Opinii și Editoriale

Sfaturi Pauline

Dacă urmărim cu atenție această înșiruire, înțelegem că e vorba de o scară a cărei trepte nu pot fi sărite. O scară pe care ar trebui să urcăm și noi, ca cei care ucenicim pentru a noastră mântuire pe lângă un duhovnic, dar, mai ales, în fața Dumnezeului nostru Iisus Hristos.
Mai întâi e învăţătura, cea care ne ajută să înaintăm duhovnicește. Iar în ziua de azi accesul la cărțile părinților bisericii e cu putință. Și cred că Biblia o avem cu toții în casă. Odată cu învățătura vine purtarea, cea care ne arată creștini în ochii celorlalți. Apoi vine și năzuinţa în Hristos și în toate cuvintele lui, care ne întărește în credinţă.

Cel credincios se umple treptat de îndelungă răbdare, pentru că răbdarea e dovada credinței puternice. Și nu doar dovada, ci, în primul rând, rodul credinței. Și, desigur, după ce putem să le răbdăm pe toate ne putem aștepta să vină în inimile noastre și dragostea, fără de care suntem pe un drum greșit.

Dragostea, cum le scrie același apostol corintenilor (II Corinteni 13) e veșnică și nebiruită de nimic. Deci e liantul nostru, aici, în lumea aceasta, cu veșnicia de dincolo. Și fără să greșim putem spune că ea e mântuitoare, de vreme ce și Evanghelistul Ioan ne-a încredințat în epistolele sale (I Ioan 4; 16) că „Dumnezeu este iubire”. Practic, prin dragostea noastră față de aproapele nostru, ne asemănăm lui Dumnezeu.
Dar mai spune ceva Sfântul Apostol, ceva ce ne place să uităm și să trecem cu vederea: că Timotei l-a urmat și în stăruinţă, în prigoniri şi suferinţe. Noi vrem tot timpul să credem că scopul credinței noastre e viața tihnită (și îmbelșugată!) aici pe pământ. Însă, din spusele lui Pavel, vedem că nu e așa. Suferința și prigonirea vor exista, însă prin Hristos ele sunt pline de sens.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *