Un acord militar cu Rusia ar putea RUPE relaţiile cu Occidentul

publicat în Actualitate pe 26 August 2019, 10:03

Uniunea Salvaţi Basarabia (USM) lansează un avertisment public pentru coaliţia de guvernământ PSRM-ACUM împotriva unui acord militar cu Federaţia Rusă, prin care ar putea fi rupte relaţiile de colaborare în domeniul securităţii cu partenerii occidentali.

Potrivit unui comunicat de presă distribuit de USB, vizita ministrului apărării Pavel Voicu la Moscova nu este întâmplătoare: „Nici vizita sa la Moscova, nici declaraţiile sale neconstituţionale că Rusia ar fi aliatul Republicii Moldova şi nici invitarea la Chişinău pe 24 august a ministrului rus al Apărării Serghei Soigu”.

„Nu este întâmplătoare nici vizita la Chişinău pe 29 august a lui John Bolton, consilierul pentru securitate al lui Donald Trump, preşedintele SUA. La rândul sau, John Bolton vine la Chişinău la scurtă vreme după vizita oficială în SUA pe 20 august a lui Klaus Iohannis, preşedintele României, care a discutat cu Donald Trump probleme de securitate din regiunea noastră”, se mai spune în comunicat.

Potrivit USB, Moscova pregăteşte semnarea unui acord de colaborare militară între Republica Moldova şi Federaţia Rusa. „Linia roşie pe care Guvernul Republicii Moldova nu are voie să o treacă fără a rupe relaţiile de colaborare în domeniul Securităţii cu partenerii occidentali este încheierea unui acord de cooperare militară cu Federaţia Rusa”.

Fără să dezvăluie sursele privind conţinutul unui potenţial acord care s-ar putea pregăti un document în acest sens, USM afirmă că acesta ar putea avea următoarele prevederi: „cooperare militară tactică a Armatei Naţionale a Republicii Moldova cu Armata Rusa şi trimiterea la pregătire în instituţii de învăţământ militar din Federaţia Rusa a cadrelor din Armata Naţionala a Republicii Moldova”.

„Dacă se trece această linie roşie, atunci statele NATO şi, în primul rând SUA, şi România vor întrerupe orice colaborare cu Republica Moldova în domeniul apărării, consecinţa fiind transformarea Republicii Moldova în protectorat militar al Federaţiei Ruse”, se spune în comunicatul USB.

Recent, premierul Maia Sandu l-a avertizat pe ministrul apărării Pavel Voicu că nu are împuterniciri să semneze documente oficiale cu ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, care s-a aflat zilele acestea în vizită în Republica Moldova. De asemenea recent, a fost făcută publica informaţia privind vizita la Chişinău a lui John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, Donald Trump.
 
http://m.tvrmoldova.md