Social

Un tânăr fermier vrea să aducă Europa la noi acasă

Pentru că nu a putut să-şi continue studiile, imediat după clasa a XI-a a plecat să muncească la Moscova, apoi în Germania, iar ultimii cinci ani şi i-a petrecut în Italia. „Adevăratul sens al cuvântului fermier l-am aflat când am ajuns în Europa. Practic în fiecare al doilea weekend, când conaţionalii mei obişnuiau să meargă la bere sau la cumpărături, eu vizitam fermele de acolo. Mi-am făcut mulţi prieteni care au un astfel de business deja de trei-patru generaţii, iar când m-am reîntors am construit o fermă după modelul celor văzute în Germania şi Italia”, spune Viorel.

În 1999 când a finisat şcoala medie din satul de baştină, Viorel şi-a dorit să-şi continue studiile la Colegiul Financiar, dar pentru că nu avea bani să achite taxa de studii a fost nevoit să plece la muncă peste hotare. Abia peste mai bine de zece ani, când a revenit în ţară, a putut să înveţe mai departe. „Acum fac Facultatea de Zootehnie la Universitatea Agrară, pentru că ţine de activitatea şi de businessul pe care îl administrez. Niciodată nu este prea târziu să înveţi”, spune tânărul. Fiind întrebat de ce a ales să se întoarcă în ţară după atâta timp, tânărul om de afaceri spune că dragostea de ţară şi dorinţa de a contribui la dezvoltarea economiei R. Moldova l-au făcut să revină pe meleagurile natale. Şi, pentru că nicăieri nu-i mai bine decât acasă, Viorel încearcă să-şi convingă şi fratele să se întoarcă în RM, chiar dacă locuieşte de 12 ani în Germania şi este căsătorit cu o nemţoaică.

Găini ca în Europa şi ouă dietetice

A început afacerea cu doar şase incubatoare trimise din Italia, iar acum are o fermă de păsări cu o capacitate de producţie de nouă mii de ouă pe zi şi o fabrică de nutreţuri combinate cu o capacitate de opt tone de furaje pe zi. „La început vindeam pui de o zi, în 2008 am reuşit să facem o hală de creştere a puilor, de asemenea pentru vânzare. În 2009 am deschis o hală de găini ouătoare şi în 2010 hala de creştere a puilor a produs găini hibrid pentru ouă dietetice. Acum produsul finit este doar oul”, spune Viorel Voinu, care a subliniat că găinile lui sunt de asemenea din Europa. În Germania, găinile produc circa 350 de ouă anual. Ferma este construită în aşa fel ca produsul să fie ecologic pur, oul nimerind imediat pe transportoare de pânză în ambalaje.
Cu ajutorul programului de abilitare economică a tinerilor, Viorel şi-a construit o fabrică de nutreţuri combinate. „Fabrica am adus-o tot din Italia. Este necesar numai un singur om pentru a produce circa şapte-opt tone de furaje pe zi. Noi încercăm la maximum să reducem munca fizică. Cred că este mai bine să fie doi operatori cu un salariu bun decât patru cu salarii mizere, că astfel riscăm să îi pierdem pe toţi patru”, afirmă tânărul. La moment, are şapte angajaţi, toţi din mediul rural. El spune că o problemă cu care s-a confruntat personal este „lipsa oamenilor dornici să muncească. Când nu sunt calificaţi încerc chiar eu să îi învăţ, dar unii dintre ei, pur şi simplu, nu vor să muncească”, afirmă tânărul.

Tainele businessului ar trebui însuşite în liceu

Micul business ar trebui să fie predat elevilor încă din liceu, crede Viorel, pentru că, spune el „tinerii sunt cu capul în nori, majoritatea visează să ajungă milionari peste noapte şi nu prea înţeleg efortul colosal pe care trebuie să îl depui pentru a reuşi. Una din condiţiile oricărui proiect sau a creditului este gajul, lucru pe care tinerii nu prea îl iau în calcul. Ei nu sunt pregătiţi pentru economia de piaţă, nu ştiu ce înseamnă business, se tem că vor pierde dacă vor pune ceva în gaj. Noi practic nu suntem gata să riscăm, nu ştim ce înseamnă să rişti, dar businessul presupune să-ţi asumi şi un anumit risc. Micul business cred că ar trebui să fie studiat la liceu”, este de părere tânărul.

„Nostalgia părinţilor ne ţine pe loc!”

Viorel îşi doreşte să se lanseze în politică. „La primărie nu voi candida niciodată. Am lucruri mai importante de făcut decât să fiu primar. A fi primar înseamnă a fi ostaticul sătenilor, iar eu simt că sunt capabil de mai mult: să propun ceva nou, să iau decizii, să atrag investiţii”, consideră el. Apoi adaugă: „M-aş lansa totuşi în politică, pentru că vreau să redirecţionăm poziţia cetăţenilor, să nu mai fie nostalgici. Nostalgia ne ţine legaţi de mâini şi de picioare. O spun cu durere: anume nostalgia părinţilor noştri după URSS ne ţine pe loc. Atâta timp cât privim în urmă şi încercăm să mergem înainte, ne împiedicăm şi nu putem progresa”.


Crăciunul în familia Voinu

Crăciunul este o zi specială pe care Viorel împreună cu soţia Natalia şi cei doi copii, Mădălina şi Laurenţiu, o sărbătoresc acasă. Familia Voinu face Crăciunul pe stil nou. „Când eram cu părinţii sărbătoream pe stil vechi”, spune Viorel. De vreo şase ani însă, împreună cu mai mulţi prieteni sărbătoresc pe stil nou. „În seara de Ajun avem un program special pe care îl pregătim în prealabil. Deja ne-am întâlnit duminica trecută, când am stabilit programul pentru copii. Facem Crăciunul cu încă patru familii tinere şi fiecare dintre noi prezintă câte o scenetă, apoi cineva dintre noi se deghizează în Moş Crăciun şi oferă cadouri copiilor în schimbul unei poezii sau al unui colind. În timp ce femeile trebăluiesc prin bucătărie, noi ieşim afară să pregătim grătarul. De pe masa de Crăciun nu lipsesc plăcintele, clătitele, carnea de pui şi cea de vită, precum şi răciturile. Soţiile noastre pregătesc la masă bucatele specifice fiecărei familii, ca să ne cunoaştem reciproc tradiţiile de familie. Surpriza din acest an va fi un spectacol cu clovni şi magicieni pentru copii. Avem surprize şi pentru cei maturi, dar nu vi le pot spune. Fiecare încearcă să îi surprindă pe ceilalţi cu ceva original. Eu cu soţia Natalia vom realiza o scenetă inspirată din discursurile lui Garcea”, povesteşte Viorel Voinu. Şi, folosindu-se de ocazie, ne spune că le urează şi cititorilor TIMPULUI un Crăciun fericit şi numai bine în anul care vine!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *