Tata cu trei feciori

publicat în Editorial pe 10 Septembrie 2018, 07:21

Nu știu de ce, poate de-atâta că vine sezonul rece, când moldovenii (etnicii români), dârdâind de frig, revin la îndeletnicirea lor milenară – crearea folclorului – poate pentru că s-au întors deputații din vacanță și reîncepe sezonul fierbinte, când moldovenii (politonimi) se pun pe făcut politică, dar pe mine mă încep iar a umfla poveștile cu subînțelesuri și childuri.

 Așa-s eu sucit de felul meu: cu cât treburile politice se încurcă mai tare, cu atât scrisul meu devine mai fabulistic, ca să zic așa. Iată și acum, când ramurile puterii freamătă în vântul preelectoral, când treaba cu referendumul a devenit și mai incertă, cum zic bătrânii de la țară, când nivelul nostru de viață e la pământ, deși premierul Sturza ne convinge că PIB-ul se scoală încetișor etc., în loc să spun limpede și clar ce am de spus, mă apuc de povești. Nu te supăra, dragă cititorule, că astăzi, în loc de o analiză serioasă, am să te servesc cu o poveste, dar o să vezi că au și ele, poveștile astea, înțelepciunea lor.

…Așadar, și amu cică era odată un tată care avea trei feciori. Într-o vară, când băieții au venit în vacanță – erau studenți, prin contract, iar contractele, bineînțeles, le plătea sărmanul tată (vă amintiți, la Coșbuc: „…sărmanul tată, ce griji pe dânsul, ce fiori?”) -, într-o zi când mercurul țâșnea din termometre, s-au dus tuspatru la scăldat. Au ajuns pe malul heleșteului, s-au urcat sus pe un dâmb, sub un copac, și băieții, vânjoși și bine hrăniți (vă spun doar că sărmanul tată – „ce griji pe dânsul, ce fiori”, le plătea regulat contractele), hai să sară în apă, cu capul în jos, cum sar sportivii în bazin, la întreceri. Și ca scena să fie și mai aproape de realitate, feciorii au hotărât să sară nu de pe mal, dar din creanga copacului, care ajungea deasupra apei. Sare primul, sare al doilea, sare al treilea – tatăl îl admiră, bucurie, aplauze furtunoase (ca prin “89, la Marea Adunare Națională!). Sărmanul tată se bucura împreună cu cei trei feciori, dar nici de gând să urce și el în copac să sară din creangă, cu capul în jos, ca sportivii din țările civilizate. Feciorul cel mai mare îl convingea: hai, tată, sari și mata, că ești vânjos și sprinten, ai vocația muncii și curajul libertății, de ce te temi? Nedorind să rămână în urma celor din Europa. Până la urmă bătrânul s-a lăsat convins – a urcat în copac, s-a strecurat pe creanga-trambulină, a închis ochii și s-a aruncat, cum văzuse și el la televizor că fac cei din țările civilizate, cu capul în jos în heleșteul-bazin.

…Până aici povestea nu are un subtext, deși, dacă am dori să găsim un anume subtext, l-am găsi. Oricum, adevărata poveste cu subînțelesuri abia aici începe și haideți să nu anticipăm...

Precum ziceam, sare sărmanul tată în apă, dar să vezi ghinion: i se anină chiloții de creangă și drept consecință firească a acestui incident, din start ajunge în apă cu fundul gol. Nici săritura însă nu i-a ieșit ca în țările civilizate, cum văzuse la televizor, ci a făcut pleosc cu pântecele de apă, de ți se părea că i-a plesnit în două. (Se poate și în trei, în patru, dar să nu exagerăm, totuși, fiindcă statisticile oficiale nu au atestat așa ceva). Feciorii de pe mal nu mai pot de necaz și de rușine: ei au crezut că tatăl lor va sări ca sportivii din țările civilizate, dar uite ce rezultat parșiv a înregistrat! Feciorul cel mai mare, scârbit de tot, face prima apreciere de principiu: „Uite-l, bă, a sărit ca un bou!” Feciorul cel mijlociu, supărat de această apreciere insultătoare la adresa tatălui său (doar el îi plătea contractul!), îi dă în obraz fratelui mai mare: „Ce-i, bă, cu tine, de ce-ți permiți asemenea cuvinte urâte despre tatăl nostru? Când îți plătește contractul – e bun și deștept, iar dacă acum n-a putut să sară ca în țările civilizate, înseamnă că-i bou? A sărit cum a putut, și dacă s-a răsturnat ca un bou, de ce să-l insulți? Dă-l în mă-sa și nu-l discredita! Al treilea fecior, mezinul, sesizând divergențele de principiu dintre cei doi, vine cu o inițiativă: „Bă, dar mari cretini mai sunteți! În loc să vă sfădiți care-i mai cultural și care-l respectă mai tare pe tata, hai mai bine să facem un mic referendum pe tema cine se bagă în heleșteu să-l caute pe tatăl nostru, că după ce a sărit ca un bou, cum ziceți voi, n-a mai apărut la suprafață…”

…Eu zic să nu trecem încă la subtextul poveștii, fiindcă lucrurile nu sunt încă clare și putem greși în concluzii și deducții. Haideți să vedem ce a fost mai departe, și pe urmă facem și aprecierile…

În timp ce feciorașii polemizau pe mal despre variantele ieșirii din criza ce se crease în heleșteu, sărmanul tată, boul adică, nu știu cum face el și cum drege, dar iese la mal, se șupurește cu o nuia în mână pe la spatele celor trei, le aplică câteva fierbinți pe la șale (dar feciorii aveau niște șale groase ho-ho!, ca la juncani, că vă spun doar că bătrânul tată le plătea la timp contractele), îi dezbracă de chiloți și le zice părintește, în grai necultivat: „Ian, băieți, acum frecați-o tustrei de aici și să nu vă mai văd în ochi! De azi înainte nu vă mai plătesc contractele. Dacă-s bou, și nu mai pot sări ca sportivii din țările civilizate, să vă plătească contractele cei din Europa…”

…Acum am putea trece la descifrarea subtextului, am putea vulgariza povestea și să zicem că unul din feciori este Parlamentul, altul – Guvernul, altul – Președinția. Că sărmanul tată care plătește contractele este poporul, că heleșteul este reforma, iar creanga, în care s-au aninat chiloții, este perioada de tranziție. Desigur, s-ar putea accepta și o asemenea descifrare, dar povestea noastră ar pierde mult din semantica ei polivalentă, din intercontextualitatea ei. Indubitabil, am putea face analogii directe și să afirmăm că Parlamentul, după ce l-a băgat pe popor în reformă, stă pe mal și-l face bou, pentru că n-a sărit cum trebuie, ca în țările civilizate. Că Guvernul se spală pe mâini și zice: dă-l în mă-sa, ce, eu am știut că o să sară ca un bou? Eu pun în aplicare legile Parlamentului și atât! Că Lucinschi, la rândul său, nu-și asumă nicio răspundere, stă pe mal și dă sfaturi celor doi. Că în timp ce ei polemizează pe chestiuni constituționale, poporul s-a dus la fund, înghițit de apele tulburi ale reformei. Că din popor n-a mai rămas nimic, decât chiloții aninați în creanga tranziției. Etc., etc. Bineînțeles, am putea accepta și o astfel de interpretare a poveștii, dar ce rost ar avea, adică pentru nauia, cum zic colegii noștri de la „Săptămâna”?

Ce, după o asemenea descifrare o să devenim mai deștepți? Totuna sărmanul tată, până la urmă, o să dea a lehamite din mână, o să le plătească și în continuare feciorilor contractele și nu pun mâna în foc că la anul viitor n-o să se ducă iar cu ei la scăldat și n-o să sară iar ca boul în heleșteu. De ce dar să vulgarizăm povestea? Să lăsăm mai bine ca să și-o descifreze fiecare după cum o înțelege, că nu vreau să vă bag pe gât interpretarea mea și să fiu acuzat că manipulez opinia publică. Și apoi nu știți că, chiar dacă în poveștile noastre populare Binele întotdeauna învinge Răul, ele se încheie, totuși, în mod diferit?

Fragment din cartea „Ochiul lui Esop”, 2000