Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii, este serbat pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, existând credinţa că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, dar şi că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.
O veche tradiţie spune că de ziua Sfântului Ştefan este bine să aducem în casă icoana care-l înfăţişează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creştinii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.
În tradiţie se mai spune că pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite este bine ca în 27 decembrie să dăruim icoana Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.
În această zi, în biserici se pomenesc creştinii care au murit în împrejurări dramatice şi se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ştefan.
În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan, care au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan. După ce se sfinţesc de către preot, la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.
Se mai zice că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.
Numele este de origine grecească - Stephanos - şi înseamnă "coroană", "ghirlandă", "cunună". La noi, numele de botez sunt Ştefan şi Ştefania sau Ştefana şi derivate ale acestora, Fane, Fănel, Fănica, Făniţă şi Fana.
Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni şi care au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de martiri creştini, pedepsiţi pentru credinţa lor.
Sfântul Ştefan era de neam ales şi provenea din seminţia lui Avraam. Misiunea Sfântului Ştefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei şi credinţei sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârşi minuni. Având harul divin al minunilor, care-i însoţeau adesea propovăduirile, Sfântul Ştefan a stârnit mânia autorităţilor iudaice, care l-au chemat la judecată în faţă Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, dar şi de faptul că strică Legea lui Moise.
În faţă Sinedriului, Ştefan şi-a prezentat argumentele sale solide din scripturi, arătând că legea se împlineşte prin Hristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeţi, dar nu a reuşit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate şi lovit cu pietre. Prăbuşit sub povara bolovanilor aruncaţi asupra lui, Ştefan a avut totuşi puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigaşii lui: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta".
Sfântul Ştefan a fost ucis cu pietre în valea lui Iosafat. Având în vedere că în vremea aceea cei care erau ucişi cu pietre nu puteau fi înmormântaţi în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ştefan a fost pus în mormântul unui creştin. Moaştele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Când i s-au descoperit moaştele, pe mormântul său a fost scris "chiliel", care în limbă ebraică înseamnă "cunună", pentru că el a luat, cel dintâi dintre creştini, cununa muceniciei.
|
În majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulLiderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulCeaiul verde este recomandat în curele de slăbire, însă pe lângă rolul sau dietetic, această licoare previne o serie de alte afecţiuni sau ameliorează dureri nebănuite. Îţi spunem câteva lucruri pe care experţii în medicină naturistă nu ţi le-au...
( ) Citeşte tot articolulPrimele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro.
( ) Citeşte tot articolulFiecare al doilea fumător care încearcă să renunțe la țigări se întoarce la vechiul obicei după o săptămână sau chiar mai puțin. Cel mai des fumătorii susțin că nu pot renunța la acest viciu din cauza lipsei de voință. Potrivit The Sun, 52 procente susțin că...
( ) Citeşte tot articolul