Teama de zbor este una dintre cele mai des întâlnite fobii, alături de ipohondrie, teama de vorbit în public şi claustrofobie. Ce poţi face pentru a o depăşi?
Deşi avionul este cel mai sigur mijloc de transport, multe persoane suferă de teama de zbor. Această teamă vine fie din experienţe neplăcute (de exemplu, un zbor prin furtună, cu turbulenţe intense etc), fie are legătură cu spaţiul restrâns din avion, situaţie de care sunt afectate persoanele claustrofobe, fie, pur şi simplu, din lucrurile cu care persoana îşi hrăneşte fobia. E posibil ca oameni care nu au zburat niciodată să fie paralizaţi de teama de zbor doar pentru că au văzut la televizor documentare cu avioane prăbuşite sau filme cu avioane acaparate de terorişti. Psihologii spun că teama de zbor poate apărea şi la o persoană care asociază zborul cu o întâmplare traumatizantă din trecut - de exemplu, a plecat în vacanţă şi a doua zi a trebuit să ia avionul înapoi, pentru că o persoană dragă a avut un accident şi a ajuns la spital sau a decedat.
Pe de o parte, informaţiile care se pot găsi cu uşurinţă pe internet despre cum este construit un avion, despre faptul că rezistă la turbulenţe mult mai serioase decât cele experimentate de obicei, despre ce precauţii se iau pentru siguranţa zborului, despre ce înseamnă fiecare zgomot care se aude pe durata călătoriei şi despre statistici (riscurile ca un avion comercial să se prăbuşească sunt de 1 la 10 milioane) constituie un real ajutor pentru cei care se tem de zbor.
Pe de altă parte, teama de zbor se poate trata prin terapie cognitiv-comportamentală. Acest gen de terapie vine cu soluţii pentru gestionarea panicii şi pentru schimbarea proceselor de gândire ale persoanei afectate de această fobie. Uneori, terapeuţii apelează la realităţi virtuale, intruducând pacienţii în simulatoare de zbor, pentru a trata această problemă. Alteori, aceştia merg cu pacienţii lor în zboruri propriu-zise pentru a-i ghida de-a lungul călătoriei sau delegă o persoană stabilă psihic, apropiată celui aflat sub tratament, să-l însoţească. Pe lângă terapia verbală, se pot recomanda şi calmante sau betablocante.
Psihologul Edmund J. Bourne, specialist în tratarea anxietăţii şi fobiilor, enumeră o serie de îndrumări pentru a depăşi teama de zbor, în volumul „Anxietatea şi fobia” (Editura All):
Educă-te singur şi află cum funcţionează avioanele. De exemplu, e util să ştii că, şi dacă cedează un motor, avionul continuă să zboare.
Dacă problema e că te simţi închis, ai grijă să-ţi rezervi un loc la margine.
Oferă-ţi timp destul în ziua când faci primul zbor, să nu ajungi să te grăbeşti.
Ia cu tine o persoană de sprijin care să-ţi vorbească (să te distragă) în timpul zborului.
Ia la tine o „trusă de instrumente” cu lucruri care îţi pot distrage atenţia de la zbor (un cub Rubik, o carte, un joc pe telefon, o tabletă cu filme).
Foloseşte medicamentele prescrise numai dacă simţi nevoia să mai ai un colac de salvare în faţa anxietăţii. Evită cafeina în ziua în care vei zbura.
https://clicksanatate.ro/
|
Sfânta Cuvioasă Xenia, pomenită de Biserica Ortodoxă în 24 ianuarie, s-a născut la Roma, într-o familie nobilă, tatăl său era senator. Sfânta Xenia (Eusebia - numele de botez) a fost crescută în spirit evanghelic de părinţii săi, care erau...
( ) Citeşte tot articolulAlexei Navalnîi, principalul opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, a precizat, în primul său mesaj public din închisoarea de lângă Moscova unde se află încarcerat, că nu are nicio intenţie să se sinucidă şi le-a mulţumit, în acelaşi timp,...
( ) Citeşte tot articolulO femeie din Hîncești, în vârstă de 66 de ani, a fost violată de cumnatul ei. Cazul a avut loc în seara zilei de 22 ianuarie. Polițiștii au fost alertați ieri de către fiica victimei, care a povestit cele întâmplate, scrie unimedia.info
( ) Citeşte tot articolulZeci de mii de ruși au ieșit sâmbătă în stradă, la îndemnul opozantului Alexei Navalnîi, care a fost încarcerat săptămâna aceasta, după revenirea sa în țară. Manifestațiile au început în Orientul Îndepărtat și s-au...
( ) Citeşte tot articolulMeteorologii anunță pentru astăzi temperaturi de +6..+9 grade în nordul țării, +7..+10 grade în centru, iar în sudul țării sunt așteptate până la +11 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab din sud. Presiunea atmosferică va fi...
( ) Citeşte tot articolulO rețetă simplă dar deosebit de gustoasă și plină de vitamine care ajută la slăbirea rapidă, dar armonioasă: salata cu ton și spanac! O poți consuma oricând pentru a da jos câteva kilograme. Ingrediente: 1 conserva ton 100 gr spanac baby 50 gr porumb 2 oua 50...
( ) Citeşte tot articolulÎn contextul Brexit, românii vor mai putea intra în Marea Britanie cu buletinul doar până la 30 septembrie 2021. Ambasada României la Londra a precizat că cetățenii români care intenționează să călătorească în această țară vor avea...
( ) Citeşte tot articolulPreședintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj duminică, pe 24 ianuarie, cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române. La 162 de ani de la Unirea Principatelor, că multe dintre idealurile de la 1859 îi animă încă pe...
( ) Citeşte tot articolulUn tânăr dornic să devină popular pe internet și-a incendiat mașina.
( ) Citeşte tot articolul41 - Împăratul roman Caligula, cunoscut pentru excentricităţile sale şi pentru despotism, este asasinat de Garda Pretoriană.
( ) Citeşte tot articolulNoua administrație de la Washington a reacționat prompt, sâmbătă, după ce mii de persoane au fost arestate în Rusia, transmițând un mesaj ferm către Moscova și cerând eliberarea imediată a opozantului Aleksei Navalnîi.
( ) Citeşte tot articolulCu ce averi a venit în funcție, cu acelea a și plecat. Cel puțin potrivit declarației de avere. Este vorba despre fostul președinte, Igor Dodon, care conform documentelor depuse la ANI pe tot parcursul celor patru ani de mandat în fruntea țării a trăit din salariu și a...
( ) Citeşte tot articolulÎn perioada sărbătorilor de iarnă cu toții punem câteva kilograme în plus. Perioada grea începe după finalul vacanței, când ne apucăm de slăbit.
( ) Citeşte tot articolulBerbec Încearcă să eviți discuțiile cu partenerul de viață, mai ales că acesta este posibil să aibă numai intenții pozitive asupra ta. Comunica direct și sincer ceea ce simți, chiar dacă unele aspecte te îngrijorează. Diplomația este cea care te ajută atât...
( ) Citeşte tot articolulDe fiecare dată când „punem de-o supă”, inevitabil ne lovim de următoarea problemă: cum facem să adunăm spuma formată, astfel încât supa să fie limpede și fără gust ciudat? Și ce este, de fapt, acea spumă, de ce se formează?
( ) Citeşte tot articolulZeci de persoane au fost arestate, sâmbătă, în Rusia, cu ocazia manifestaţiilor organizate în întreaga ţară la apelul susţinătorilor lui Alexeï Navalnîi pentru a cere eliberarea acestuia.
( ) Citeşte tot articolulJurnalistul american de televiziune Larry King a murit la 23 ianuarie 2021, la vârsta de 87 de ani. Larry Kimg se afla spitalizat în Los Angeles, fiind diagnosticat cu COVID-19. A decedat la Cedars Sinai Medical Center, potrivit anunţului publicat pe Twitter de Ora Media,...
( ) Citeşte tot articolulPolițistul din cadrul INSP, care a lovit mortal o femeie și a părăsit locul faptei, se afla în stare de ebrietate la volan. Asta arată rezultatul probelor biologice, care a arătat că avea în sânge o concentrație a alcoolului de 0,68 g/l. Informația a fost...
( ) Citeşte tot articolulPoliţia rusă a reţinut-o sâmbătă pe Iulia Navalnîia - soţia principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie - la un protest care are loc la Moscova, după cum a anunţat chiar ea pe contul ei de Instagram, dintr-o dubă a poliţiei,...
( ) Citeşte tot articolulPe 23 ianuarie, la 14:00, ora Moscovei (11:00 GMT) ieşiţi pe principalele străzi ale oraşelor voastre”, îndeamnă Iarmîş în apelul său transmis pe Twitter, în contextul în care mai mulţi reprezentanţi-cheie ai echipei lui Navalnîi la Moscova...
( ) Citeşte tot articolulRetete de ciorbe si supe. Ciorbele si supele se afla printre preparatele preferate ale romanilor. Sunt savuroase si sanatoase si fac deliciul unei mese la care se asaza intreaga familie.
( ) Citeşte tot articolulIstoria națională cuprinde multe pagini de vitejie ale poporului român, încă prea multe necunoscute suficient de public. Una dintre aceste pagini o constituie victoria strălucită a trupelor române conduse de Mihai Viteazul, la Șerpătești pe 23 ianuarie 1595.
( ) Citeşte tot articolulBanii se numără printre nevoile primordiale ale omului. Ne ajută să ne îndeplinim dorințele, să ne satisfacem necesitățile și, de ce nu, să trăim în lux. La fel de importantă este și gestionarea finanțelor, însă uneori deciziile legate de bani pot deveni stresante...
( ) Citeşte tot articolulOrganismul italian de reglementare privind confidenţialitatea datelor a ordonat aplicaţiei video TikTok să blocheze conturile utilizatorilor din Italia pentru care nu a putut verifica vârsta, după ce o fată de 10 ani a murit în timp ce participa la o provocare pe platformă.
( ) Citeşte tot articolulDoi frați din Republica Moldova de 34 și 36 de ani cu cetățenie rusă au fost împușcați la Moscova în timp ce unul dintre ei își juca nunta. Autoritățile ruse au pornit un dosar penal pe acest caz, scrie tv8.md.
( ) Citeşte tot articolulDietele de post sunt cele mai eficiente pentru cei care vor să slăbească fără să stea să numere neapărat calorii. Este vorba de două diete de post zilnic, cunoscute ca diete cu restricții de timp.
( ) Citeşte tot articolul