Astăzi 23 Septembrie 2018, Duminică - Ultima actualizare la ora 07:50
Abonamente
 
 
 

Sport 19 Martie 2017, ora 11:48

Simona Halep se pregăteşte pentru turneul de la Miami: Încerc să îmi regăsesc forma cea mai bună

Marime Font

Jucătoarea de tenis Simona Halep, aflată pe locul 4 în clasamentul mondial, se pregăteşte pe terenurile din Miami, SUA, acolo unde va evolua în cadrul turneului Premier Mandatory programat în perioada 21 martie - 2 aprilie, şi le-a transmis un mesaj fanilor.

Halep, în vârstă de 25 de ani, are un încep de an foarte slab, cu trei victorii şi trei înfrângeri, printre care eliminarea din primul tur al Openului Australiei şi din turul 3 la Indian Wells. De săptămâna viitoare, românca va coborî pe locul 5 în clasamentul WTA, fiind depăşită de slovaca Dominika Cibulkova.

"Back in business. Nu dau atenţie numai mesajelor negative, citesc cu mare drag, mereu, mesajele voastre pozitive şi vreau să vă spun că apreciez enorm faptul că îmi sunteţi alături, ca pierdeţi nopţi pentru meciurile mele, chiar dacă nu prea mai câştig în ultima perioadă. Sunt şi perioade grele în viaţa unui sportiv, însă acum mă simt foarte bine şi încerc să îmi regăsesc forma cea mai bună pe teren. Însă trebuie răbdare şi timp... Vă mulţumesc din nou pentru susţinere", a scris Simona Halep pe contul de Instagram.



În 2016, Simona Halep a ajuns până în sferturile de finală ale întrecerii de la Miami, dotată cu premii totale de 6.993.450 de dolari. Câştigătoarea din acest an va primi 1000 de puncte WTA şi 1.175.505 de dolari.

Germanca Angelique Kerber va fi principala favorită la Miami, întrucât va reveni de luni pe prima poziţie în clasamentul mondial, iar americanca Serena Williams nu va participa la competiţia de categorie Premier Mandatory.

Sursa: Medifax

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul