mult mai simple de obtinere a acesteia. Si, totusi, 47,7 mii de votanti inseamna ceva, fata de numai 2300. Iata de ce zic ca detinatorii de pasapoarte romanesti ar trebui sa invete de la rusi – activismul civic, daca nu chiar constiinta nationala a rusilor.

Abordam acest subiect in contextul alegerilor prezidentiale din Romania, care urmeaza sa se desfasoare pe 22 noiembrie, adica peste trei saptamani. De aceasta data, in urma discutiilor pe canale diplomatice cu Ministerul de Externe al Romaniei, Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene al R. Moldova si-a dat acordul pentru deschiderea a inca noua centre de votare, pe langa cele patru care vor activa la Chisinau.

Acestea vor functiona in perioada 22 noiembrie – 6 decembrie 2009, dupa cum urmeaza: sectia de votare nr. 172 – Chisinau, str. Bucuresti nr. 66/1; nr. 173 – Chisinau, str. Vlaicu Parcalab nr. 39; nr. 174 – Chisinau, str. Grigore Ureche nr. 2, et. 1; nr. 175 – Chisinau, str. Grigore Ureche nr. 2, et. 2; nr. 176 – Orhei, str. Chisinaului nr. 9; nr. 177 – Nisporeni, str. Ioan Voda nr. 8; nr. 178 – Ungheni, str. Nationala nr. 13; nr. 179 – Balti, str. 26 Martie nr. 2; nr. 180 – Cahul, str. Independentei nr. 1; nr. 181 – Giurgiulesti; nr. 182 – Anenii Noi, str. Suvorov nr. 6; nr. 183 – Causeni, str. Mihai Eminescu nr. 29; nr. 184 – Soroca, str. Dimitrie Cantemir nr. 26.

Surse de la Consulatul Romaniei de la Chisinau ne-au declarat ca centrele de votare vor avea drept presedinti de comisii diplomati din cadrul ambasadei si ca organizarea acestora este deja finisata. Speram ca macar acum, cand urna de vot ii va astepta mai aproape de casa, posesorii de pasapoarte romanesti sa-si dea seama cat de importanta este participarea lor la scrutin. Rusii din Moldova au inteles demult acest lucru.

 

 

 

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *