Atunci nici nu bănuiam măcar că, scandând „Jos, Grossu!”, pregăteam drumul spre putere dlui Trică și dlui Valerică, încât scandând „Jos mafia!”, netezeam, de fapt, cărărușa pentru adevărata mafie, iar lăudându-ne că „Noi suntem acasă!”, ne pregăteam, de fapt, să pornim prin Spania, Grecia și Portugalia după o bucată de pâine. Visurile de „eliberare națională” s-au risipit și nu ne-a mai rămas nimic, decât regrete, ură, pesimism, încrâncenare, umilință…

Și dacă am ajuns aici, am o vorbă cu tine, dragă cititorule. Spune-mi, măi frate, cum stai cu fericirea? Mă refer nu la fericirea pe care o visează o domnișoară de 17 ani, ci la fericirea cea prozaică de a avea, pur și simplu, un salariu bun și la timp, să-ți ajungă de mâncare și de îmbrăcăminte și chiar să mai poți strânge un ban pentru ziua de mâine, să poți merge vara într-un concediu la munte sau la mare. Adică nu e vorba să faci avere, dar să-ți ajungă pentru un buchet de flori la o zi de naștere, un cadou la o nuntă, să-i cumperi copilului o jucărie și un computer, să te abonezi la un ziar, să-ți permiți o bucățică mai bună… că, de, tragi și tu în plug zi de zi, iar anii trec și viața se duce, dragul meu, uite-o cum trece pe lângă tine, uite cum te încărunțește, te chircește și te urâțește, uite-o cum îți flutură a adio și unde-i fericirea ta cea mare pe care ai visat-o când erai tânăr?

Noi am rămas cu bancurile, ei – cu băncile

Mi se pare că marea noastră dramă e că noi ne-am obișnuit cu mizeria. Și nu e vorba de mizeria materială, ci de cea politică. Ne-am înglodat atât de tare în ea, încât ne-am pierdut simțul perspectivei istorice. Nemții, de exemplu, după ce au pierdut războiul cu rușii, și-au adunat cei mai buni economiști, politicieni și filozofi și au decis încotro merg. Și astăzi vedem unde au ajuns. Noi am procedat altfel. După ce, în ‘89, parcă-parcă ne trezisem, ne-am frecat vreo doi ani pe la ochi ca unii să poată fura în voie, și în ‘94 am zis: „Mergem cu agrarienii!” Și am mers. Aceștia au legalizat jaful, ridicându-l la rang de politică de stat. Au împrumutat milioane de dolari de la organismele internaționale, cu care și-au deschis sereleuri. Iar noi ne uitam ca proștii la dânșii și, în loc să le cerem socoteală și să-i băgăm la răcoare, râdeam de Moțpan și Sangheli cât îs de „proști”, bucurându-ne, bineînțeles, de cât suntem noi de deștepți. Și uite că noi, „deștepții”, am rămas cu karandașul lui Sangheli și bancurile despre 380 de grade, iar ei au rămas cu bancurile și astăzi huzuresc într-un dulce anonimat…

Apoi i-am dat jos pe agrarieni și am crezut că am obținut o mare biruință. În realitate, tot noi am rămas proști, fiindcă, la drept vorbind, agrarienii atâta și așteptau: să fie dați jos, căci obosiseră de atâta furat, adunaseră prea multe averi și aveau nevoie de timp liber ca să se bucure de ele. Și noi i-am „răsturnat”, oferindu-le plăcerea să se bucure de dulceața vieții. Am ales alt Parlament și credeam că L-am apucat pe Dumnezeu de un picior. Dar, de fapt, l-am apucat pe dracu de coadă. Ăștia de „centru-dreapta”, fiind, poți să zici, patrioți de-ai noștri, cum s-au văzut aleși s-au pus și ei vârtos pe „treabă”. Scandalurile se țin lanț. De doi ani se vorbește de mafie și corupție, dar tocmai trei cogeamite instituții – Ministerul de Interne, Procuratura și Securitatea – și încă atâtea organizații fiscale, gărzi financiare, poliții economice etc., nu au reușit să pună mâna pe niciun mafioțel, oricât de mititel și prăpădit ar fi! Să zică: iaca, iubit popor, cum arată! Uite, aista te fură!

Cum să intrăm în Europa cu fundurile rupte?

Noi încă nu am înțeles că noua guvernare este cu mult mai periculoasă decât agrarienii, fiindcă e mai șmecheră. Agrarienii furau deschis, vorbeau prost românește. Aceștia de azi vorbesc frumos, fură atent și ne îndeamnă să intrăm în Europa. Desigur, lor cu buzunarele pline, le vine să intre în Europa. Dar cum să ne pornim noi încolo cu punga goală și cu fundurile rupte? Aceștia, de când „ne conduc”, ne hrănesc numai cu declarații despre „aprofundarea reformelor”. Și cât ei „aprofundează reformele”, bieții moldoveni se „aprofundează” prin cimitire…

Așadar, asta-i marea noastră dramă, dragă cititorule: ne-am obișnuit cu mizeria politică. Și când zic eu că nu avem simțul perspectivei istorice, iată la ce mă refer. Dacă aruncăm o privire în urmă și analizăm ce s-a întâmplat cu noi și cu Moldova în acești zece ani, vedem că nu am fost în stare să facem o opțiune clară în privința direcției în care ne mișcăm. Noi de fapt nici acum nu știm în ce direcție mergem și ce dorim. Zece ani din viață am pierdut ca să nu înțelegem încotro mergem! Respingem opțiunea unirii cu România din motiv că vrem să fim independenți, că nu ne plac „țiganii de români”, că nu vrem să fim „provincie”… Bun. Respingem opțiunea comuniștilor de refacere a imperiului sovietic pe motiv că nu vrem să redevenim „gubernie”. Bună și asta. Adică mergem pe calea independenței. Se acceptă. Dar cum mergem și cu cine mergem, te-ai întrebat vreodată? Moldova noastră, care merge de 10 ani „pe calea independenței”, se aseamănă azi cu o căruță stricată, plină cu haidăi beți, care chiuie și se înjură ca lăieșii, iar noi, poporul, o împingem din urmă ca s-o ridicăm pe culmea dealului (a fericirii).

Când iaca-iaca să ajungem la jumătate de deal, chefliii „aprofundează reformele”, doboară la pământ leul național, încetează de a ne mai plăti salariile și pensiile și ne propun referendumuri și alegeri anticipate. Ei bine, să admitem că ieșim mâine la votare. Credeți că o să-i votăm pe alții? Pe dracu! Tot pe aceștia o să-i votăm. Sau pe alții, dar tot de teapa lor: va pleca dl Trică și va veni dl Valerică. Și iar se va umple căruța cu haidăi, și iar scandaluri și chiuleli, și iar vor „aprofunda reformele”, și iar ne vor îndemna în Europa, și iar vom ajunge la jumătate de deal, și iar ne vor propune referendumuri și alegeri anticipate… Și tot așa mai departe. Dar unde mai departe? Asta-i întrebarea.

Pleacă dl Trică și vine dl Valerică

Eu zic că noi mergem greșit și nu dorim nici în ruptul capului să înțelegem un lucru simplu de tot: nu poți să ajungi pe culmea dealului (fericirii) într-o căruță stricată. Ce folos că, periodic, la căruță conduc când dl Trică, când dl Valerică, dacă nici căruța nu-i bună și calea e aleasă greșit? Dacă am fi niște oameni deștepți, ne-am pune două întrebări simple: fraților, unde ne-am pornit și cu cine ne-am pornit? Hai, dragă cititorule, să vorbim deschis: ce folos că s-a dus Snegur și a venit Lucinschi? Ce folos că s-a dus Moțpan și a venit Diacov? Ce folos că s-a dus Ciubuc și a venit Sturza? Ce folos că se va duce dl Trică și va veni dl Valerică?

Problema, deci, nu e de a-l schimba pe dl Trică cu dl Valerică, ci cu totul alta. Eu zic, dragă cititorule, să ne gândim la acest lucru. Și dacă ne vom gândi serios, poate vom înțelege ce trebuie să facem mai departe.

Fragment din cartea „Ochiul lui Esop”, 2000