Actualitate

Traficul de fiinte face noi victime

Ieri, la MAI a avut loc o conferinta de presa in cadrul careia Iurie Ursan, director adjunct al Centrului de combatere a traficului de persoane, a subliniat actualitatea problemei.El a mentionat ca, in primele doua luni ale anului curent, au fost inregistrate 31 de cazuri de combatere a traficului, inclusiv trei – de trafic de copii, 25 – de proxenetism si 17 – de organizare a migratiei ilegale. Au fost deschise trei dosare penale pentru scoaterea ilegala a copiilor din tara.

Cifrele, a constatat vorbitorul, sunt in descrestere fata de anul trecut. Asta se intampla gratie colaborarii eficiente cu organizatiile neguvernamentale si extinderii colaborarii internationale in domeniu. Un exemplu: recent, pe aeroportul international a fost retinuta in flagrant delict o persoana din Tiraspol care incerca sa scoata din R. Moldova o tanara din Ucraina, in scop de exploatare sexuala in Turcia. Cele mai frecvente tentative de trafic a persoanelor au ca destinatie anume aceasta tara, a subliniat vorbitorul, care-i urmata de Federatia Rusa si Emiratele Arabe Unite.
O directie prioritara a Centrului este contracararea cazurilor de proxenetism in interiorul republicii. Astfel, zilele trecute, intr-un apartament din sectorul Botanica din Chisinau au fost retinute trei tinere, in varsta de 21 si 22 de ani, care practicau prostitutia si acordau clientilor servicii contra 50-100 de euro.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *