Topul celor mai puternice 10 telefoane cu Android

publicat în Actualitate pe 7 Noiembrie 2019, 15:15

 AnTuTu a publicat noul clasament al celor mai puternice telefoane cu Android pentru luna octombrie, folosind o medie a scorurilor pentru fiecare dispozitiv în parte care a fost testat cu aplicaţia sa de benchmark între 1 octombrie şi 31 octombrie. Se pare că multe dintre dispozitivele din listă sunt produse de companii din China, modele Samsung sau Google fiind complet absente din acest top.

Pe primul loc se află modelul Vivo NEX 3 5G, cel mai nou flagship al producătorului chinez, acesta obţinând nu mai puţin de 482.917 puncte în medie, fiind foarte apropiat de performanţa celui mai puternic dispozitiv testat vreodată cu AnTuTu, tableta iPad Pro din 2018, echipată cu procesorul Apple A12X Bionic. Următorul pe listă este vivo iQOO Pro 5G, telefonul brandului secundar al companiei, care este urmat apoi de OnePlus 7T şi OnePlus 7T Pro.

ROG Phone 2, care era cel mai puternic dispozitiv la momentul debutului său din vară, a coborât pe locul al cincilea şi este urmat de Xiaomi Mi 9 Pro 5G, noul flagship al producătorului chinez, lansat în urmă cu puţin peste o lună. Este interesant însă faptul că BlackShark 2 Pro, modelul de gaming de la Xiaomi este chiar puţin mai jos în clasament, pe locul 7.

Ultimele trei locuri sunt ocupate de Realme X2 Pro, brandul secundar de la OPPO, Meizu 16s Pro şi în cele din urmă Redmi K20 Pro, care în Europa a fost lansat sub numele Mi 9T Pro, cel mai accesibil flagship produs de Xiaomi.

Un element comun la toate aceste dispozitive este chipset-ul Snapdragon 855 Plus de la Qualcomm, o revizie hardware care îmbunătăţeşte cu câteva procente atât procesorul, cât şi cipul grafic. Acest mic upgrade este însă de ajuns pentru a devansa complet dispozitivele Samsung, echipate cu Snapdragon 855 în China. Este interesant însă şi faptul că dintre cele 10 telefoane din clasament, 6 includ sufixul „Pro”, ceea ce sugerează că un astfel de model oferă de obicei performanţă mai bună decât modelul de bază, non-Pro, deci este un indicator destul de bun despre puterea dispozitivului în cazul telefoanelor cu Android, în majoritatea cazurilor.

Top 10 telefoane cu Android - octombrie 2019
Vivo NEX 3 5G - 482.917 puncte
Vivo iQOO Pro 5G - 481.997 puncte
OnePlus 7T - 481.784 puncte
OnePlus 7T Pro - 480.902 puncte
ASUS ROG Phone 2 - 477.596 puncte
Xiaomi Mi 9 Pro 5G - 467.415 puncte
BlackShark 2 Pro - 466.373 puncte
Realme X2 Pro - 464.354 puncte
Meizu 16s Pro - 459.982 puncte
Redmi K20 Pro - 456.034 puncte
Complet absent din acest top este şi Huawei, al cărui chipset Kirin 990 de pe seria Mate 30 nu pare să fie capabil să concureze din punct de vedere al performanţei brute cu soluţia Qualcomm. Totodată însă, publicul din China nu pare să mai fie atât de mult interesat de specificaţii şi performanţă teoretică, întrucât Huawei conduce topul vânzărilor în această regiune.

https://www.go4it.ro/