Ultima oră

Ucraina va cere creditorilor restructurarea datoriei

Statul ucrainean va prezenta "fără îndoială" creditorilor o propunere de restructurare a datoriei, a spus Şlapak, citat de Bloomberg.

Declaraţia oficialului ucrainean a cauzat declinul obligaţiunilor Ucrainei pe pieţele financiare. Titlurile cu scadenţă în iunie au scăzut la preţul de 95,1 cenţi pe dolar la 16:28, de la 95,9 cenţi pentru un dolar. Grivna s-a depreciat cu 3,4%, la 9,415 grivne pentru un dolari. Obligaţiunile Ucrainei şi-au revenit marţi de la un minim record, după ce preşedintele Vladimir Putin a declarat că nu este necesară trimiterea imediată de trupe în Ucraina. "Comentariile lui Şlapak au fost foarte negative pentru cei care deţin obligaţiuni ale Ucrainei. Consider că datoria publică a Ucrainei este sustenabilă. Totuşi, FMI ar putea recomanda o restructurare pe linia unor reprogramări ale plăţilor şi extindere a maturităţilor. Este un anunţ negativ pentru piaţă", a declarat Ivan Ceakarov, economist şef pentru Rusia la grupul american Citigroup.

UE a promis Ucrainei ajutor financiar de urgenţă de 1,6 miliarde de euro, iar sprijinul total ar putea ajunge la peste 11 miliarde de euro în şapte ani prin activarea unor granturi şi împrumuturi pentru proiecte. Oficialii americani au afirmat că pregătesc garanţii de credit de 1 miliarde de dolari. "Fără FMI şi bani de la UE, este probabilă restructurarea. În acelaşi timp, 15-20 de miliarde de dolari de la FMI şi încă 15 miliarde de dolari de la UE ar reduce substanţial riscul de intrare în încetare de plăţi (default)", a scris într-o notă de cercetare Vadim Khramov, analist la Bank of America. Randamentul obligaţiunilor ucrainene cu scadenţă în 2023 a urcat cu 0,04 puncte procentuale, la 9,69%, după ce marţi a înregistrat un declin de 0,89 puncte procentuale.
 
Sursa: curierulnational.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *