Astăzi 24 Iulie 2019, Miercuri - Ultima actualizare la 23 Iulie 2019
Abonamente

Constantin Tănase 23 Mai 2017, ora 10:05    Din editia print

Marime Font

Teroarea absurdului firesc

Sunt convins că cel mai mare pericol care ne paște astăzi este cel de a ne obișnui cu absurdul și anormalitatea, care încep să ne terorizeze existența. A te obișnui cu absurdul și anormalul înseamnă a-ți pierde capacitatea de a reacționa adecvat la cele ce se petrec în jurul tău, iar a nu reacționa adecvat înseamnă a nu protesta și a trata ca fiind normale niște stări de lucruri anormale.

Când încetează să ne mai deranjeze absurdul și nefirescul, înseamnă că s-a întâmplat ceva grav cu aparatul nostru critic, înseamnă că creierul nu mai efectuează operațiile critice de selecție, triere, clasificare, omitere, apreciere etc., înseamnă că și la nivelul conștiinței și al moralei s-au produs serioase dereglări.

Am citit undeva că Moldova este o junglă. Pe ipocriți această concluzie i-a rănit. Și pe mine m-a deranjat, dar din cu totul alte motive decât cele care au „rănit” spiritul ipocrit: vorba e că în junglă nu se întâmplă nimic absurd și nefiresc. Acolo viața derulează după niște legi logice și firești, respectate de toți, din care motiv, tot ce se întâmplă acolo este logic și firesc. Anume datorită acestor NORMAL și FIRESC viața în junglă se află într-un permanent și perfect echilibru funcțional. Fiarele se sfâșie unele pe altele conform unei logici de milioane de ani, cel mai puternic îl înghite pe cel mai slab în virtutea unor legi care asigură perpetuarea speciilor. Privită din acest punct de vedere, jungla este un model ideal de organizare socială a vieții subiecților ce participă la dura competiție care se numește lupta pentru existență. Din această perspectivă, tot ce se întâmplă în junglă se află sub semnul NORMALULUI și a FIRESCULUI. Absurd și nefiresc ar fi dacă, de exemplu, gazelele i-ar sfâșia pe lei, dacă maimuțele i-ar mânca pe elefanți, dacă gazelele le-ar vâna pe gazele etc. Dacă s-ar întâmpla aceasta, înseamnă că viața junglei ar fi scoasă din perfectul și permanentul ei echilibru.


În societatea noastră, însă, tocmai asta se și întâmplă: viața este scoasă din albia normalului și a firescului și e resubordonată absurdului și anormalului. Pericolul azi constă nu în această resubordonare în sine, ci în faptul că societatea începe a se obișnui cu situația ce se creează, adică nu mai reacționează protestatar la absurd și la nefiresc, care încep a fi percepute ca fenomene normale și firești. Iar anormalul și firescul se produc la fiece pas. Un reporter de duzină, de pildă, merge peste hotare, împreună cu președintele statului, și la întoarcere declară public, de la televiziunea de stat, că el a participat, împreună cu președintele, la tratative. Situația e absurdă și anormală, dar nu protestează nimeni: nici opinia publică, nici colegii de breaslă ai reporterului, nici președintele. La televiziune este angajată pe post de crainic o persoană care irită telespectatorul. Telespectatorul se irită, dar nu protestează și nu cere revenirea la normal și firesc. Maricica Levițchi cumpără electoratul cu ajutoarele umanitare, venite din străinătate, și nimeni nu reacționează și nu protestează. Andrei Sangheli, care a jefuit economia națională, nu este tras la răspundere penală și continuă să se afle la libertate. Fostele colhozuri au milioane de lei datorii la buget, iar statul continuă să le finanțeze. Premierul Ion Ciubuc promite că va achita datoriile la pensii și nu se ține de cuvânt. Dumitru Diacov își propulsează fratele în funcția de procuror al Capitalei și continuă să rămână în fruntea Parlamentului. Un popă de la Telenești trage cu pistolul în sfânta biserică și justiția ia apă în gură. Țăranilor li s-a dat pământ, dar nu li s-a dat cota valorică și nu izbucnește nicio răscoală țărănească. Copiii mor de foame, iar ministrul Bulgari acordă ajutor umanitar Iakuției. Mafia a atacat ca un cancer toate țesuturile statului, iar poliția luptă cu băbuțele care vând semințe de floarea-soarelui. Agenții economici nu plătesc, în masă, impozitele, iar legiuitorii „înăspresc” codul fiscal. Sistemul de ocrotire a sănătății e la pământ, iar guvernul decide reducerea numărului de paturi. Din lipsa mijloacelor pentru procurarea agenților termici, școlile riscă să fie închise. Bugetul e secătuit, iar funcționarii statului se plimbă, în limuzine de lux. Un fost mare șef și astăzi se duce la veceu, însoțit de bodyguard, și nimeni nu râde de el. Un judecător îl eliberează, din greșeală, din chiar sala de judecată pe un criminal cu câteva omoruri pe conștiință și nu este pedepsit. O bătrânică de 80 de ani, trăiește într-o rețea termică unde coboară, noaptea, printr-o gură de canal și nici o societate filantropică nu știe despre ea. Un vicepremier se comportă ca un partizan și își anunță intenția de a demisiona, iar premierul spune că nu știe nimic despre aceasta. Un șef de partid luptă vârtos în opoziție, dar trăiește într-un adevărat castel, alături de castelele mafioților, și niciun ziar nu-i publică fotografia castelului. Conducerea luptă în vorbă cu separatismul etnic, dar în faptă mai creează un județ bulgăresc. În școlile de toate gradele se studiază limba română, iar în Constituție se păstrează denumirea „limba moldovenească”. Republica e plină de șomeri cu diplomă, iar universitățile fabrică non-stop specialiști „prin contract”. Și tot așa mai departe, că am putea înșira pagini întregi de asemenea situații absurde și nefirești.

Absurdul și nefirescul nu rezidă în faptul că ele se produc, ca atare, fiindcă e firesc și logic să se producă, ci în faptul că începem să ne obișnuim cu ele ca cu ceva logic și firesc, nu mai reacționăm la ele, nu protestăm și nu le opunem rezistență. Astfel, începem să ne pierdem imunitatea față de tâmpenie, față de golănia spirituală și găinăriile morale în care se scufundă societatea. Cu alte cuvinte, începem să fim terorizați de firescul absurdului și mâine-poimâine vom considera absurd și nefiresc tot ce este firesc și normal.
Fragment din cartea „Ochiul lui Esop”, 2000

Un articol de: Constantin Tănase
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 17:42

SEPARATISM /// Ex-ministru al Justiței: liderii de la Comrat vor să preia controlul asupra procurorilor din Găguzia

SEPARATISM /// Ex-ministru al Justiței: liderii de la Comrat vor să preia controlul asupra procurorilor din Găguzia

Istoria se repetă: La adoptarea pachetului de legi privind reforma justiției în anii 1995-1996, la insistența liderilor de la Comrat a fost prevăzut, că în funcțiile de judecători de nivelul I și II din instanțele din Găgăuzia puteau fi numiți DOAR candidații care au fost...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 17:11

Oamenii au votat dintotdeauna. Pentru că este dificil să adopți decizii care influențează viața unei comunități fără a putea cuantifica cu exactitate preferințele membrilor acestor comunități. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 16:32

Rise Moldova a aflat unde s-ar afla ex-ministrul Iurie Chirinciuc, condamnat la închisoare

Rise Moldova a aflat unde s-ar afla ex-ministrul Iurie Chirinciuc, condamnat la închisoare

Rise Moldova l-a localizat pe ex-ministrul Iurie Chirinciuc, condamnat al închisoare, după ce acesta a publicat mai multe poze de la mare pe rețelele de socializare. Este vorba de insula Hydra din Grecia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 16:10

O cunoscută activistă LGBT din Rusia a fost UCISĂ în Sankt Petersburg. Ar fi fost înjunghiată de mai multe ori

O cunoscută activistă LGBT din Rusia a fost UCISĂ în Sankt Petersburg. Ar fi fost înjunghiată de mai multe ori

Elena Grigorieva, una dintre cele mai proeminente activiste ale comunității LGBT din Rusia, a fost găsită moartă în Sankt Petersburg.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 15:58

video NEWS ALERT / Guvernul Sandu a decis CREȘTEREA TVA-ului pentru pentru hoteluri, restaurante si cafenele de la 10 la 20%

NEWS ALERT / Guvernul Sandu a decis CREȘTEREA TVA-ului pentru pentru hoteluri, restaurante si cafenele de la 10 la 20% Foto: Simbol

Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, a anunțat marți, 23 iulie, că mai multe taxe vor crește, iar unele scutiri fiscale vor fi eliminate. Noile reguli urmează a fi aplicate de la 1 ianuarie 2020 și par a fi impuse de către Fondul Monetar Internațional.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 15:43

OPINIE / Reforma justiției - „din interior”

OPINIE / Reforma justiției - „din interior”

Astăzi la Chișinău are loc Forumul ”Reformarea Justiției și Combaterea Corupției” organizat de CRJM.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 15:33

 Sunt anumite mașini la mâna a doua pe care ai face bine să le eviți atunci când vrei să-ți cumperi un autoturism, dar n-ai suficienți bani pentru unul nou abia ieșit pe porțile fabricii. Să nu te bucuri niciodată de un preț mai mic pentru că acela ascunde...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 15:30

Moldovenii care care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia trebuie să ştie că, mâine, 24 iulie, transportul feroviar, maritim, cel public local şi al serviciilor de taximetrie, va fi perturbat, din cauza unei greve naţionale.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 15:27

FOTO / Alexandru Dodon - ar fi fost implicat în MAFIA CĂRNII are un trecut DUBIOS și se afișează într-un costum sportiv al Federației Ruse

FOTO / Alexandru Dodon - ar fi fost implicat în MAFIA CĂRNII are un trecut DUBIOS și se afișează într-un costum sportiv al Federației Ruse Foto: Alexandru Dodon joacă biliard rusesc

Fratele mai mic al Președintelui Igor Dodon a revenit în atenția presei după ce portalul rus rbk.ru a dezvăluit că acesta face afaceri de milioane cu fiul Procurorului General al F. Ruse. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 15:15

FĂRĂ GEOPOLITICĂ? Dodon face un film despre „eliberarea de fascism” - Celebrarea ocupației sovietice este cel mai important eveniment din acest an

FĂRĂ GEOPOLITICĂ? Dodon face un film despre „eliberarea de fascism” - Celebrarea ocupației sovietice este cel mai important eveniment din acest an

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezidat, astăzi, o ședință de lucru a Comitetului organizatoric responsabil de pregătirea și desfășurarea acțiunilor dedicate aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de fascism.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 15:10

Propunerea unui om de afaceri pentru alegerile primarului din Chișinău

Propunerea unui om de afaceri pentru alegerile primarului din Chișinău

Omul de afaceri și activistul Dmitri Voloșin a lucrat o zi alături de muncitorii care repară străzile din Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 14:57

VIDEO: Un preot din Drochia a luat la pumni enoriaşii, pentru că nu l-ar fi chemat să oficieze o înmormântare

VIDEO: Un preot din Drochia a luat la pumni enoriaşii, pentru că nu l-ar fi chemat să oficieze o înmormântare

O înmormântare din raionul Drochia s-a transformat într-un adevărat ring de luptă. Preotul Ion Zicu din satul Şalvirii Vechi. Potrivit martorilor, slujitorul bisericii a provocat o bătaie în timpul unei înmormântări, pentru că oamenii nu l-au chemat să...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 14:18

Cea mai încercată zodie din vara 2019. I se rupe inima în bucăţi

Cea mai încercată zodie din vara 2019. I se rupe inima în bucăţi

 Deşi vara 2019 este considerată, din punct de vedere astrologic, o perioadă favorabilă, acest lucru nu este valabil pentru toţi nativii. Există o zodie cărora vara îi va aduce ghinioane şi suferinţă. Este important ca nativii loviţi de suferinţă să devină responsabili...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 14:18

BREAKING / Boris Johnson e noul premier al Marii Britanii. Johnson e unul dintre marii promotori ai Brexit

BREAKING / Boris Johnson e noul premier al Marii Britanii. Johnson e unul dintre marii promotori ai Brexit

Boris Johnson e noul lider al Partidului Conservator și va deveni noul premier al Marii Britanii, potrivit unui anunț oficial al conducerii partidului. Johnson, fost primar al Londrei și fost ministru de Externe, a fost ales de majoritatea covârșitoare a membrilor partidului de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 13:55

Microbuz plin cu copii, lovit in plin de o mașină aflată în depășire

Microbuz plin cu copii, lovit in plin de o mașină aflată în depășire

Un microbuz care transporta mai mulți copii într-o excursie a fost implicat, marți, într-un accident produs pe DN1D, la Albești Paleologu. Microbuzul circula regulamentar și a fost lovit de o mașină care depășea un autoturism rămas în pană pe marginea drumului, scrie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 13:42

Incident tragic pe terasa unui hotel din județul Iași: cadavrul unui bărbat, care era sumar îmbrăcat, a fost descoperit marți dimineață. La scurt timp de la descoperire, autoritățile au fost alertate prin numărul 112.

( ) Citeşte tot articolul

Politică 23 Iulie 2019, ora: 13:20

Viorica Dăncilă a fost aleasă candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale, marți, în Birou Politic Național. Urmează ca propunerea să fie validată în CEx. Au fost doar două voturi împotrivă, toți ceilalți lideri PSD votând pentru premier.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 13:13

Prim-ministrul, Maia Sandu, și speakerul, Zinaida Greceanii, pleacă astăzi într-o vizită oficială la Bruxelles. Acolo, vor avea mai multe întrevederi, printre care cu Traian Băsescu dar și liderul grupului „Renew” Dacian Cioloș.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 12:48

Bulgaria renunță la votul electronic / Opoziția și avocatul poporului văd în decizie un semn că se pregătește fraudarea alegerilor locale

Bulgaria renunță la votul electronic / Opoziția și avocatul poporului văd în decizie un semn că se pregătește fraudarea alegerilor locale

 La propunerea guvernului Borisov, majoritatea parlamentară compusă din partidul centrist GHERB și naționaliștii din „Patrioții uniți” a decis renunțarea la votul cu mașină electronică în alegerile locale și cele parlamentare, dar menținerea votului pentru cele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 11:16

Alegerile locale NU POT FI ORGANIZATE în aceeași zi cu alegerile pentru circumscripțiile unde deputații și-au dat demisia

Alegerile locale NU POT FI ORGANIZATE în aceeași zi cu alegerile pentru circumscripțiile unde deputații și-au dat demisia

„Recomandarea e de a face aceste alegeri împreună cu alegeri locale noi, măcar pentru un pic de economie de bani, dar trebuie să facă", a menționat Valeriu Pașa, expert Watchdog.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Iulie 2019, ora: 11:14

Vlad Melnic este noul pretor al sectorului Râșcani al capitalei. O dispoziție în acest sens a fost semnată de primarul general interimar al capitalei, Adrian Talmaci, informează MOLDPRES. 

( ) Citeşte tot articolul

Politică 23 Iulie 2019, ora: 11:04

Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Tudor Deliu, a avut o întrunire cu viitorii candidați PLDM pentru alegerile locale generale din 20 octombrie 2019. Evenimentul a avut loc la Căușeni, cu participarea președintelui liberal-democrat al raionului Căușeni, Ion...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)