Actualitate

Un fost consilier al Ministrului Finanţelor ar fi prejudiciat bugetul de stat cu zeci de milioane de lei

Într-un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupţie, întitulat „Fost consilier al ministrului Finanţelor deferit justiţiei”, citat de IPN, preşedintele grupului de lucru este învinuit că a admis mai multe ilegalităţi.  

Deşi niciun agent economic participant nu corespundea cerinţelor tehnice, a favorizat o companie care a propus o ofertă cu peste 1,5 milioane de euro mai dezavantajoasă, comparativ cu ofertele altor agenţi economici. Prin acţiunile sale intenţionate, în participaţie cu alte persoane, demnitarul a prejudiciat bugetul ÎS „CRIS „Registru” (actualul succesor Agenţia Servicii Publice) cu peste 27 de milioane de lei, ceea ce constituie proporţii deosebit de mari şi reprezintă urmări grave.

Învinuitul se află în arest preventiv, iar dacă instanţa îl va găsi vinovat de comiterea infracţiunii – excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, riscă o pedeapsă cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 10 la 15 ani.

Sursa: ipn.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *