Astăzi 16 Ianuarie 2019, Miercuri - Ultima actualizare la 15 Ianuarie 2019
Abonamente

Editorial 22 Martie 2016, ora 07:30    Din editia print

Marime Font

Unirea înseamnă să nu te mai temi pentru ziua de mâine

„Să ne imaginăm un model, să vedem cum poate fi această Unire făcută”, îndemna expertul în economie Petrișor Peiu, în cadrul unei prelegeri ținute pe 12 martie la Chișinău, sub genericul „Analiza scenariilor posibile de viitor pentru Republica Moldova”. 

În ultimii doi ani, mâna întinsă de România Republicii Moldova s-a văzut în felul următor:
4 milioane de euro este valoarea totală a ajutoarelor umanitare pe care România le va oferi populației strâmtorate a Republicii Moldova. 20.000 de colete care includ făină, zahăr, mălai, paste făinoase, conserve de carne, de legume și de pate de ficat vor ajunge în casele familiilor social vulnerabile din partea fraților din Țară. 16.000 de tone de păcură oferite de autoritățile de la București vor fi distribuite caselor de copii, internatelor, grădinițelor, azilurilor de bătrâni, dar și altor instituții sociale, pentru suplinirea rezervelor anuale ale acestora, iar cantitatea rămasă va completa rezerva de stat a Republicii Moldova, pentru prevenirea riscurilor legate de securitatea energetică.
Copiii care parcurgeau kilometri pe jos până la școală se pot deplasa acum cu cele 100 de microbuze destinate transportului de elevi, donate de Guvernul României. 35 de automobile pentru instituțiile de stat și 3 autocare pentru colectivele teatrale ușurează, fac mai suportabile drumurile din Chișinău.

774 de grădinițe au fost renovate din grantul de 20 de milioane de euro oferit de București. S-a cumpărat mobilier, s-au schimbat acoperișuri, s-a turnat pavaj, a fost făcută izolarea termică a pereților exterior, a fost renovată fațada clădirilor, au fost montate geamuri noi.
Cu 1 milion de euro din partea României vor fi încheiate lucrările de reconstrucție a Muzeului Național de Artă, iar cu 800.000 de euro va fi construit din temelie Teatrul „B. P. Hasdeu” din Cahul, astfel încât actorii și publicul se vor bucura împreună de reușitele spectacolelor într-un spațiu adecvat.


Vieți salvate zi de zi cu ajutorul Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), a cărui extindere a fost implementată de România în Republica Moldova.

Unirea înseamnă să nu îți mai fie frică de ziua de mâine. Dar Unirea înseamnă și să nu îți mai fie frică de nimeni.

Republica Moldova a fost unul dintre subiectele de maximă importanţă de pe lista şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de la Bucureşti, desfăşurat marţi, 15 martie. În cadrul şedinţei s-a discutat despre faptul că se impune un efort consistent din partea României în aplicarea unui program ferm de reforme la Chişinău care să susţină Republica Moldova pe termen mediu şi lung, atât în planul relaţiilor interne, cât şi în cel al relaţiei cu Bucureştiul. Cu alte cuvinte, preşedinţia României şi-a asumat un rol cât se poate de activ în însănătoşirea mediului socio-politic din Republica Moldova, grav afectat de epidemia de corupţie din rândul clasei politice şi de consecinţele dramatice ale veritabilului taifun economic provocat de devalizările din deja legendarul „jaf al secolului”, care a dus la dispariţia miliardului de dolari din sistemul bancar, caz care a produs o undă de şoc în cancelariile occidentale.

Un alt aspect trebuie subliniat, însă pe un alt plan. Cine încă se mai îmbată cu apă rece crezând că Rusia poate fi un colac de salvare pentru Republica Moldova, ultimele veşti din regiunea transnistreană, invenţia statală întreţinută financiar pe bani ruseşti în proporţie de circa 90%, vin să confirme total opusul. Dincolo de artificiile politicianiste ale unor agenţi de influenţă ai Moscovei, precum Igor Dodon, preşedintele PSRM, sau Renato Usatâi, liderul Partidului Nostru, „vedetă internaţională” a crimei organizate, aşa-zisa „dărnicie financiară” a Kremlinului nu este altceva decât un praf în ochii naivilor. Zilele trecute, liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a dat de înţeles încă o dată că Rusia a lăsat de izbelişte regiunea transnistreană, care se află economic în prezent pe buza prăpastiei. Şevciuk a admis că problemele economice din regiune sunt prea profunde ca să poată fi rezolvate prin „,mărunţişul” de un miliard de ruble din partea Moscovei. În acest sens, separatistul a făcut o afirmaţie dintre cele mai dure: „Salariile nu pot fi achitate cu bani din aer”. Pentru că asta înseamnă la ora actuală Rusia: bani de aer.

Un articol de: Iulia Modiga Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 22:45

 Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a scris pe Twitter, după respingerea acordului privind Brexitul în Prlamentul britanic, că, dacă un acord este imposibil şi nimeni nu vrea un Brexit fără acord, cine va avea curajul să spună care este singura soluţie bună.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 22:41

 Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a apreciat marţi, după respingerea acordului Brexitului în Parlamentul britanic, că ”riscul unui Brexit fără acord a crescut” şi a îndemnat Regatul Unit să-şi clarifice intenţiile cât mai rapid...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 22:39

 Preşedintele Parlamentului European Antonio Tajani a scris pe Twitter că votul din Parlamentul britanic împotriva acordului privind Brexitul este o veste proastă, iar primele gânduri se îndreaptă către cetăţenii europeni care locuiesc în Marea Britanie şi la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 22:21

 Reunită în şedinţă specială, marţi seara, Camera Comunelor a respins, cu o largă majoritate, acordul negociat de guvernul de la Londra şi oficialii UE pentru Brexit, relatează BBC.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 18:16

Trei primari din raionul Străşeni acuză Asociaţia Promo-LEX de falsificarea datelor în cel mai recent raport de monitorizare a perioadei electorale. Aleșii locali resping categoric afirmațiile potrivit cărora cineva le-ar fi cerut să asigure semnături pentru înregistrarea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 18:11

Moldova continuă să majoreze exporturile de mărfuri. În 11 luni din anul trecut, în străinătate au fost livrate produse în valoare de aproape 2,5 miliarde de dolari sau cu 13,5% mai mult decât în ianuarie-noiembrie 2017. Doar în ultima lună de toamnă din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 17:01

În 11 luni ale anului trecut, mortalitatea în Rusia a depășit rata natalității cu 193.000 de persoane, a anunțat, marți, la sesiunea Forumului Gaidar, vicepremierul rus Tatiana Golikova, transmite TASS.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 15:00

Se pare că de așa-numitele filtre la care făcea referire Maia Sandu înainte de întocmirea listei electorale, au trecut nu doar transfugi din PL și PLDM, dar chiar și din Partidul Democrat condus de Vlad Plahotniuc. Astfel, candidatul blocului ACUM pentru circumscripția nr. 6,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 14:50

Constantin Codreanu anunță schimbări în 2019

Constantin Codreanu anunță schimbări în 2019

Anul 2019 vine cu schimbări importante în cariera deputatului Constantin Codreanu, Președintele Comisiei pentru Comunitățile de români din afara granițelor țării. Parlamentarul a vorbit într-un interviu acordat publicației QMagazine că acestea vor avea consecințe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 13:26

Svetlana Conea, unul dintre candidații binomului PAS - PPDA, despre care presa a scris că ar fi certată cu legea, și-a prezentat averea. Potrivit declarației, în 2018, Conea a ridicat o pensie de 12 mii de lei pe lună, mai mare decât pensia medie în multe țări ale...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 11:23

În anul 2015, ministrul de atunci al Educației, Maia Sandu, s-a opus aprobării unui proiect care prevedea majorarea alocației lunare pentru familiile cu copii cu 200 de lei. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 10:21

Un bărbat din Bălți a ajuns în vizorul Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA şi procurorilor anticorupție, după ce ar fi cerut şi primit 7000 de lei de la o femeie pentru organizarea eliberării unui permis de conducere.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 08:31

Ninsorile căzute în cantităţi excepţionale au creat haos în Austria şi Bavaria, unde viaţa publică este complet paralizată în regiuni vaste.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 08:18

Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) a semnat astăzi un Memorandum de înțelegere cu societatea pe acțiuni „Belavtodor” din Belarus, care prevede reabilitarea unor secțiuni de drumuri naționale, inclusiv traseul Chișinău-Leușeni. Mai exact, pe acest traseu ar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Ianuarie 2019, ora: 08:17

Sâmbătă, 12 ianuarie 2019 s-a produs un caz „ieșit din comun” – un ofițer de patrulare din Cimişlia a oprit un locuitor al orașului Vulcăneşti, care a insistat ca polițistul să vorbească în rusă, la care ofițerul i-a spus că nu este obligat să...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 15 Ianuarie 2019, ora: 05:33

Horoscop 15 ianuarie 2019. Multe surprize frumoase pentru nativi astăzi. Ieşiţi din casă, chiar dacă vremea rece nu vă prea convinge şi mergeţi la plimbare. În oraş, poate chiar în parc, dacă vă îmbrăcaţi destul de gros încât să rezistaţi gerului, ori...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 15 Ianuarie 2019, ora: 00:35

De ce MOLDOVEANUL Dimitrie Cantemir spunea ca e ROMÂN?

De ce MOLDOVEANUL Dimitrie Cantemir spunea ca e ROMÂN?

"Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" este ultima operă a lui Dimitrie Cantemir, scrisă între anii 1719 și 1722 în care autorul explică de ce moldovenii sunt români...

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Liber 15 Ianuarie 2019, ora: 00:21

Primele zăpezi ale anului ne-au dat nouă, pe lângă nămeţi, şansa de neratat de a stâlci limba. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Ianuarie 2019, ora: 15:00

Un bărbat din Orhei a privit „Televiziunea Centrală” și a câștigat un automobil

Un bărbat din Orhei a privit „Televiziunea Centrală” și a câștigat un automobil

Ieri, în ajun de Sfântul Vasile, la cel mai grandios Târg de Crăciun din ţară, la OrheiLand, mii de oameni, telespectatori fideli ai posturilor noastre de televiziune, au așteptat cu sufletul la gură extragerea pentru desemnarea câștigătorului marelui premiu al...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Ianuarie 2019, ora: 14:27

 Ministrul de externe spaniol Josep Borrell a avertizat luni că o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord ar fi 'o catastrofă', el precizând însă că Madridul dispune de planuri de urgenţă pentru a face faţă unei astfel de situaţii, transmite Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Ianuarie 2019, ora: 14:20

 Preşedintele armean Armen Sarkissian l-a desemnat luni pe reformatorul Nikol Pashinyan în funcţia de prim-ministru, cu ocazia primei sesiuni a parlamentului rezultat din alegerile legislative anticipate convocate de liderul mişcării din mai pentru a-şi consolida puterea,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Ianuarie 2019, ora: 14:01

Uniunea Europeană ar urma să amâne Brexitul până cel puțin în luna iulie, considerând că premierul britanic Theresa May nu va obține aprobarea Parlamentului în ceea ce privește acordul negociat de Londra și Bruxelles.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Ianuarie 2019, ora: 13:49

Președintele Organizației de Tineret a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Anastasia Cojocari, afirmă că vrea ca în Parlamentul Republicii Moldova să o reprezinte „oameni care au trecut prin filtrele vremii, nu desenate, nu trecute prin blat și ghidate de...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)