Tragedia norvegiană

Autorul masacrului, Anders Behring Breivik, în vârstă de 32 de ani, a recunoscut că el a comis dublul atac, vizând sediul Guvernului norvegian şi Şcoala de vară a Partidului Laburist, însa nu şi-a asumat responsabilitatea penală pentru crimele sale. În cadrul primei audieri în faţa judecătorilor, ucigaşul şi-a motivat faptele, fiind convins că „aceste atacuri erau necesare pentru a salva Norvegia şi Europa de Vest de invazia musulmanilor”, iar acţiunile sale trebuiau să „transmită un semnal puternic oamenilor”.

Potrivit datelor poliţiei norvegiene, Anders Behring Breivik şi-a pregătit activ cele două atacuri încă din toamna anului 2009. Dovadă este şi un volum-manifest al acestuia, intitulat „2083, A European Declaration of Independence” („2083, Declaraţia Europeană de independenţă”). Textul a fost plasat pe Internet în chiar ziua de 22 iulie. Totodată, fişierul a fost trimis la peste 1000 de adrese de e-mail la ora locală 14.09, cu mai puţin de 90 de minute înaintea declanşării atacurilor, folosind numele „Andrew Berwick”. În cele peste 1500 de pagini ale manifestului, Breivik evocă folosirea terorismului drept „mijloc de trezire a maselor”, aşteptând să fie perceput drept „cel mai mare monstru de după al Doilea Război Mondial”.

În aceeaşi zi, Breivik, un „fundamentalist creştin”, a apărut pe insula Utoya, echipat ca poliţist. A deschis focul asupra tinerilor participanţi la Şcoala de vară a organizaţiei de tineret a Partidului Laburist, după ce le adresase câteva cuvinte în norvegiană. Se întâmpla la câteva ore după ce, la Oslo, tot el detonase o bombă de o capacitate imensă, care a zguduit lumea, oraşul şi a provocat victime umane. Erau primele victime ale lui Anders Breivik…

Norvegianul va fi ţinut în izolare totală până pe 22 august, având în vedere faptul că cea mai aspră pedeapsă cu închisoarea, în Norvegia, e de 21 de ani.

Potrivit presei internaţionale, serviciile de informaţii norvegiene au eşuat în prevenirea acestui act de terorism, mai ales că atacatorul cumpărase ilegal o cantitate importantă de substanţe chimice, care puteau fi folosite pentru construirea unei bombe şi intrase în atenţia serviciilor secrete norvegiene încă din luna martie 2011. În ciuda informaţiilor deţinute, autorităţile norvegiene au decis să nu ia masuri, considerând informaţiile „nerelevante”.

De asemenea, conform declaraţiilor martorilor, poliţia norvegiană nu dăduse crezare, iniţial, informaţiilor privind atacul de pe insula Utoya. Explozia puternică a maşinii-capcană în centrul capitalei Oslo, cu o oră şi jumătate înainte de atacul armat din Utoya, a atras toată atenţia poliţiei, într-o primă fază, lăsând teren liber atacatorului, aflat în drum spre insulă. Poliţia a recunoscut că a venit abia la o oră după ce a fost informată despre atac, mai ales pentru că nu avea elicopter de intervenţie, suscitând critici atât din partea celor care au scăpat cu viaţă din atac, cât şi a presei. Potrivit Sky News, norvegianul a fost pe punctul de a fi împuşcat de poliţie pe insula Utoya. Ofiţerii erau pregătiţi să deschidă focul asupra bărbatului, deoarece credeau că ar putea purta o vestă cu explozibil. „Situaţia era foarte tensionată şi ei nu puteau vedea cum este îmbrăcat”, a declarat Anders Snortheimsmoen, şeful unităţii antiteroriste care l-a arestat pe atacator.

În săptămâna care s-a scurs de la 22 iulie, Europa a încercat să explice în cele mai diverse moduri „tragedia norvegiană”. Totuşi, majoritatea analiştilor pun masacrul pe seama ostilităţii din ce în ce mai mari, în ţările nordice, împotriva imigranţilor şi a musulmanilor. Mariano Aguirre, de la filiala norvegiană a Centrului pentru Pace, consideră că atacurile de la Oslo evidenţiază o nouă tendinţă: „Cred că trebuie să le plasăm în contextul ostilităţii din ce în ce mai mari manifestate împotriva imigranţilor şi islamului în ţările nordice, în Scandinavia şi chiar în alte ţări, precum Franţa. Acest atac transmite un mesaj politic clar Partidului Laburist şi Guvernului Stoltenberg, considerat de agresor ca fiind prea blând în relaţia cu imigranţii şi islamul”. „Politicile Norvegiei, mai ales ale acestui Guvern, sunt foarte generoase, comparativ cu alte ţări europene”, adaugă expertul.

După cele întâmplate în Norvegia, organizaţia europeană de cooperare în domeniul poliţiei, EUROPOL, şi-a propus să realizeze un „portret exact şi actualizat al extremismului de dreapta” în Europa, în special, al celui din nordul continentului. Totodată, a fost creat un centru operaţional, alcătuit din circa 50 de experţi din domeniul informaţiilor, anchetatori, specialişti în explozivi şi în terorism, oferind tot sprijinul posibil autorităţilor norvegiene.

Anders Behring Breivik este un norvegian tipic. Blond, cu ochi albaştri şi având o înălţime de 1,80 metri, el a studiat la Şcoala de Comerţ din Oslo şi este descris de cotidianul Verdens Gang drept conservator, naţionalist şi francmason. Pe pagina sa de Facebook – care a fost blocată între timp – Breivik împărtăşea ideile celebrului premier britanic Winston Churchill şi viziunea eroului norvegian Max Manus. Potrivit Verdens Gang, suspectul nu a încălcat până în prezent legea, având doar câteva sancţiuni rutiere. Deţine permis de portarmă pentru un pistol Glock, carabină şi o armă automată.

Antimusulman convins, Breivik se compară cu duşmanii medievali ai Islamului, precum Regele Angliei, Richard Inimă de Leu sau domnitorul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş. Jurnaliştii care au studiat pagină cu pagină manifestul asasinului spun că fragmente întregi sunt copiate din scrierea lui Ted Kaczynski, un terorist care este închis pe viaţă pentru campania sa împotriva SUA, în care au murit trei oameni, iar alţi 23 au fost răniţi.

În perioada 2002-2006, Breivik a adunat fonduri pentru a-şi îndeplini scopul propus, iar între 2006-2008 s-a documentat şi a scris acest manifest. „Ce fac atunci când nu muncesc? Urmez un nou program de steroizi, mă antrenez din greu pentru a-mi păstra cele 92 de kilograme pe care le-am atins în iulie. Am, mai mult sau mai puţin, un corp perfect şi sunt mai fericit decât am fost vreodată în viaţă. Sunt foarte fericit şi mă bucur că lucrurile progresează într-o direcţie bună”, nota el în septembrie 2010… „Pentru că momentul măreţ se apropie, vreau să mă descarc de toate problemele mele. Cred că acesta este ultimul lucru pe care îl voi mai scrie. Azi, 22 iulie, 12.51 PM”.

Norvegia, care nu este membră a UE, dar face parte din spaţiul Schengen, a reintrodus controalele la graniţe pentru persoanele care intră în ţară din zona Schengen, în urma dublului atac de vineri. Decizia este în concordanţă cu acordul la care au ajuns la sfârşitul lunii iunie liderii statelor Schengen, potrivit căruia controalele la graniţe pot fi reluate în cazuri de urgenţă.

Detaliile atacurilor care au îndoliat Norvegia l-au şocat şi pe tatăl lui Breivik. Stabilit demult în Franţa şi protejat acum de poliţie, omul nu mai ştia nimic de fiul său de pe când acesta avea 16 ani. Aceleaşi sentimente de şoc şi durere sunt împărtăşite de milioane de norvegieni, în frunte cu familia regală şi membrii guvernului. Premierul norvegian a izbucnit în lacrimi la întâlnirea cu rudele victimelor. Iar regina Sonia s-a rugat cu ochii închişi, pe toată durata ceremoniei religioase de comemorare organizate la Oslo…