Astăzi 17 Februarie 2020, Luni - Ultima actualizare la ora 22:12
Abonamente

Timpul Liber 7 Iunie 2016, ora 12:12

Ti amo, Orvieto!

Marime Font

Parafrazându-l pe regretatul poet basarabean Grigore Vieru, care, pe vremea ocupației sovietice, spunea că o viață întreagă a visat să treacă Prutul, și eu mărturisesc că toată viața am visat să văd/cunosc marile capitale europene, cu deosebire Roma.

Din păcate, nu mi-am împlinit încă acest vis, deși Prahova a organizat, aproape în fiecare an, manifestari cultural-artistice sau misiuni economice, la Roma… Mi s-a oferit însă din plin, ca jurnalist, vizite cu caracter umanitar și patriotic în Basarabia. Și nu-mi pare rău, deoarece dincolo de Prut am cunoscut locuri și oameni minunați, care și ei visează ReUnirea. Despre toate astea am scris zeci poate sute de reportaje publicate în presa prahoveană, în cea basarabeană sau in publicații de limbă română din Germania, SUA ș.a. Așa am ajuns să fiu citit și de basarabenii aflați peste hotare, dornici să afle ce se mai întâmplă în Moldova lor, cu care am stabilit relații de prietenie virtuală pe facebook.
De exemplu, dna Galina Sîrghi, care se află cu traiul în orașul italian Orvieto. E născută în satul Cimișeni, dar cu domiciliul încă în Chișinău, unde se mai află fiul său, student la Arhitectură. Aflată de de peste 17 ani departe de baștină, dânsa e interesată să afle cât mai multe despre Moldova, întrebarea care mi-a adresat-o lasându-mă ca la dentist: “A cui este țara Moldova asta, că eu nu mai înțeleg nimic? Cum de a ajuns cea mai săracă țară din Europa?”. Am încercat să-i răspund, sfătuind-o să citească presa online din Moldova, în special cotidianul Timpul.
În timp, prietenia noastră virtuală s-a transformat într-o dorință reciprocă de a ne cunoaște personal… Așa am ajuns să fiu invitat la Orvieto, unde, spre sfârșitul lunii mai, urma să aibă loc un mare Festival medieval…

Loading...


Firește, m-am bucurat de invitație, căutând urgent un bilet de avion, cea mai rezonabilă ofertă găsind-o la Agenția de turism A&S World Travel din Ploiești: 297 lei București-Roma, dus-întors, perioada 25-30 mai.

Au fost cinci zile pline, încărcate cu amintiri greu de uitat din Orvieto și alte locuri minunate din zonă, precum orașul Bagnoregio sau lacul Bolsena, cel mai mare lac vulcanic al continentului, format cu mii de ani în urmă.

Impresionantă mi s-a părut sărbătoarea Corpus Domini(Corpus Christi – Trupul lui Hristos), asemănătoare, într-un fel, cu Festivalul medieval din Cetatea Sighișoarei…

Înainte de a prezenta orașul Orvieto și câteva imagini din cele peste 600 reținute în aparatul foto, aș dori să mulțumesc dnei Sîrghi pentru generozitatea sa și plimbările oferite , după programul său de lucru.

Orașul italian Orvieto, situat la circa două ore de mers cu trenul de la Roma sau pe A1 cu mașina, spre Florența (Firenze), este punctul ideal de oprire pentru cei ce doresc sa exploreze zona rurală a Italiei si o importantă rampă de lansare pentru a descoperi Umbria si sudul Toscanei.

Atemporalitatea este un adjectiv care i se poate acorda Italiei frecvent, insa rar se intamplă ca acesta sa se potriveasca mai mult decât in cazul Orvieto. Renumit pe plan international pentru eforturile sale, orasul, cu rădăcini în epoca medievală, a incercat să-si pastreze traditiile in artă si arhitectură, precum si modul de viata al locuitorilor. Un jucător major in miscarea "Slow Food", veti descoperi că Orvieto a creeat acel loc fermecator in care puteti evada pentru a scăpa de tot si toate. Festivaluri, muzica si arta, combinate cu istoria creează un refugiu ideal.
Având o populație de circa 21000 de locuitori, Orvieto este superb, indiferent de unghiul din care este privit, câstigând un loc fruntaș in clasamentul celor mai spectaculoase regiuni ale Italiei. Pozitionat perfect intre Roma si Florenta, orasul se gaseste in vârful unui platou vulcanic, dominând vizual frumoasele podgorii ale văilor din Umbria. Este o priveliste uluitoare, vizibila de la cativa kilometri distanta, in special atunci cand soarele apune si straluceste pe suprafata fațadelor de mozaic ale Domului, una dintre cele mai importante catedrale italiene in stil gotic-roman.

Orvieto - care dispune de trei pretentii care i-au adus faima: Domul, vinul Classico si ceramica – este mai intotdeauna aglomerat de turisti, pe tot parcursul anului, orașul fiind gazda a numeroase evenimente culturale, sarbatori populare si istorice sau festivaluri internationale.
Un eveniment important este Festivalul de Jazz, ce are loc in jurul Anului Nou, incepand cu primele zile ale lui ianuarie si include performantele a numerosi artisti internationali. Principalul eveniment al festivalului, de la care nu trebuie sa lipsiti, este concertul de muzica religioasa tinut in interiorul catedralei, pe data de 1 ianuarie.

Orvieto gazduieste si cateva festivaluri folclorice, precum Palio dell'Oca din primavara, sau sarbatori religioase, precum marea procesiune Corpus Domini (Trupul lui Hristos), atunci cand populatia locala poarta costume de epocă, reprezentand cele mai importante personaje istorice ale orasului in Evul Mediu. Un alt eveniment deosebit este fiesta organizata cu prilejul Adormirii Maicii Domnului, procesiune ce are loc pe 14 august.

Impresionantul teatru Mancinelli gazduieste spectacole artistice din octombrie pana in martie. Si da, Orvieto gazduieste, de asemenea, numeroase concerte muzicale clasice, precum muzica religioasa transmisa la televizor de toata Europa cu ocazia Pastelui. Tot aici puteți lua parte la "Orvieto con Gusto", un festival desfasurat la mijlocul lunii octombrie. Locul a fost ales de asociatia Arcigola drept unul din cele mai potrivite pentru a organiza acest eveniment, datorita ritmului domol de viată si atmosferei plăcute - decor perfect pentru un festival menit sa permit oamenilor să descopere și să guste preparate culinare străvechi.

Ioan POPESCU

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 17 Februarie 2020, ora: 11:33

Gândirea globală a lui Dodon

Gândirea globală a lui Dodon

 După ce „ai noștri” l-au dus la ONU să țină un discurs de toată rușinea (dar pe placul Moscovei!), după ce a înnebunit Bruxelles-ul, NATO și München-ul cu făcătura rusească de „recunoaștere internațională a neutralității permanente a Republicii...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Februarie 2020, ora: 08:10

 „În această dimineață, într-un apartament de pe bulevardul Moscova 20 a avut loc o deflagrație. O barbat a fost găsit mort în interiorul apartamentului”, ne-a comunicat Pușcașu.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 17 Februarie 2020, ora: 06:24

Horoscopul zilei de 17 februarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 17 februarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 17...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Februarie 2020, ora: 10:17

 Autorităţile ieşene investighează moartea suspectă a unui copil de şase luni, originar din Republica Moldova, care ar fi fost sufocat, din greşeală, de mama sa. Tatăl bebeluşui este deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Februarie 2020, ora: 09:07

Consiliul Politic Național al PD și-a reales astăzi vicepreședinții și membrii Biroul Executiv, și a discutat „conceptul de resetare” al formațiunii. Andrian Candu nu se regăsește printre vicepreședinții PD.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 16 Februarie 2020, ora: 08:54

Horoscopul zilei de 16 februarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 16 februarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 16...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2020, ora: 10:06

Viorel Morari: Procurorul care a scris denunțul s-a ocupat de cazul Țuțu. Acționează din răzbunare

Viorel Morari: Procurorul care a scris denunțul s-a ocupat de cazul Țuțu. Acționează din răzbunare

Fostul procuror șef al Procuraturii Anticorupție vine cu primele declarații după eliberarea sa din arest preventiv. Viorel Morari susține că procurorul care a scris denunțul pe numele său ar fi acționat din răzbunare. Mai mult, acesta s-a ocupat de dosarul lui Constantin Țuțu cu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2020, ora: 08:54

Calități și defecte la interviu: cum să te prezinți

Calități și defecte la interviu: cum să te prezinți

Urmează să ai interviul pentru jobul visat și te temi de întrebările care vor veni din partea reprezentantului angajatorului? Cu siguranță că acestea nu vor fi ușoare, însă încrederea în tine cântărește mult. Deși nu putem știi cu exactitate care vor fi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2020, ora: 08:45

Prognoza METEO pentru următoarele 7 zile - FOTO

Prognoza METEO pentru următoarele 7 zile - FOTO

Sâmbătă sunt posibile ploi slabe în nord și centru, iar în sud vremea va fi destul de însorită. Maximele termice ale zilei vor fi de 6..8 grade Celsius. La noapte termometrele vor indica până la -3.. – 5 grade.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2020, ora: 08:38

Preşedintele GERMANIEI vrea o apropiere a UE de Rusia

Preşedintele GERMANIEI vrea o apropiere a UE de Rusia

Frank-Walter Steinmeier, preşedintele Germaniei, a pledat, în discursul rostit la începerea Conferinţei de Securitate de la München, pentru intensificarea cooperării Uniunii Europene cu Rusia, criticând abordarea unilaterală a Administraţiei Trump. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2020, ora: 08:02

Cum pot obține statutul de rezident în Marea Britanie până la Brexit

Cum pot obține statutul de rezident în Marea Britanie până la Brexit

Aproape o jumătate de milion de români, printre ei și moldoveni care dețin cetățenia română, au aplicat pentru statutul de rezident în Marea Britanie până la Brexit. Un număr de 498.700 de români au aplicat până la la 31 ianuarie 2020 pentru statutul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2020, ora: 07:56

O minoră, adusă la Chişinău cu elicopterul Smurd. A căzut încercând să-şi facă un selfie

O minoră, adusă la Chişinău cu elicopterul Smurd. A căzut încercând să-şi facă un selfie

O tânără de 17 ani a căzut, de la etajul întâi, după ce s-a urcat pe pervazul geamului pentru a se fotografia. Victima este basarabeancă, dar îşi face studiile la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret”, din Suceava.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2020, ora: 07:48

Igor Dodon, mesaj OBRAZNIC către ambasadori UE: „Unii dintre voi mi se pare că sunteți membri ai PAS cu DA , nu dezinformați Bruxelles-ul”

Igor Dodon, mesaj OBRAZNIC către ambasadori UE: „Unii dintre voi mi se pare că sunteți membri ai PAS cu DA , nu dezinformați Bruxelles-ul”

Președintele țării acuză unii ambasadori UE, acreditați la Chișinău, că ar dezinforma Bruxelles-ul și capitalele europene în privința activității Guvernului Chicu. Declarația a fost făcută într-un episod al emisiunii sale pe Youtube, „Președintele Răspunde”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2020, ora: 07:22

Scandal sexual în Franța. Benjamin Griveaux se retrage din cursa pentru primăria Parisului

Scandal sexual în Franța. Benjamin Griveaux se retrage din cursa pentru primăria Parisului

Candidatul partidului aflat la putere în Franţa şi-a anunţat retragerea din competiţia pentru primăria Parisului. Anunţul a fost făcut chiar de Benjamin Griveaux care a spus că prin acest gest vrea să-şi protejeze familia şi partidul din care face parte.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2020, ora: 07:16

Egiptul confirmă primul caz de CORONAVIRUS din ţară; persoana afectată este cetăţean străin

Egiptul confirmă primul caz de CORONAVIRUS din ţară; persoana afectată este cetăţean străin

 Egipt a confirmat vineri primul caz de coronavirus din această ţară adăugând că persoana afectată este un cetăţean străin care a fost plasat în izolare într-un spital, informează Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2020, ora: 07:07

Ce este POSTUL intermitent și cum te-ar putea ajuta să trăiești mai mult

Ce este POSTUL intermitent și cum te-ar putea ajuta să trăiești mai mult

Abținerea de la mâncare timp de 16 până la 18 ore pe zi ar putea fi esențială pentru tratarea unui număr mare de afecțiuni medicale, chiar dacă trebuie să vă antrenați pentru a face față foamei. Postul intermitent poate reduce tensiunea arterială, te scapă de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2020, ora: 07:03

Uniunea Europeană caută variante de a umple golul finanaciar lăsat de Marea Britanie

Uniunea Europeană caută variante de a umple golul finanaciar lăsat de Marea Britanie

Președintele Uniunii Europene a propus vineri să completeze gaura lăsată de Marea Britanie în următorul buget pe termen lung al blocului, cu venituri dintr-o nouă taxă pe materiale plastice și fonduri din comerțul cu emisii de carbon, notează Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Februarie 2020, ora: 07:02

Românii se căsătoresc mai târziu și divorțează mai greu

Românii se căsătoresc mai târziu și divorțează mai greu

Românii se căsătoresc la vârste mai înaintate faţă de acum 30 de ani şi divorţează mult mai greu, un semn al schimbărilor fundamentale prin care a trecut societatea românească după Revoluţia din 1989, se arată într-o analiză realizată de compania de...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 15 Februarie 2020, ora: 06:58

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 15 FEBRUARIE 2020. SCORPIONII DEVIN CUCERITORI

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 15 FEBRUARIE 2020. SCORPIONII DEVIN CUCERITORI

Horoscopul zilei de 15 februarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 15 februarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 15...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Februarie 2020, ora: 20:38

Filat îi dă o replică lui Igor Popa: Aștept să prezint probe despre cum m-a „reprezentat”

Filat îi dă o replică lui Igor Popa: Aștept să prezint probe despre cum m-a „reprezentat”

 Fostul premier al R. Moldova, Vlad Filat, vine cu o reacție la Plângerea Penală depusă de fostul său avocat, Igor Popa, la Procuratura din orașul Frankfurt am Main, Germania. Filat scrie pe pagina sa de Facebook că „abia așteaptă să aibă oportunitatea să prezinte...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Februarie 2020, ora: 18:13

Istoria și semnificația Zilei Îndrăgostiților. De ce îl sărbătorim pe Sfântul Valentin?

Istoria și semnificația Zilei Îndrăgostiților. De ce îl sărbătorim pe Sfântul Valentin?

De Ziua Îndrăgostiților, oamenii din întreaga lume sărbătoresc dragostea. E ziua în care oameni își arată dragostea și afecțiunea față de ceilalți trimițând cărți, cadouri, flori și ciocolată. O sărbătorim în fiecare an, pe 14 februarie. Anul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Februarie 2020, ora: 18:09

Cum prepari siropul de usturoi. Te scapă de răceli și întărește sistemul imunitar

Cum prepari siropul de usturoi. Te scapă de răceli și întărește sistemul imunitar

Amestecul dintre usturoi, miere și oțet de mere face minuni pentru organism. Siropul întăreșste sistemul imunitar, scade tensiunea și reduce nivelul colesterolului „rău”. De asemenea, te scapă de răceli și infecții, de durerile provocate de artrită și de durerile...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Februarie 2020, ora: 17:07

Românii l-au transformat pe Brâncuși într-o bătaie de joc și asta a făcut un mare rău sculpturii

Românii l-au transformat pe Brâncuși într-o bătaie de joc și asta a făcut un mare rău sculpturii

Ne amintim de părintele sculpturii moderne ca de un sfânt, un dac adevărat, suflet de român, vertical, curat. Bleah. Ieri, într-o conferință de presă, cântăreața pop Irina Rimes a fost desemnată de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, noul ambasador al Zilei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Februarie 2020, ora: 17:01

14 persoane au fost trimise în judecată în dosarul tinerilor germani ținuți în sclavie în Maramureș

14 persoane au fost trimise în judecată în dosarul tinerilor germani ținuți în sclavie în Maramureș

DIICOT a dispus, vineri, trimiterea în judecată a 14 persoane, printre care se află soţii Schumann Bert Sieghard şi Schumann Babett, dar şi un asistent social, în dosarul tinerilor germani ţinuţi în sclavie într-un centru din localitatea Vişeu de Sus, județul...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)