Eine Reportage aus Moldawien und Transnisrien von Irena Brežná und Laurent Stoop (Bilder)” (Livezi tăiate. Un reportaj despre Moldova şi Transnistria realizat de Irena Brežná şi Laurent Stoop (fotografii)). Articulat metaforic, titlul se justifică ca o reacţie la stereotipul „Solnecinaia Moldavia”, trecut de autoare în fraza introductivă, pentru că peisajul descris în continuare e mai mult decât dezolant, contrazicând magica formulă de sorginte sovietică. În scurt timp, acest spaţiu geografic se învredniceşte de o altă emblemă – de cel mai sărac stat din Europa.
Tema sărăciei constant ignorate ce îşi face loc în proximitatea Uniunii Europene structurează demersul jurnalistei. Metafora „Livezi tăiate” emerge din spaţiul unor meditaţii istorice, sociale, culturale, economice legate de situaţia R. Moldova de după zece ani de independenţă şi este cât se poate de expresivă. Întâmplător sau nu, aceasta consună cu titlul romanului lui Vladimir Beşleagă – „Zbor frânt”, confirmând fractura socială şi geografică care se ţine fatalmente de acest pământ revendicat periodic de vreo putere a timpului, a cărui locuitori s-au împăcat cu inexorabila ocluziune a tuturor proiectelor existenţiale, sociale sau politice, care ar promite o realizare în beneficiul lor. În urma unei investigaţii, Irena Brežná găseşte că această stare de lucruri se datorează în mare parte inactivităţii moldovenilor înşişi şi ancorării lor definitive într-o mentalitate orientală, generatoare de resemnare fatalistă. Pe un pământ fertil, roada agricultorilor depinde totalmente de capriciile meteorologice. Cu fântâni având apă la doar opt metri adâncime, ţăranii ajung neputincioşi în faţa secetei, singura reacţie fiindu-le repetarea formulei eliberatoare de responsabilitate: „Dumnezeu ne pedepseşte şi nu ne trimite ploaie de două luni”. Şi asta în pofida faptului că „La fiecare intrare în sat este ridicat câte un Dumnezeu cu mâinile în sus, având barba şi părul împrăştiat, care îşi priveşte fiul răstignit şi părăsit”.
În acest stat firav, unii visează integrarea rapidă în comunitatea occidentală, alţii speră să supravieţuiască timpurilor. „Ţăranii îngheaţă iarna şi sunt nevoiţi să taie merii, iar trunchiurile rămase arată ca mormintele într-un cimitir de soldaţi. «Aceasta este democraţia, susţine cu ironie un pădurar, se salvează cine poate de acest experiment»”. Incertitudinea alimentează nostalgii naive: „«Pe timpul sovietelor totul era bine: colhoz, siguranţă, ordine», se tânguiesc câteva femei istovite cu sapa pe umăr”. Copiii acestora însă, studenţi la Chişinău şi Bălţi, în fiecare sâmbătă şi duminică îşi pun tricolorul în spate şi, în loc să meargă la discotecă, pornesc pe străzile principale pentru a cere păstrarea limbii române ca unica limbă de stat şi integrarea în Europa.
(…) Jurnalista constată cu amărăciune că hainele înguste ale femeilor au valoare de simbol, indicând spre puternicele constrângeri şi privaţiuni („de parcă sunt înhămate la stat”) la care ele sunt supuse în familie şi în această societate „ştampilată”.
Plus la toate, în 1990 Moldovei i s-a amputat un braţ. În scurt timp, această fâşie de pământ a devenit o scenă pe care „hoţi mari şi mici dansează într-o veselie”. La o zvârlitură de băţ, în Tiraspol nu găseşti niciun panou de publicitate sau vreun alt însemn al capitalismului ce a luat cu asalt Chişinăul. În schimb, rămân neatinse lozincile comuniste şi monumentele lui Lenin sau Karl Marx. Nerecunoscut nicăieri în lume, cu o economie ca şi inexistentă, teritoriul de dincolo de Nistru i se arată jurnalistei ca o fantomă a fostului stat unional.
Reprezentările furnizate de Irena Brežná completează imagologia moldoveanului sărac, hărţuit de indecizie într-o lume semi-orientală, semi-europeană, oscilând într-o cultură supusă tuturor influenţelor.
Aliona Grati
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
