Actualitate

Serviciile consulare la Ambasada României în R.Moldova se vor face doar programare prealabilă online

Programările se obțin prin Ghișeul Consular Online la adresa www.econsulat.ro. Scopul acestui instrument este de a scurta timpul de așteptare al petenților și de a rezolva, de o manieră operativă, profesionistă serviciile consulare de orice natură (redobândirea cetățeniei române, înscrierea/transcrierea actelor de stare civilă românești, obținerea documentelor de călătorie etc.).

Pentru a putea da curs solicitărilor cetățenilor români este necesară programarea prealabilă pe portalul menționat, context în care persoanele interesate trebuie să-și creeze un cont pe portalul amintit.

Completarea cererilor de servicii consulare pe www.econsulat.ro este exemplificată prin materiale video care detaliază această procedură.

Programările pentru servicii consulare realizate prin intermediul portalului www.econsulat.ro sunt în totalitate gratuite.

Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate nu își asumă nicio răspundere pentru plățile și serviciile solicitate sau efectuate în afara acestora, prin persoane sau societăți de consultanță care pretind a fi colaboratori ai oficiilor consulare.

Sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *