Astăzi 3 August 2020, Luni - Ultima actualizare la ora 10:48
Abonamente

Frumusețe 27 Iulie 2019, ora 07:40    Din editia print

Trucuri pentru revigorarea pielii arse de soare

Marime Font

Trebuie să recunoaştem că oricare dintre noi avem tendinţa ca atunci când ieşim pentru prima oară la soare să uităm că nu este tocmai sănătos şi benefic să zăbovim pe şezlong.

Trăim cu ideea, sau mai bine zis sperăm că nu ne va pârjoli soarele şi că nu vom avea probleme. În scurt timp realizăm că imaginaţia noastră a dat greş, că speranţele au fost spulberate, dar în schimb am devenit fericitele câştigătoare ale unui aşa-zis bronz roşu-intens! Asta se întâmplă dacă stăm la soare mai mult decât trebuie, dacă nu folosim cremele potrivite, sau dacă din exces de zel şi o dorinţă nestăvilită de a ne bronza, folosim uleiul de soare în loc de cremă cu factor de protecţie. În cazul în care ai ajuns într-o astfel de situaţie, ai la îndemână câteva trucuri la care poţi apela pentru ca pielea ta să redevină... normală, iar tu să te simţi mai bine.

Pilula de... aspirina

Chiar dacă nu îţi vine să crezi, acest medicament reduce inflamaţiile, deci calmează iritaţiile şi roşeaţa. Foarte important este să iei pastila cât mai repede după expunerea la soare.

Crema hidratantă

Atunci când ne expunem pielea la soare, ea se va deshidrata. Tocmai de aceea, hidratarea este atât de importantă în această perioadă a anului. Roşeaţa provocată de soare poate fi vindecată cu o loţiune specială pentru după plajă, calmantă, hrănitoare şi hidratantă. Este important să ai în vedere faptul că loţiunile care conţin ingrediente antiinflamatoare, precum aloe vera sau soia, scad gradul de uscare şi iritare. Aplică loţiunea cât de des posibil.

Vechiul şi banalul iaurt

Dacă nu ai foarte mare încredere în cremele din comerţ, iaurtul este un tratament naturist foarte eficient atunci când te arde soarele. Vei simţi imediat o senzaţie de răcorire, iar culturile de bacterii active din iaurt îţi vor corecta pH-ul pielii şi vor începe procesul de vindecare.

Exfolierea

Dacă ai omis să te ridici la orele critice de la soare, este clar că pielea ta este roşie şi că se va exfolia. După ce îţi va trece senzaţia de arsură, pe piele se vor forma mici beşicuţe care se vor sparge şi, evident, pielea se va exfolia. Încearcă să foloseşti o mască abrazivă pentru pielea ta, să o exfoliezi complet pentru a favoriza regenerarea.

Crema de protecţie solară

După ce ai trecut printr-o perioadă de cruntă suferinţă, cu siguranţă vei face tot posibilul ca atunci când mergi la plajă să nu uiţi de cremele de protecţie solară. Oricât de mult ai vrea să te bronzezi, vei conştientiza că sănătatea ta este mult mai importantă decât aspectul măsliniu al tenului.

TIMPUL

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

CSI / Rusia 3 August 2020, ora: 10:48

breaking O coloană de BLINDATE ale forțelor armate Belaruse se deplasează spre frontiera cu Federația Rusă. VIDEO

O coloană de BLINDATE ale forțelor armate Belaruse se deplasează spre frontiera cu Federația Rusă. VIDEO

„Ceva îl deranjează pe Lukașenko”, anunță publicația Novaya Gazeta care publică un video cu transportatoare blindate belaruse.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 3 August 2020, ora: 07:58

Andrei Năstase: „Uitați-vă că și președintele Iohannis a vorbit în același sens, dânsul o face altfel, nu ca Maia Sandu și Igor Dodon”

Andrei Năstase: „Uitați-vă că și președintele Iohannis a vorbit în același sens, dânsul o face altfel, nu ca Maia Sandu și Igor Dodon”

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase este de părerea că o evoluție negativă a pandemiei de Covid-19 ar trebui să determine clasa politică să ia o decizie de amânare a alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 3 August 2020, ora: 07:34

A murit prima pacientă cu transplant de faţă realizat în SUA

A murit prima pacientă cu transplant de faţă realizat în SUA

 Connie Culp, prima pacientă din SUA care a beneficiat în 2008 de primul transplant aproape complet de faţă, a murit la 57 de ani, potrivit clinicii care a realizat această procedură complexă, au informat sâmbătă mass-media locale, citate de EFE.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 August 2020, ora: 07:32

Proteste în Bulgaria. A fost blocată autostrada spre Grecia

Proteste în Bulgaria. A fost blocată autostrada spre Grecia

Protestele din Bulgaria au intrat într-o noua fază. După instalarea unor corturi de campanie în fața guvernului și președinției, zeci de oameni au blocat autostrada E-79. Aceasta face legătura între Sofia și Kulata-Promachonas, singurul punct de trecere a frontierei spre Grecia.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 3 August 2020, ora: 07:27

Ghidul dezinfectării casei, pas cu pas. Iată cum să îți ții în continuare familia departe de COVID-19

Ghidul dezinfectării casei, pas cu pas. Iată cum să îți ții în continuare familia departe de COVID-19

 Acum este mai important ca niciodată să avem grijă să nu ne îmbolnăvim, avertizează specialiștii. Măsurile stricte pentru prevenirea coronavirusului sunt într-o continuă relaxare, iar asta înseamnă că există mai multe șanse să iei virusul și să-l aduci...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 3 August 2020, ora: 07:22

video Capsula SpaceX, cu doi astronauți americani la bord, a revenit pe Pământ

Capsula SpaceX, cu doi astronauți americani la bord, a revenit pe Pământ

Doi astronauţi americani de pe Staţia Spaţială Internaţională au aterizat duminică în Golful Mexic la bordul unei capsule SpaceX, încununând de succes această primă misiune demonstrativă a companiei spaţiale pentru NASA, informează France Presse, citată de Agerpres.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 3 August 2020, ora: 07:19

Horoscopul zilei de azi LUNI 3 AUGUST 2020. Pune-ți centura de siguranță! Află de ce!

Horoscopul zilei de azi LUNI 3 AUGUST 2020. Pune-ți centura de siguranță! Află de ce!

  Este ziua Lunii pline in Varsator. Este o zi plina de surprize nebunesti. Aceasta Luna plina va face cuadratura cu rebelul Uranus si este zi eliberatoare de cineva sau de ceva. Ce ar putea fi? Pune-ti centura de siguranta si asteapta-te la orice!

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 August 2020, ora: 07:15

Începe războiul? „Dacă va fi nevoie, Rusia va salva Armenia cu o lovitură nucleară”

Începe războiul? „Dacă va fi nevoie, Rusia va salva Armenia cu o lovitură nucleară”

 Expertul militar Pavel Felgengauer a delarat că introducerea armatei turce în Azerbaidjan sub pretextul unor exerciții constituie o serioasă escaladare a situației în Transcaucazia.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 3 August 2020, ora: 00:59

Otrăvire, înec sau exil: Viaţa celor opt soţii ale lui Ivan cel Groaznic, primul ţar al Rusiei

Otrăvire, înec sau exil: Viaţa celor opt soţii ale lui Ivan cel Groaznic, primul ţar al Rusiei

Nu este o surpriză faptul că un bărbat numit Ivan cel Groaznic nu a fost un soţ model. De fapt, bărbatul a fost mult mai violent decât celebrul rege Henric al-VIII-lea, renumit pentru cruzime, dar şi pentru numărul de soţii.

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 3 August 2020, ora: 00:41

Vânăta – ajută la optimizarea funcțiilor hepatice și protejează sănătatea inimii

Vânăta – ajută la optimizarea funcțiilor hepatice și protejează sănătatea inimii

Pe lângă faptul că este un aliat de nădejde în curele de slăbire, vânăta ajută la optimizarea funcțiilor hepatice și protejează sănătatea inimii. În mod interesant, vânata a fost considerată mult timp un aliment toxic. Acest lucru se datorează...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 3 August 2020, ora: 00:18

partea II Țara Românească (Valahia) în ochii unui italian: Politica Turciei și decapitarea Principelui Brâncoveanu şi a celor 4 fii ai săi

Țara Românească (Valahia) în ochii unui italian: Politica Turciei și decapitarea Principelui Brâncoveanu şi a celor 4 fii ai săi

Vezi PARTEA I - Țara Românească (Valahia) în ochii unui italian: de la beţie şi furt la ospitalitate şi hărnicie

( ) Citeşte tot articolul

Cultură 3 August 2020, ora: 00:10

131 ani de la moartea Veronicăi Micle, cea mai mare iubire a lui Mihai Eminescu

131 ani de la moartea Veronicăi Micle, cea mai mare iubire a lui Mihai Eminescu

La 3 august 1889, la 50 de zile de la stingerea Luceafărului poeziei românești se stingea la rândul ei în condiții dramatice la Mănăstirea Văratec, poeta Veronica Micle, cunoscută îndeosebi datorită iubirii care a legat-o de Mihai Eminescu.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 3 August 2020, ora: 00:09

3 august 1601: Ultima VICTORIE a lui Mihai Viteazul. Bătălia de la Guruslău

3 august 1601: Ultima VICTORIE a lui Mihai Viteazul. Bătălia de la Guruslău

Pe 3 august 1601, oastea lui Mihai Viteazul alături de armata generalului Basta învinge forțele lui Sigismund Bathory, principele Transilvaniei și scoate provincia din vestul României de sub suzeranitate turcească.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 3 August 2020, ora: 00:07

Vlahii de pe culmile Alpilor. Urme românesti în Slovenia

Vlahii de pe culmile Alpilor. Urme românesti în Slovenia

- E o nebunie curată să crezi că vlahii au ajuns până în vârful Munţilor Alpi. Dar pe urmă gă­seşti pe hartă "Vârful Rodica", "Velika Planina" şi mergi acolo să vezi dacă este adevărat. Şi este! Primii locuitori ai Alpilor au fost...

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 3 August 2020, ora: 00:01

VIDEO / O fetiţă de nouă ani din Chişinău a obţinut locul II la un concurs internaţional din Franţa

VIDEO / O fetiţă de nouă ani din Chişinău a obţinut locul II la un concurs internaţional din Franţa

 La doar nouă ani, Elina Nicolăescu din Chişinău a obţinut locul II la un concurs internaţional de pian. Competiția se organizează anual la Paris însă anul acesta, din cauza pandemiei, totul s-a desfăşurat online.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 2 August 2020, ora: 08:26

COVID-19 R.Moldova: Au fost confirmate alte 380 de cazuri; Bilanțul a ajuns la 25.113 de infecții

COVID-19 R.Moldova: Au fost confirmate alte 380 de cazuri; Bilanțul a ajuns la 25.113 de infecții

 Alte 380 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate ieri în Republica Moldova, dintre care 8 în Transnistria. Din numărul total de cazuri, 2 sunt de import (Austria-1, Ucraina-1).

( ) Citeşte tot articolul

CSI / Rusia 2 August 2020, ora: 08:20

Rusia susține că va începe în octombrie campania de vaccinare împotriva coronavirusului

Rusia susține că va începe în octombrie campania de vaccinare împotriva coronavirusului

 Rusia se pregăteşte să înceapă o campanie de vaccinare în masă împotriva coronavirusului de tip nou, în luna octombrie, a susținut sâmbătă ministrul sănătăţii, Mihail Muraşko, transmite Reuters citată de Agerpres.

( ) Citeşte tot articolul

Externe 2 August 2020, ora: 07:59

Germania: 18 poliţişti răniţi în acţiunea de dispersare a mitingului de protest din Berlin

Germania: 18 poliţişti răniţi în acţiunea de dispersare a mitingului de protest din Berlin

 Un număr de 18 ofiţeri de poliţie au fost răniţi în acţiunea de dispersare a mitingului de protest organizat sâmbătă la Berlin împotriva măsurilor impuse de autorităţi pentru a opri răspândirea noului coronavirus, conform anunţului făcut pe Twitter...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 August 2020, ora: 07:55 de Nicolae Roibu

ZI NEAGRĂ! 2 august 1940 - Stalin creează Republica Sovietică Socialistă Moldovenească

ZI NEAGRĂ! 2 august 1940 - Stalin creează Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Din editia print

80 de ani de la constituirea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 2 August 2020, ora: 07:51

Cod galben de caniculă: METEO în R.Moldova pe o săptămână

Cod galben de caniculă: METEO în R.Moldova pe o săptămână

 Meteorologii anunță că astăzi maximele vor ajunge la 37 de grade Celsius. În același timp, în nordul țării vor cădea ploi cu descărcări electrice.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 2 August 2020, ora: 07:50

Iată ce se întâmplă în corp dacă mânânci usturoi cu miere timp de 7 zile!

Iată ce se întâmplă în corp dacă mânânci usturoi cu miere timp de 7 zile!

Stim deja ca usturoiul este considerat unul dintre cele mai sanatoase alimente, insa in combinatie cu mierea de albine naturala, efectul sau este potentat. Potrivit specialistilor, combinatia dintre usturoi si miere consumata pe stomacul gol timp de 7 zile are efecte spectaculoase pentru...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)