Sinuosul drum al pătimirilor Eufrosiniei Kersnovski de la Soroca în Siberia | Actualitate
Astăzi 20 Septembrie 2020, Duminică - Ultima actualizare la ora 09:04
Abonamente

Actualitate 31 Ianuarie 2020, ora 19:09

Sinuosul drum al pătimirilor Eufrosiniei Kersnovski de la Soroca în Siberia

Marime Font

 S-ar putea să fie mai potrivită forma de plural în titlul acestui articol: Drumurile Eufrosiniei Kersnovski… Cu adevărat, eroina noastră a avut de străbătut, din 1941 şi până la apusul vieţii, o mulţime de drumuri, unele încadrându-se în metafora „Drumul pătimirilor”. Totodată însă, mulţimea de căi şi de cărări pe care a trecut această fiică adoptivă a Basarabiei formează un singur drum, deoarece Eufrosinia Kersnovski s-a ghidat mereu de un singur ţel, de un singur principiu: de a merge fără a se abate, fără a-şi primejdui demnitatea, omenia, onoarea. Astfel încât, lungile şi anevoioasele ei drumeţii, făcute nu de voie, ci de nevoie, de la Soroca până în gheţurile Siberiei, se constituie într-un singur traseu, cel al unei impecabile demnităţi umane.

Această deținută a GULAG-ului1, parcă sfidând toate greutăţile şi chinurile prin care a trecut, a ajuns la o vârstă onorabilă, apucând politica de restructurare şi transparenţă promovată de Mihail Gorbaciov în a doua jumătate a anilor ’80 ai secolului trecut; a văzut destrămarea URSS şi, esenţial, s-a putut bucura de publicarea memoriilor ei. Or acestea au ocupat din start un loc temeinic în rândul celor mai importante mărturii despre lagărele staliniste și despre soarta victimelor represiunilor declanşate de „tătucul popoarelor”2.

Eufrosinia Kersnovski scria într-o manieră vie și acaparantă, avea o memorie extraordinară și o cultură elevată. Memoriile ei vin să reflecte nu numai realitățile existenței în lagăr, dar și o multitudine de caractere, destine, fapte ale oamenilor pe care i-a fost dat să-i întâlnească. Personalitatea autoarei – un om remarcabil, puternic, cu un caracter de neclintit – produce o impresie puternică asupra cititorului. Nu mai puţin impresionează şi o particularitate cu titlu de unicat a memoriilor din lagăr ale Eufrosiniei Kersnovski – şi tocmai cu acest specific al lor ne vom începe călătoria.

Loading...


Memorii ilustrate de autoarea însăși

Chiar și o lectură fugitivă a cărţii de memorii pe care o prezentăm3 ar fi, credem, suficientă pentru a remarca, poate, principala particularitate a notițelor Eufrosiniei Kersnovski: acestea sunt constituite nu numai din textul și observațiile autoarei, dar și dintr-un număr enorm de desene. Textul memoriilor se află în cea mai strânsă conexiune cu imaginile, dar naraţiunea nu este continuă, ci împărțită în numeroase capitole mici, în episoade disparate.

Memoriile ei se constituie din 12 caiete și mai multe sute de desene – aproximativ 700. Printre altele, autoarea însăşi evita folosirea termenului „memorii” cu referire la scrierea ei. „Memorii?” – se întreba Eufrosinia Kersnovski, şi tot ea răspundea: „Ba bine că nu! Sunt nişte foițe pe care am așternut «schițe» din trecut. Ceva în genul unor fotografii de familie decolorate, care le sunt dragi doar celor care recunosc în imaginile vagi fețele unor persoane de mult răposate – rude, prieteni... iar în cazul de față – și dușmani”4.


Însă tocmai acest lucru conferă notițelor Eufrosiniei Kersnovski un caracter într-adevăr de unicat, căci avem de-a face nu numai cu un text, cu o naraţiune sau un lanţ de naraţiuni din lagăr, ci mai avem la îndemână și o sursă vizuală. Importanţa acestor desene sporeşte şi datorită faptului că există foarte puține imagini reprezentând viața GULAG-ului stalinist: fotografiile deținuților din dosarele personale, uneori şi fotografii ale celor proscrişi, făcute pentru apropiați de-ai lor sau ca amintire, dar acestea sunt niște cazuri rare. Ştim că există o colecție întreagă de albume cu fotografii ale lagărelor, făcute de colaboratorii NKVD-ului pentru a fi arătate șefilor – însă acestea sunt niște imagini mincinoase5. Nimeni însă, firește, nu a fotografiat viața adevărată a deținuților. Astfel încât surse ca desenele făcute de deținuții înşişi sunt deosebit de valoroase, inclusiv pentru că sunt puţine la număr. Iar Eufrosinia Kersnovski a creat multe desene cu această tematică și îi plăcea să prezinte în special scene care veneau să ilustreze episoade reprezentative, semnificative, din trecutul ei de lagăr. Iat-o răsturnând copaci la colectarea lemnului, iat-o cum se întreţine cu o familie de exilați, iat-o cum redă o scenă din spitalul lagărului sau o percheziție în închisoare – toate acestea se regăsesc în desenele ei.

Să vezi, cu ochii tăi, viaţa din lagăr prin desenele Eufrosiniei Kersnovski

Pentru cei care ştiu despre lagărele staliniste doar din cărţi şi din filme, asemenea imagini desenate constituie o posibilitate inestimabilă de a vedea – literalmente de a vedea – evenimente istorice de mare anvergură cu ochii unui om obișnuit, ajuns între pietrele de moară ale unor segmente de timp deosebit de tragice. Indiscutabil, una este când afli cifrele seci privind numărul celor care au suferit, când citești analiza cauzelor și a evoluției evenimentelor dramatice din trecut, realizată de cercetătorii ştiinţifici6, – și cu totul alta e atunci când nu numai că afli povestea de viață a unui om concret, căzut victimă represiunilor, ci vezi şi scene din închisoare sau din lagăr, desenate de acesta. Desenele Eufrosiniei Kersnovski sunt emoționante și expresive, uneori satirice, acide, dar nici doza de umor nu este evitată. Și chiar dacă, pe alocuri, aceste desene puteau fi părtinitoare, iar unora li se par şi simpliste – tocmai datorită acestui fapt valoarea lor de mărturie, credem noi, crește și mai mult. Dar cât de mult crește prezența autorului de amintiri atunci când avem în față şi desenele lui! Acestea ne prezintă nu numai situația și evenimentele din lagărele GULAG-ului, dar și felul în care le percepeau deținuții înșiși, durerea, supărarea, revolta, furia, dar şi disperarea lor. Și în aceasta rezidă, credem noi, aspectul principal, distinctiv, al cărţii recenzate de noi: dimensiunea umană a istoriei este o prezenţă continuă, vie, palpitantă în desenele Eufrosiniei Kersnovski, ca, de altminteri, şi în amintirile şi reflecţiile ei din detenţie.

În desenele Eufrosiniei Kersnovski este nu numai povestea detenției sale, ci și întreaga ei viață: moșia și gospodăria din „patria mică” – satul Țepilova, judeţul Soroca, viața vecinilor, despărțirea de rudele care se refugiază în România, venirea trupelor sovietice, deportarea, Siberia, munca în minele din Norilsk după eliberarea din detenție, revenirea la baștină, marșurile ei pe jos prin Caucaz și încântarea de frumusețile naturii acestor locuri. Descrierea veridică a vieții în imagini, secundate de însemnări în care se explică fiecare episod și se expun dialogurile dintre „actorii” şi „regizorii” naraţiunii, aș îndrăzni să o compar nu cu comicsurile populare din prezent, ci cu un gen mai vechi: povestirile din viața sfinților de pe icoanele ortodoxe, sau din frescele murale specifice bisericilor catolice.

Şi-a scris memoriile fără vreo speranţă de a le face publice

Dar de ce să fi lucrat E. Kersnovski atâţia – mulți! – ani (1964-1968) la înşirarea aducerilor-aminte din lagăr şi la ilustrarea lor, de vreme ce nu avea vreo speranță să le publice sub regimul sovietic? Autoarea însăși a răspuns astfel la această întrebare pe care cu certitudine şi-o pun mulţi dintre cititorii ei:

„«Nimic nu e uitat, nimeni nu e uitat»!”, aud eu foarte des. Aceste cuvinte semețe apar frumos pe monumente, figurează ca epigrafe. Cu regret, totul a fost uitat și toți au fost uitați!... Nu este o problemă că se schimbă denumirile orașelor, ale străzilor, se demolează monumente, se elimină portrete, lozinci, se refac cărți deja editate, se decupează și se înlocuiesc pagini din dicționare enciclopedice, li se ung și li se lipesc filele. Luate separat, fiecare dintre aceste fapte este ridicolă. Dar atunci când toate acestea, luate la un loc, au scopul să-i răpească omului amintirea, să substituie logica prin supunere, să ascundă sau să denatureze lecțiile de istorie, - este oribil și criminal… Peste câțiva ani și noi, ultimii martori oculari ai revoluției, și ai noii politici economice, și ai colectivizării, și ai terorii staliniste – noi vom muri și nu va mai avea cine să spună: «Nu! Toate au fost absolut altfel!» Tocmai pentru acest motiv caut să «fotografiez» tot la ce am fost martor ocular. Oamenii trebuie să cunoască adevărul, pentru ca repetarea unor astfel de timpuri să devină imposibilă”7.

E de menţionat că Eufrosinia Kersnovski și-a scris memoriile inclusiv ca un omagiu adus mamei sale, de care soarta a despărţit-o atât de brutal; mai mult, într-o remarcă, autoarea menţionează că jură pe crucea de mormânt a răposatei mame că atât aducerile-aminte din lagăr, cât şi desenele inspirate din realităţile de acolo conţin adevărul şi numai adevărul8.

Ca să înlesnim perceperea de către eventualii cititori a unui destin neobişnuit vom relata succint biografia eroinei noastre, completând-o cu unele impresii şi judecăţi personale.


Cine era autoarea acestor amintiri şi desene din GULAG?

Eufrosinia Kersnovski (în documentele ruseşti şi sovietice figura ca Evfrosinia Antonovna Kersnovskaia) s-a născut în anul 1908 într-o familie de nobili de naționalitate foarte amestecată, dacă e să vorbim de apartenenţa etnică.

Tatăl ei, Anton Kersnovski, pe care Eufrosinia îl venera, potrivit unei expresii care îi aparține9, era un jurist de succes, unul dintre cei care dezvoltau un domeniu nou pe atunci în Rusia – criminalistica. Mama, Alexandra Caravasile (1878-1964), lucrase ca profesoară de limbi străine la un liceu din Odessa, avea rădăcini româneşti. Bunicul patern al Eufrosiniei a avut un rol însemnat la ridicarea oraşului Cahul drept centru de judeţ în perioada când cele trei judeţe din sudul Basarabiei, după Războiul Crimeii şi până la Pacea de la Berlin (1856-1878), au fost parte a Principatului Moldova şi apoi şi a Principatelor Unite10. Legenda familiei Kersnovski conţine şi o menţiune privind o relaţie cordială între Caravasile, bunicul Eufrosiniei, şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Până la lovitura de stat bolşevică, din octombrie 1917, familia a locuit la Odessa. În anul 1919, după ce tatăl a reușit să evite ca prin minune arestul și executarea prin împușcare (puterea bolşevică i-а împușcat aproape pe toți juriștii din Odessa, dar şi din multe alte localităţi ale Rusiei sovietice), familia s-a refugiat în Basarabia, care se afla deja în componenţa României, la moșia sa strămoșească Țepilova, situată în preajma Sorocii. După moartea tatălui (în 1936 sau 1939), Eufrosinia a trebuit să se ocupe intens de agricultură la moșie, deşi nici mai înainte nu era străină de asemenea îndeletniciri: lucra de una singură, cu propriile mâini, avea grijă de cele mai bune rase de animale, era preocupată de ameliorarea muncilor agricole etc. De altfel, Eufrosinia era pe atunci o femeie tânără, bine instruită, care citea mult şi divers, cunoștea nouă limbi străine şi învăţase şi graiul ţăranilor soroceni printre care trăia și lucra. Fratele ei mai mare, Anton (junior), încă în anii ’20 se mutase cu traiul la Paris, făcând o strălucită carieră de istoric militar. În anii celui de-al Doilea Război Mondial a fost mobilizat în armata franceză. Rudele au anunțat că el ar fi căzut pe front, deși în realitate a murit de tuberculoză la sfârșitul războiului. Astfel încât Eufrosinia locuia la Țepilova, judeţul Soroca, doar împreună cu mama, o femeie rafinată, care suporta cu greu decesul soțului. Treburile în gospodărie le mergeau, în genere, bine…

Dramatica vară a anului 1940

Anexarea Basarabiei de către URSS le-a schimbat brusc situația. Și aceasta pentru că familia Kersnovski era una de moșieri din punctul de vedere al puterii sovietice – dușmani de clasă. Moșiile și toată averea le-au fost confiscate, au fost alungați din casă. Rudele au evadat în România şi încercau să o convingă să plece și pe familia Kersnovski, cât mai rămăsese din ea. Eufrosinia a trimis-o pe mama sa în dreapta Prutului, dar personal a refuzat categoric să plece și a rămas în Basarabia. A refuzat să plece chiar și atunci când acest lucru i-a fost recomandat insistent de către colaboratorii NKVD-ului, primind pentru ea o invitaţie din România, de la mama ei.

Își câștiga existența prin muncă fizică, accepta munci absolut nefeminine, de exemplu, tăia lemne, se angaja ca argat la lucrări cu ziua.

Aşadar, mama și alte rude apropiate ale Eufrosiniei Kersnovski s-au refugiat în România. Este firesc să ne întrebăm: de ce, totuși, Eufrosinia a refuzat să plece şi ea, rămânând la discreţia unui regim care nu corespundea deloc statutului social al „boieroaicei” de la Ţepilova, nici nivelului ei de instruire „absolut burgheză”?

Ea însăși explica acest fapt prin naivitatea sa, afirma că nu se interesa deloc de politică: „Mă comportam ca un struț. Numai că în loc de nisip ascundeam capul în muncă”11 (dar aceasta nu mai era deja munca pe pământul propriu, ci câștiguri cu ziua de argat). Eufrosinia Kersnovski își propunea un scop pe cât de nobil, pe atât de bizar: „Să demonstrez că sunt un adevărat om muncitor, care își dedică toate puterile și buna-credință muncii, care aduce folos oamenilor, țării. Doar trebuie să se înțeleagă, la urma urmei, că nu sunt un exploatator, un parazit! Că pot fi un exemplu bun pentru oamenii de bună-credință!”

Totodată, potrivit afirmațiilor ei, spera să-i asigure prin munca sa liniște și bunăstare mamei, și credea că mama în curând va putea să vină din România înapoi. „Eram sigură că nu voi avea nevoie de mult timp ca să merit un nume bun, apoi respect, apoi încredere și, în sfârșit, o apreciere deplină: voi fi un cetățean util cu drepturi depline al țării mele. Și atunci o voi chema pe mama la mine”12. Mai târziu, Eufrosinia vorbea despre aceasta ca despre o naivitate enormă a sa. Noi însă înclinăm să credem că dânsa nu spunea adevărul până la capăt, că ascundea anumite lucruri. Era prea stupid pentru vârsta ei – doar nu avea 16 ani pe atunci, ci 32 – să creadă în idealurile pe care le promova presa sovietică sau Radio Moscova, doar Eufrosinia cunoştea realităţile sovietice şi din alte surse, inclusiv din Franţa, de la fratele ei. Ne-am dori să înțelegem care rătăciri, iluzii, nu dorea ea să le recunoască?

Nu se cunoaște nimic despre viziunile ei politice, nici despre concepția despre lume în sens larg. Eufrosinia Kersnovski însăși afirma, precum rezultă din citatele prezentate, că nu se interesa de nimic mai mult decât de munca în gospodărie. Era la mijloc o pasiune, un adevărat cult al muncii, al unei munci simple, grele, fizice, dorința de a cuceri aprecierea în calitate de om muncitor, care o definea pe E. Kersnovski și, mai târziu, ea va alege mereu munca fizică grea. Poate că aceasta este o dovadă indirectă a pasiunii pentru viziunea ei asupra comunismului? Pentru că ideile comuniste se adresau oamenilor muncii, clasei muncitoare, promiteau egalitate, proclamau valoarea muncii13.

Experiența istorică ne face să dăm o apreciere negativă comunismului14. Cunoaștem suficiente lucruri despre regimurile dictatoriale, care afirmau că sunt comuniste, despre represiunile politice, GULAG-urile staliniste și deportări de popoare întregi. Dar atunci, în anii ’20-’30, în URSS se observa și altceva. Legislația muncii, care în premieră în lume îl apăra pe salariat și care i-a acordat drepturi inexistente în țările capitaliste. De exemplu, concediul anual de o lună, garantat prin lege, și care mai era și plătit, a apărut în premieră în URSS – în țările Europei de Vest salariații l-au obținut cu vreo 10-15 ani mai târziu. Grădinițe de copii și creșe de stat, foste palate și conace transformate în case de odihnă și sanatorii15. Acum toate acestea par niște lucruri banale, elementare, dar pe atunci constituiau un atu proaspăt al puterii sovietice. Nu este surprinzător faptul că observatorii străini, care nu trăiau în URSS, care urmăreau de departe, nu cunoșteau dedesubturile crude ale realității sovietice, erau fermecați de astfel de știri16. Nu știm în ce măsură pot fi aplicate toate acestea în raport cu Eufrosinia Kersnovski. Ea însăşi spunea despre propriile viziuni că sunt naive, dar varianta de naivitate a ei – ideea de a cuceri apreciere ca „un adevărat om muncitor”, mândria pentru bătăturile de la mâini făcute prin muncă – este foarte aproape de propaganda sovietică a valorii muncii.

Un alt fapt curios este cu câtă ironie îi descria Eufrosinia pe moșierii basarabeni cunoscuți, care se autoconsiderau comuniști și comsomoliști. Potrivit spuselor ei, aceștia adorau să discute despre „viziunile lor progresiste”, ţinând țăranilor lecţii despre organizarea grevelor. („Țăranii ascultau și râdeau pe sub mustăți: dacă fac grevă în perioada cea mai «fierbinte», în timpul secerișului, pentru ca grâul să se scuture, atunci cine le va compensa cota lor, – acea treime care se va pierde și ea?”, menţionează cu neascunsă ironie E. Kersnovski). Și, în același timp, ei duceau o viață de bogătași leneși, țineau slugi pe care le tratau destul de obraznic17. Se pare că dincolo de ironia Eufrosiniei, ea se contrapunea acestor moșieri-pseudocomuniști ca un adevărat om muncitor, adică, în esență, ca un comunard mai adevărat. Dar nu a dorit să-și atribuie acest nume nici atunci, nici la bătrânețe, când își scria și își desena notițele.

Nu este exclus să fi fost la mijloc şi anumite rezerve pe care „boieroaica de la Ţepilova” le avea faţă de regimul din România, faţă de spiritul birocratic excesiv, faţă de corupţia şi luptele politice fără sfârşit şi fără eficienţă ce se dădeau continuu pe arena politică a Regatului, de la Soroca şi până la Timişoara. Această atitudine transpare în mai multe pagini ale cărţii de memorii ale Eufrosiniei; reiterăm: o atitudine rezervată faţă de regim, dar plină de căldură faţă de oamenii simpli, în primul rând faţă de ţăranii „ei” din satul Ţepilova, judeţul Soroca.

În acest context, este firesc să ne mai punem o întrebare: cu care popor și cu care țară se autoidentifica Eufrosinia Kersnovski? Spunea că este rusoaică. Dar, se pare, considera că Basarabia este patria ei. Cum o definea ea, ce cuprindea această noțiune pentru ea? „Basarabia este o noțiune geografică pe deplin determinată: dinspre vest – Prutul, dinspre est – Nistrul; dinspre sud – Dunărea și Marea Neagră. În toate celelalte privințe aceasta este «Arca lui Noe», dar geografic tocmai acest triunghi este Basarabia. Și toți locuitorii ei, indiferent de limbă, sunt basarabeni”, scria ea18. Hotarele create în perioada sovietică i se păreau stranii Eufrosiniei Kersnovski: „În prezent, Basarabia ca atare nu există: mijlocul acesteia cu orașul principal, Chișinăul, a fost smuls și lipit de... Moldova! Iar aceasta ce reprezintă? O republică autonomă pe malul stâng al Nistrului. Deși toată lumea știe că Moldova este o regiune a României de pe râul Moldova. O neghiobie! Cum este o neghiobie și alfabetul rus pentru o limbă romanică care este limba moldovenească. Basarabia de Nord, nu se știe de ce, a fost lipită de Ucraina împreună cu Cernăuții. ...Şi Basarabia de Sud a fost lipită de Ucraina”19. Se mândrea cu faptul că ştie „limba moldovenească” și atunci când descria pribegiile prin exiluri, nu ezita să menționeze că într-un anumit sat siberian a întâlnit basarabeni exilați și că cunoaşterea graiului lor i-a prins bine.

Și dacă meleagurile natale sunt Basarabia, Soroca, de ce Eufrosinia Kersnovski nu s-a întors acolo atunci când s-a eliberat din detenție? Ea a dat un răspuns tranșant la aceasta. După lagăr, obișnuindu-se cu orașul Norilsk, a rămas să lucreze acolo, în mină. Câțiva ani mai târziu, a plecat în concediu, a călătorit prin URSS, a fost în Caucaz, la Moscova și la Leningrad (Petersburg). A vizitat şi meleagurile natale, însă aici... nu mai rămăsese nimeni dintre cei apropiați, a găsit cu greu câțiva cunoscuți. Toți cei despre care a întrebat dispăruseră sau muriseră între timp, pentru că mai întâi s-a întâmplat deportarea, iar apoi războiul și foametea de după război. Se schimbase și satul ei, devenind de nerecunoscut, nici măcar memorabilii stejari vechi nu erau pe loc. Singurul lucru pe care l-a găsit a fost mormântul tatălui. Mama locuia în România. Ieşea că nu are unde să se întoarcă.

Pe scurt, despre maşinăria efectuării deportărilor

Am tratat acest subiect, şi complicat, şi complex, şi dramatic, şi tragic în mai multe articole, studii şi monografii20. Sunt uimitoare similitudinile felului în care acţiona maşinăria deportărilor staliniste în regiuni extrem de diferite şi în raport cu cele mai diverse persoane. La acest capitol, nici Eufrosinia Kersnovski nu a fost o excepţie.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 – mai exact la ora 2 şi 30 minute, cu câteva zile înainte de atacul Germaniei hitleriste asupra URSS –, în RSS Moldovenească, precum și în regiunile Cernăuți și Ismail care reveniseră RSS Ucrainene, adică în teritoriile care, în iunie 1940, fuseseră incluse în componența URSS, a demarat operațiunea „de ridicare a participanților la organizații contrarevoluționare și a altor elemente antisovietice, dar și de evacuare cu traiul a membrilor familiilor de participanți la formațiuni contrarevoluționare, supuşi represiunilor și aflați în situație ilegală”21.

Deportările masive constituiau una dintre metodele-cheie de creare și administrare a sistemului stalinist. Existența unor teritorii enorme nevalorificate și greu accesibile în URSS făcea posibilă izolarea de regiunile principale ale țării a unor grupuri mari de populație, percepute de regimul stalinist, din diverse motive, ca niște „elemente ostile”. În rândul „dușmanilor” ajungeau, în primul rând, reprezentanţii categoriilor sociale ale căror interese se aflau în flagrantă contradicție cu interesele partidului de guvernământ, care crea noi structuri social-economice și suprima cu cruzime orice opoziție, chiar și una potențială. Practica deportărilor a fost pusă la punct la sfârșitul anilor 1920-începutul anilor 1930, în timpul desfășurării colectivizării totale, când mai multe sute de mii de țărani care se opuneau colhozurilor au fost declarați „culaci” (chiaburi), exploatatori, şi au fost exilați în regiuni îndepărtate ale URSS: Ural, Kazahstan, Siberia, Extremul Orient etc.22. La începutul anilor 1940, deportările masive au fost realizate în raioanele nou-anexate, inclusiv în Basarabia. Arestările și exilările s-au dezlănțuit asupra așa-numitelor „elemente contrarevoluționare și antisovietice” și a „culacilor”, adică a reprezentanților categoriilor sociale privilegiate, foștilor funcționari din administrația românească, preoților, țăranilor înstăriți. Și, bineînțeles, asupra nobililor, între care se număra şi Eufrosinia Kersnovski. Prin aceste măsuri crunte regimul stalinist înfăptuia „sovietizarea” teritoriilor noi, unificarea social-economică și politică a acestora cu celelalte regiuni ale URSS.

Roadele otrăvite ale deportărilor din Basarabia, din iunie 1941

Ca și alte acțiuni represive, deportarea din iunie 1941, din RSS Moldovenească, s-a efectuat conform unui plan preliminar, elaborat minuțios. S-au întocmit din timp listele de „contingente” pentru arestări și evacuări sau strămutări cu traiul. S-au constatat 32.423 de persoane de acest fel, dintre care 6.250 de persoane urmau să fie arestate, iar 26.173 – deportate. Hotărârea privind desfășurarea operațiunii a fost aprobată de guvernul sovietic în mai 194123.

Ca răspuns la decizia adoptată la Moscova, împuternicitul CC al Partidului Comunist (bolșevic) al întregii Uniuni și al Consiliului Comisarilor Poporului al URSS pentru RSS Moldovenească, S.A. Goglidze, i-a trimis pe 31 mai lui Stalin o scrisoare cu propuneri concrete. În această scrisoare era conturat cercul presupușilor dușmani care urmează să fie zdrobiți preventiv. Acest Goglidze informa că, pe timpul puterii române, în Basarabia au activat numeroase organizații și partide burgheze. Majoritatea conducătorilor acestora, odată cu venirea puterii sovietice, au fugit în România, dar rămășițele acestor organizații, „cu sprijinul activ al organelor de cercetare române”, desfășoară o activitate antisovietică. „Baza pentru activitatea contrarevoluționară a acestora o constituie: activul diferitelor partide burgheze, foștii servitori, moșieri, ofițeri ai armatei albe, mari proprietari de imobile și comercianți, diverse alte elemente antisovietice”. Potrivit afirmațiilor lui Goglidze, „pe teritoriul Republicii Moldovenești există un număr important de elemente antisovietice din rândul moșierilor, comercianților, polițiștilor și jandarmilor, albgardiștilor, fugarilor din URSS și altor elemente social străine, care desfășoară o energică activitate contrarevoluționară”. Goglidze solicita să fie strămutați cu traiul în alte regiuni ale URSS 5 mii de persoane cu tot cu familii, între care: 980 de activiști de partide burgheze, 137 de moșieri, 140 de polițiști și jandarmi, 285 de ofițeri ai armatelor albe, 83 de ofițeri ai armatei țariste, 64 de ofițeri ai armatei române, 1.948 de mari comercianți, 411 mari proprietari de imobile, 652 de primari şi prefecţi24.

Ar fi cazul să amintim că arestările și deportările masive fuseseră efectuate atunci nu numai în RSS Moldovenească. Acestea au avut loc aproape simultan în regiunile și țările vestice anexate la URSS: pe 22 mai – în Ucraina de Vest, pe 14 iunie – în Republicile Baltice, în noaptea de 19 spre 20 iunie – în Bielorusia de Vest. Caracterul și termenele de înfăptuire a acestor operațiuni fac dovada faptului că ele aveau ca scop curățarea teritoriilor de frontieră în condițiile creșterii pericolului de război. Represiunile s-au dezlănțuit, în primul rând, împotriva categoriilor de populație percepute de conducerea sovietică drept cei mai consecvenți adversari ai regimului, capabili să vină în fruntea manifestărilor antisovietice în caz de război.

Pregătirea pentru operațiune era ținută în secret, pentru a obține efectul surprinderii și a preveni „excesele” (în primul rând, evadările); operațiunea s-a declanșat noaptea târziu și a continuat până în seara zilei următoare. Pe 14 iunie 1941, comisarul adjunct al poporului pentru Securitatea de Stat, B.Z. Kobulov, le-a raportat lui Stalin, Molotov și Beria că în RSS Moldovenească au fost „ridicate” 19.575 de persoane, dintre care 5.033 au fost arestate și 14.542 de persoane au fost evacuate cu traiul25. Precum se observă, aceste cifre diferă de planurile inițiale, rezultând un „deficit”. Kobulov explica acest fapt prin mai multe cauze: câteva zeci de persoane s-au dovedit a fi bolnave, peste 300 de persoane „au plecat de la domiciliul permanent” până la începutul operațiunii, peste 700 de persoane „au fost triate pe motiv de insuficiență de materiale compromițătoare”. Doar trei persoane au reușit să fugă în timpul operațiunii. Probabil, această cifră a fost subestimată, pentru că era în avantajul lui Kobulov și al conducerii Comisariatului Popular al Securității de Stat să demonstreze precizie și eficiență în activitatea lor.

Din județul Soroca au fost evacuate (strămutate) 1.874 de persoane, printre acestea numărându-se și Eufrosinia Kersnovski. Aceasta, probabil, a fost clasată în categoria „moșieri”. Formula de acuzare care i-a fost aplicată suna astfel: „provine dintr-o familie de nobili”, a locuit din anul 1920 până în 1941 în Basarabia în or. Soroca, unde a avut „împreună cu părinții o moșie de peste 40 ha”. Soarta ei a fost predeterminată din timp de origine și de faptul că deținea proprietate, indiferent dacă era vinovată cu adevărat de ceva.

Oamenilor pasibili de evacuare cu traiul li se permitea să ia asupra lor foarte puține lucruri, ore numărate li se rezervau pentru a se pregăti de drum. Apoi erau urcați în camioane, duși în stațiile de cale ferată. Acolo erau așteptați de trenuri, vagoanele, firește, nu erau de pasageri, ci niște „vagoane adaptate”, în care oamenii trebuiau să se instaleze cumva pe podele26. Trenurile erau păzite de soldați de escortă înarmați. Eufrosinia Kersnovski, care considera că este o persoană puternică și pregătită pentru oricare încercări, a dedicat mai multe pagini triste povestirilor despre tovarășii de vagon. Aceștia erau, potrivit spuselor ei, niște orășeni obișnuiți cu un trai liniștit și confortabil, și care nu înțelegeau deloc ce îi așteaptă. Ei luaseră asupra lor, în grabă, o mulțime de lucruri stranii – de ex., un ghiveci cu flori, dar nu s-au priceput să ia strictul necesar, cum ar fi cea mai simplă veselă, astfel încât atunci când se împărțea hrana săracă, nu aveau cu ce să o ia.

Drumul pătimirilor prin gheţurile Siberiei

Astăzi, pentru tânăra generaţie, fenomenul deportărilor staliniste pare mai curând un scenariu de film „horror”, mai simplu spus – de groază, cu elemente de film „fantasy”. Şi mai neînţelese par în zilele noastre opţiuni bizare precum cea a Eufrosiniei Kersnovski, care, având şansa de a se refugia de ororile staliniste, a rămas benevol şi, se pare, senin, cu o doză de optimism chiar, „în ghearele” comunismului de factură sovietică.

Aici e locul să precizăm că Eufrosinia Kersnovski a plătit scump pentru iluziile ei sau, așa cum spunea ea, pentru naivitatea, credulitatea sa. Ar fi de subliniat că, la desfășurarea operațiunilor de deportări masive, eforturile principale ale autorităților urmăreau executarea, în primul rând, a componentei represive a acestora, adică organizarea de arestări și exilări. Iar când venea vorba de instalarea oamenilor deportați în teritoriile noi, statul, de regulă, nu acorda prea multă atenție acestui lucru și nu aloca resursele necesare, deseori chiar contrar propriilor decizii. Deportații speciali se pomeneau în niște condiții oribile. Suferințele morale, legate de pierderea patriei, ruperea relațiilor de rudenie, pericolul de represalii noi erau agravate prin lipsurile materiale grele – foamete, lipsa de locuință, boli, o climă neobișnuit de aspră. Deportații din Moldova erau plasați în Kazahstan, în RASS Komi, în ținutul Krasnoiarsk, în regiunile Novosibirsk și Omsk. Deportații nu erau condamnați și erau considerați nu deținuți, ci exilați, sau, potrivit terminologiei de atunci, „deportați speciali”, sau „strămutați speciali”. Aceştia se aflau sub supravegherea colaboratorilor NKVD-ului, li se interzicea să părăsească locul de surghiun, şi numai în interiorul acestuia oamenii păstrau o libertate de deplasare cotidiană deplină.

Eufrosinia Kersnovski a nimerit în nordul regiunii Novosibirsk, unde au fost deportate din regiunile de vest ale URSS circa 19 mii de persoane. Majoritatea acestora erau femei și copii. Între cele 5,8 mii de persoane venite din RSS Moldovenească, se numărau aproape 2 mii de copii cu vârsta de până la 16 ani, iar femeile erau ceva mai puține de 2,5 mii la număr27. Basarabenii au fost trimiși în raioanele nordice ale districtului Narâm, care se deosebea prin condiții climaterice extrem de nefavorabile. Aici trebuiau să presteze munci fizice grele, defrișând terenuri arabile, la colectat lemn, în agricultură. Mulți deportați erau inapți de muncă și, de fapt, lipsiți de surse de existență. Autoritățile locale au fost surprinse de această avalanșă de exilați, neavând nici posibilități, nici resurse pentru a-i caza. Iar războiul care tocmai se declanşase a determinat reducerea chiar și a acelor resurse sărace, pe care statul sovietic le alocase inițial pentru organizarea traiului deportaților speciali.

În septembrie 1941, șeful direcției NKVD-ului28 pentru regiunea Novosibirsk raporta la Moscova despre situația dificilă creată în privința locuințelor pentru deportați, aceasta explicându-se prin faptul că instalarea cu traiul s-a efectuat „fără a ține cont în prealabil de spațiul locativ disponibil și fără pregătirea locuințelor”. Din acest motiv, deportații speciali erau cazați în spații publice sărace: în apartamentele foștilor deportați „prin îndesire fără acordul gazdelor apartamentelor”, în cluburi, în oficii de colhoz și în aşa-zisele „camere roșii” (nişte săli pentru agitaţie şi propagandă bolşevică), „din care acum se mută cu traiul în grabă în beciuri construite în grabă, iar o parte au fost repartizați în barăcile întreprinderilor industriei forestiere”29. Dacă în acele locuri pierdute în taiga și între mlaștini nu erau locuințe pentru cei nou-veniți, atunci nici alimente nu erau... În schimb, era o muncă istovitoare la exploatările forestiere, la colectat lemn.

Munci silnice, o tentativă de evadare și un termen suplimentar de detenţie

La exploatări forestiere (colectat lemn) a muncit și Eufrosinia Kersnovski. În amintirile ei, în legătură cu diferite peripeții ale vieții de exil și de lagăr, în repetate rânduri, insistă că spera în continuare să i se recunoască meritele de muncă, credea că munca conștiincioasă o va apăra de noi nevoi, îi va oferi un fel de protecție. Astfel, atunci când cei deportați erau repartizați pe la locurile de trai, ea nu a profitat de ocazia să rămână ceva mai la sud, unde strămutații cu traiul se puteau ocupa de agricultură, lucrând în grădini. Eufrosinia Kersnovski s-a oferit să plece unde era mai greu: la nord, la colectat lemn. Și o anumită perioadă a reușit să muncească exemplar. Dar munca s-a dovedit a fi peste puteri, condițiile – insuportabile, deosebit de insuportabilă i se părea samavolnicia împuternicitului NKVD-ului care, în acele condiții, a devenit stăpân cu puteri depline peste deportați.

Și, la 31 martie 1942, Eufrosinia Kersnovski a evadat din locul de surghiun.

În fond, în raioanele îndepărtate ale Siberiei, care erau locuri de surghiun tradiționale, autoritățile nu își făceau griji pe seama celor exilați. În acele locuri nu era nevoie nici măcar să-i supraveghezi: să fugi este aproape imposibil, în jur sunt sute de kilometri de păduri sălbatice, de nerăzbătut. Eufrosinia Kersnovski recunoștea, în memoriile ei, că nu s-a interesat niciodată de geografia Siberiei și avea o imagine vagă despre întinderile acestei regiuni cât un continent; nu avea o imagine limpede nici despre posibilele greutăţi ce o aşteptau în cazul unei evadări. Plecând din locul de surghiun, Eufrosinia, pur și simplu, a pornit în amonte pe râul Obi. Descrierea pribegirilor ei reprezintă una dintre cele mai interesante părți din amintirile sale. Înnopta ba în pădure, ba în stogurile de fân de la marginea satelor, uneori își găsea adăpost în casele cuiva, alteori se angaja să presteze anumite munci. A fost arestată pe 25 mai 1942, în ținutul Altai. Privind harta Siberiei, constatăm că din districtul Narâm și până acolo sunt vreo 700-800 de kilometri, dar ea nu întotdeauna a mers direct. Apropo, în „portretul verbal” completat după ce a fost prinsă, la capitolul „particularități și obișnuințe” s-a menționat: „curajoasă și veselă”30. Eufrosinia, ca o persoană evadată din locul de surghiun, a fost adusă sub escortă la Novosibirsk și, la 24 februarie 1943, a fost condamnată la 10 ani de detenție conform art. 58-10 și 82 alin. 2 din Codul Penal al RSFSR, adică în temeiul unor articole din Codul Penal vizând agitația antisovietică și evadarea din locul de exil. A fost găsită vinovată şi de faptul că în decembrie 1941 și ianuarie 1942, la întrunirile muncitorilor de la colectat lemn, „în timpul discuțiilor a enunțat calomnii la adresa guvernului sovietic în chestiuni privind trimiterea unei coloane de tancuri și colectarea de haine calde pentru ARMȚ” (Armata Roșie a Muncitorilor și Țăranilor)31.

A început calvarul de lagăr, descris amănunțit în amintiri. 1942-1943 au fost anii celei mai înalte rate a mortalității în rândul deținuților pentru întreaga istorie a lagărelor staliniste. Până la un sfert dintre deținuți au murit în acea perioadă. Aceasta se explica, în primul rând, prin faptul că întreaga țară aflată în război trăia în foame și sărăcie, iar deținuții – cu atât mai mult. Eufrosinia Kersnovski era între cei care au reușit să supraviețuiască. Ea a fost deținută în lagăre relativ nu prea numeroase, cărora șefii de la GULAG le acordau puțină atenție, motiv pentru care deținuții de acolo erau hrăniți deosebit de prost. Dar pe lângă moartea de frig sau de mâna bandiților din lagăr, multe alte primejdii care veneau din partea administrației nemiloase și criminale a lagărului îi așteptau pe deținuți. În ciuda războiului, zeci de mii de cekiști (securişti)32 de lagăr, sănătoși și bine hrăniți, își dovedeau din răsputeri dreptul de a rămâne în spatele frontului, iar pentru aceasta trebuiau să aducă aminte ce criminali, chipurile, periculoși păzesc ei. Pentru acest motiv, colaboratorii lagărelor fabricau noi dosare penale pe numele „dușmanilor” puterii sovietice. Eufrosinia Kersnovski a ajuns să fie una dintre victimele acestei mașinării.

Un nou dosar, cu nimic mai bun decât cele anterioare

În aprilie 1944, Eufrosiniei i-a fost intentat un dosar nou, fiind acuzată repetat de agitație antisovietică în rândul deținuților: că ar fi lăudat Germania fascistă, că ar fi vorbit despre înfrângerea URSS în război, că ar fi blamat guvernul sovietic. La 22 iunie 1944 a primit o altă sentință de 10 ani de lagăre. De data aceasta, Eufrosinia Kersnovski a fost internată în lagărul din Norilsk, unul dintre cele mai cunoscute lagăre din sistemul GULAG-ului stalinist. Acesta se afla dincolo de Cercul Polar și furniza brațe de muncă Combinatului de cupru și nichel din Norilsk, precum și altor întreprinderi legate de acesta. În anul 1944, când Eufrosinia Kersnovski a ajuns acolo, lagărul avea peste 30 de mii de deținuți.

În lagărul din Norilsk, E. Kersnovski a trecut prin toate cercurile vieții de lagăr: munci de încărcare-descărcare grele, lucrări necalificate la construcții, o boală gravă, spitalul de lagăr, apoi munca acolo în calitate de asistentă medicală. În sfârșit, din nou mina în care Eufrosinia a preferat să se transfere din spital. Munca la spital era considerată mult mai ușoară și lăsa mai multe șanse de supraviețuire, dar ei îi părea a fi mai grea din punct de vedere moral. În plus, i-a plăcut mereu munca fizică grea, îi plăceau oamenii cu care cobora în subterană. Un alt avantaj al minerilor era și acela că ei cădeau sub incidența aşa-zisului „sistem de treceri în cont” când, în cazul în care făceau planul de producție, o zi de muncă era socotită ca două, iar uneori chiar trei zile, iar aceasta reducea termenul de detenție care urma să fie ispășit.

Dragostea de muncă şi onestitatea au salvat-o de la pieire

Datorită „trecerilor în cont”, Eufrosinia Kersnovski a reușit să se elibereze înainte de termen, în anul 1952. Și a luat o hotărâre care acum ni s-ar părea stranie, dar care, în acele condiții, era una logică, multă lume procedând la fel: ea s-a angajat la muncă în aceleași mine din Norilsk, dar deja ca muncitor liber, iar cu timpul a însușit meseria de artificier, foarte periculoasă și absolut nefeminină.

De ce a rămas la Norilsk? Pentru ea, ca și pentru mulți alții, aceasta a fost o decizie destul de pragmatică. În toate actele ei era aplicat stigmatul condamnării, și încă conform unui „articol antisovietic” din Codul Penal. În orice alt loc, ea ar fi atras o atenție sporită, ar fi generat suspiciuni care se puteau sfârși pe deplin cu un nou dosar și cu un nou termen de detenție. Pe când la Norilsk, majoritatea locuitorilor erau deținuți sau foști deținuți, antecedentele penale nu îi prea preocupau pe cei din jur, ba, dimpotrivă, erau un lucru obișnuit. Muncind în mină, Eufrosinia făcea exact ceea ce visase cândva, atunci când a fost instaurat regimul sovietic în Basarabia: se străduia să cucerească prin muncă fizică exemplară respectul față de ea și dreptul de a fi tratată ca un adevărat om muncitor. Comparativ cu alte regiuni ale URSS, mai favorabile sub aspectul climei, munca dincolo de Cercul Polar era bine remunerată, dacă erai nu deținut ci angajat liber. În sfârșit, după toate aparenţele, Eufrosiniei Kersnovski îi plăcea în mină, inclusiv pentru faptul că, după cum îşi crezul mărturisește în memorii, „ticăloşii nu vor coborî pentru nimic în mină”33; aceştia preferă să se bucure de viaţă pe pământ, sub razele soarelui, oricât de zgârcite în Siberia. Nu e de neglijat nici faptul că basarabeanca noastră se obișnuise cu Norilskul, cu natura lui săracă, cu relieful plat, cu nopțile polare și gerurile cumplite. În plus, nicăieri pe meleagurile natale nu era așteptată de apropiați, nu știa dacă mama mai este în viață, dar știa că oricum se afla în România. Astfel, încă nişte ani, Eufrosinia a muncit în mina din Norilsk.

Un prim şi memorabil concediu al Eufrosiniei Kersnovski

În sfârșit, în anul 1957 a hotărât să meargă în concediu. Potrivit amintirilor sale, drept impuls a servit un accident produs în mină, când ea s-a aflat la numai un pas de la moarte. Eufrosinia Kersnovski a decis ferm să plece în Caucaz, dar să-şi viziteze şi baștina.

Ea, care era de 16 ani deja cetățeană a Uniunii Sovietice, aproape că nu şi-a văzut ţara. A locuit la Odessa, a cunoscut Basarabia, a mai văzut şi o bună parte din Siberia. Și iată că acum, pe parcursul mai multor ani consecutiv, a început să meargă în concediu, cum se zicea în Extremul Nord – „pe continent”, ceea ce însemna „mai la vest de Siberia”. A vizitat pentru prima dată Moscova, Leningradul, își descria viu impresiile. Dar se pare că cele mai uluitoare sunt impresiile ei despre Caucaz. Acolo Eufrosiniei i s-a întâmplat un lucru extraordinar, foarte bine descris (și zugrăvit!) în amintirile ei.

Apare fireasca întrebare: cum revine la viața normală un om care a trecut prin lucruri oribile, prin închisori, lagăre? Ce simte, cum își depășește trecutul groaznic? Eufrosinia Kersnovski ne oferă un răspuns uimitor. Frumusețile naturii caucaziene au fascinat-o. A colindat Caucazul pe jos, ca turistă, a înnoptat deseori în aer liber și a admirat la nesfârșit munții, copacii, zi și noapte. Tocmai atunci a început să picteze, a început cu peisajele. Revenind la Norilsk, a trăit cu aceste impresii și visa la concediul următor, peste un an. Un alt eveniment important care s-a produs datorită acestei călătorii: a găsit la Țepilova o cunoscută de la care a aflat adresa mamei și a început să poarte corespondență cu ea. Anul următor l-a petrecut deja nu fiind preocupată totalmente de muncă, ca mai înainte, ci cu o altă preocupare lăuntrică: scrisori, desene și așteptarea concediului următor. A reușit să obțină o invitație pentru mama și s-a întâlnit cu ea, au întreprins împreună o călătorie prin sudul URSS. Pensionându-se, Eufrosinia Kersnovski nu s-a întors în patrie, ci a ales să se stabilească cu traiul la Essentuki, un oraş-staţiune balneară, celebră în Caucazul pe care îl îndrăgise atât de mult.

Acolo, în anii 1964-1968, și-a scris amintirile. A avut parte de o viață lungă, a ajuns cu zile până la căderea regimului sovietic, până la publicarea memoriilor sale și a apucat să audă aprecierile pline de admirație din partea primilor cititori.

***

Amintirile Eufrosiniei Kersnovski alcătuiesc o carte din cele care trebuie citite toată viaţa. Mai ales în acele clipe când îţi este greu. Şi cartea aceasta „acţionează”, te ajută când ţi s-au epuizat forţele, când nu te mai descurci de unul singur. Mă întorc adeseori, în imaginar, la ea (şi la carte, şi la autoarea acesteia) pentru că îmi sunt foarte necesare. Măreţia Eufrosiniei Kersnovski nu se determină cu un etalon obişnuit. Nu putem spune că ea este un artist sau un scriitor genial, însă ea este o personalitate extraordinară, un om mare, care şi-a păstrat sentimentul propriei demnităţi în situaţii și în condiţii când aşa ceva era, practic, imposibil.

Ţin să mă confesez cititorilor noştri că am consumat mult timp și efort ca să-i familiarizez pe contemporanii noștri din Republica Moldova, din Rusia și chiar din Europa cu viața și creația Eufrosiniei Kersnovski. În calitate de editor al memoriilor și desenelor din gulagurile staliniste ale Eufrosiniei Kersnovski, în 2008 am fost invitat de președintele Consiliului Europei pentru o prezentare a acestei lucrări inedite, declarată cea mai bună în anul 2007 în Federația Rusă la categoria „Memorii”. Am avut, astfel, fericitul prilej ca, la cel mai înalt for european și în prezența unor politicieni și savanți notorii, să relatez despre istoria noastră națională din a doua jumătate a secolului al XX-lea, prin prisma unei cărți scrise de o personalitate ieșită din comun, care trebuie percepută ca un fenomen de anvergură europeană. De asemenea, beneficiind de un larg sprijin al autorităților din Odessa, am reușit să dezvelim în acea localitate o placă comemorativă, contribuind la înveșnicirea memoriei protagonistei demersului nostru.

Dincolo de timp, energie, căutări febrile prin arhive, nu pot să nu precizez că am fost mereu ghidat de o benefică pasiune. O dragoste şi admiraţie pentru demnitatea şi verticalitatea Eufrosiniei Kersnovski, pentru spiritul ei de sacrificiu – și nu exagerez, afirmând – de natură evanghelică. Ea a spus simplu, dar răspicat: „Sunt om!” (deci nu am dreptul să cobor mai jos), acesta fiind principiul ei de viaţă. Tocmai de aceea, am făcut tot posibilul ca şi alţii să cunoască personalitatea neordinară şi faptele ei cu totul neobişnuite în condiţii când nu e defel simplu să respecți neabătut principiul „Sunt om!”. Tocmai de aceea, în calitate de editor și autor al prefeței la cartea cu jurnalele (memoriile) și desenele Eufrosiniei Kersnovski – Cât costă viaţa unui om (Moscova, 2006, în limba rusă), am pus la dispoziţia unui larg public cititor cea mai completă ediţie a operei acestei martire basarabene, ca şi o schiţă biografică cât se poate de completă, secundată de o analiză amănunţită a naraţiunii şi desenelor, a ideilor, a crezului şi, desigur, a drumului patimilor străbătut de-a lungul a 12 ani de către cea care a fost Eufrosinia Kersnovski.


Autor acad. Valeriu Pasat

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Septembrie 2020, ora: 09:04

Moldova (n-)are viitor?! / În doar patru ani populația a SCĂZUT cu 170 de mii de oameni. Doar anul trecut au plecat 40 de mii de cetățeni apți de muncă, iar asta este aproape egal cu populația unui raion

Moldova (n-)are viitor?! / În doar patru ani populația a SCĂZUT cu 170 de mii de oameni. Doar anul trecut au plecat 40 de mii de cetățeni apți de muncă, iar asta este aproape egal cu populația unui raion

Tinerii continuă să plece în număr mare din Moldova, iar motivele principale ale acestei decizii sunt șomajul, salariile mici și incertitudinea.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2020, ora: 08:42

Germania, pregătită să cheltuie 1 MILIARD euro pe două terminale de gaze lichefiate, pentru a SCĂPA de sancțiunile SUA în proiectul Nord Stream 2

Germania, pregătită să cheltuie 1 MILIARD euro pe două terminale de gaze lichefiate, pentru a SCĂPA de sancțiunile SUA în proiectul Nord Stream 2

Autorităţile germane s-au oferit să cheltuie un miliard de euro pentru a construi două terminale pentru gaze naturale lichefiate, în încercarea de a descuraja SUA să impună sancţiuni Germaniei din cauza implicării sale în proiectul gazoductului Nord Stream 2, informează...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2020, ora: 08:30

Politologul Valerii Solovei a fost reținut la Moscova după o acțiune de solidaritate civilă

Politologul Valerii Solovei a fost reținut la Moscova după o acțiune de solidaritate civilă

Cunoscutul politolog, doctor în științe istorice și publicistul Valerii Solovei a fost reținut la Moscova după o acțiunea de solidaritate civilă „Ziua schimbării”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2020, ora: 08:25

Maia Sandu pentru presa din România: Sărăcia este problema resimțită de toți cetățenii, dar cauza principală sărăciei este corupția

Maia Sandu pentru presa din România: Sărăcia este problema resimțită de toți cetățenii, dar cauza principală sărăciei este corupția

Unul dintre principalii lideri politici pro-europeni de la Chişinău, Maia Sandu, vorbeşte, într-un interviu acordat Agerpres, despre importanţa alegerilor prezidenţiale care vor avea loc pe 1 noiembrie în Republica Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 20 Septembrie 2020, ora: 08:13

Prognoza METEO. Val de aer rece peste Moldova

Prognoza METEO. Val de aer rece peste Moldova

Astăzi nu se așteaptă schimbări esențiale de vreme - va fi la fel de răcoare ca în ziua precedentă. Mâine însă temperaturile vor crește puțin.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 20 Septembrie 2020, ora: 08:10

7 gustări sub 100 de CALORII. Ce să mănânci ca să scapi de burtă

7 gustări sub 100 de CALORII. Ce să mănânci ca să scapi de burtă

Gustarile inteligente, sub 100 de calorii, pot face diferenta dintre pierderea de kilograme si incercarea nereusita de a deveni mai suplu. Atunci cand esti la birou este tentant sa iei ceva dulce/ sau un sandwich de la aparatul din hol pentru a-ti astampara foamea.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 20 Septembrie 2020, ora: 07:29

Horoscopul zilei de azi DUMINICĂ 20 SEPTEMBRIE 2020. Așteaptă-te la neașteptat!

Horoscopul zilei de azi DUMINICĂ 20 SEPTEMBRIE 2020. Așteaptă-te la neașteptat!

 Luna este in Scorpion si esti gata de confruntari transformationale. Luna face opozitie cu Uranus si cuadratura cu Venus, ceea ce aduce mai multa dorinta in relatii. Asteapta-te la neasteptat! Jupiter si Neptun mai elibereaza din tensiuni si te simti mai expansiv. Doar e duminica si meriti...

( ) Citeşte tot articolul

Sport 20 Septembrie 2020, ora: 06:02

Anunțul momentului în România: încă trei orașe mari din țară vor avea stadioane moderne

Anunțul momentului în România: încă trei orașe mari din țară vor avea stadioane moderne

În următoarele luni vor fi inaugurate trei stadioane moderne în București, dar CNI pune la cale trei proiecte impresionante și în provincie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2020, ora: 17:38

Alegeri 2020 / Andrian Candu a fost „eliminat” din cursa electorală

Alegeri 2020 / Andrian Candu a fost „eliminat” din cursa electorală

Andrian Candu nu a fost înregistrat în calitate de candidat la alegerile prezidențiale din partea partidului Pro Moldova. Împotriva înregistrării acestuia au votat 5 membri ai CEC. Alții 2 s-au abținut.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2020, ora: 14:08

Uniunea Europeană și-a asigurat 300 de milioane de doze din vaccinul Sanofi-GSK

Uniunea Europeană și-a asigurat 300 de milioane de doze din vaccinul Sanofi-GSK

Uniunea Europeană a convenit achiziționarea unui potențial vaccin anti-covid cu Sanofi și GSK în al doilea astfel de acord pentru asigurarea de astfel de doze, în condițiile în care se apropie termenul limită pentru înscrierea în programul de achiziționare de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2020, ora: 09:15

Socialistul Corneliu Furculiță recunoaște că în „marea” Uniune Sovietică veceurile din curtea școlii erau într-o stare catastrofală

Socialistul Corneliu Furculiță recunoaște că în „marea” Uniune Sovietică veceurile din curtea școlii erau într-o stare catastrofală Foto: simbol

Corneliu Furculiță lasă să se înțeleagă că WC-urile din timpul URSS erau într-o stare deplorabilă. Deputatul PSRM a învătat la școala din satul Sadova, actualul raion Călărași pe care a terminat-o în anul 1986. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2020, ora: 08:37

alegeri 2020 Alexandru Tănase comentează circulara expediată de CEC: „Nu are NICIO VALOARE juridică. E o pierdere de timp”

Alexandru Tănase comentează circulara expediată de CEC: „Nu are NICIO VALOARE juridică. E o pierdere de timp”

Circulara Comisiei Electorale Centrale (CEC), care interzice partidelor să finanțeze campaniile candidaților înaintați, nu are valoare juridică. Asta a declarat Alexandru Tănase, ex-președintele Curții Constituționale în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2020, ora: 07:28

Suspiciune de fraudă la vaccinul rusesc / Forbes: Au fabricat rușii date despre producerea vaccinului lor Covid-19?

Suspiciune de fraudă la vaccinul rusesc / Forbes: Au fabricat rușii date despre producerea vaccinului lor Covid-19?

Săptămâna trecută, o echipă de oameni de știință ruși a publicat rezultatele primelor două faze a procesului de fabricare a unui nou vaccin anti-Covid-19 dezvoltat în Rusia care ridică mai multe semne de întrebare și care a atras atenția mai multor oameni de...

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 18 Septembrie 2020, ora: 04:25

(REȚETA ZILEI) Mâncare de gutui cu pui

(REȚETA ZILEI) Mâncare de gutui cu pui

Asocierea dintre fructe şi carne este una ingeniosă. Încearcă această reţetă, cu siguranţă o vei repeta.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 18 Septembrie 2020, ora: 01:58

Horoscop 18 septembrie 2020. Oboseala se resimte la final de săptămână

Horoscop 18 septembrie 2020. Oboseala se resimte la final de săptămână

Horoscop 18 septembrie 2020. După o săptămână plină cu activități de tot felul, în sfârșit a venit timpul pentru o binemeritată odihnă. Oboseala se resimte din plin, iar nevoia de pauză este tot mai acută. Dintre toate zodiile, cei mai fresh sunt nativii în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2020, ora: 01:47

„Vrei să bei cu 5 lei?” Un bărbat din Bălți vinde printre gard alcool contrafăcut / VIDEO

„Vrei să bei cu 5 lei?” Un bărbat din Bălți vinde printre gard alcool contrafăcut / VIDEO

De-i cald, de plouă, de bate vântul, alcoolul ieftin și fără acte de proveninență se vinde ca pâinea caldă într-o curte din orașul Bălți. Un bărbat și-a făcut un punct de comercializare a alcoolului contrafăcut chiar după gard. 100 de grame de vodcă sunt...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)