Actualitate

SONDAJ / Care este candidatul românilor la alegerile din Republica Moldova?

Reuniţi la Casa lui Constantin Stere din parcul care poartă numele marelui patriot basarabean, membrii Sfatului Ţării au analizat numele persoanei care va fi susţinută pentru alegerile din Moldova și au decis că cea mai potrivită alegere este Anatol Șalaru, potrivit ȘtiriActuale.ro.

Astfel în urma unui sondaj de opinie operat de către organizație, persoana care va fi susţinută de Sfatul Ţării 100 este Anatol Şalaru, ministrul Apărării din Moldova. Şalaru este ministrul care a avut curaj să se opună ciracilor Moscovei şi să ceară retragerea trupelor ruseşti din Transnistria, informează aceiași sursă

Mihai Ghimpu, Nicolae Dabija, Ana Guțu, Vitalia Pavlicenco, Anatol Șalaru și Alexandru Tănase sunt numele care au fost cele mai vehiculate printre opțiunile celor care văd reîntregirea națională ca unica soluție. În vârstă de 54 de ani, Şalaru este de profesie medic, fiind vicepreşedinte al Partidului Liberal. În perioada 2009- 2013 a fost ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova, iar din iulie 2015 ocupă funcţia de ministru al Apărării.

Sfatul Țării 100 este un grup din România format din profesori universitari, istorici, doctor, presedinți de consilii județene, parlamentari, primari, ziariști, etc. Grupul s-a constituit fix în urmă cu un an, pe 13 iulie 2015, odată cu finalul Marșului Tinerilor Moldovei pe jos spre Țară iar o inițiativă similară a luat ființă la Chișinău, prin formarea Sfatului Țării 2(entitate separată). Președintele executiv al organizației este Ludmila Sfîrloagă.

Infoprut.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *