Actualitate

Uniunea Europeană oferă un nou suport pentru Republica Moldova. De această dată e vorba de zeci de automobile

La eveniment au fost prezenți Ambasadorul Peter Michalko, șeful delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Dorin Purice și șeful Poliției Naționale, Alexandru Pânzari.

Obiectivul principal al Strategiei de dezvoltare a Poliției este modernizarea, raționalizarea și dezvoltarea Poliției pentru a oferi cetățenilor servicii de calitate și a consolida încrederea societății în forțele Poliției, în conformitate cu cele mai bune practici internaționale și europene.

„Deși la o primă vedere s-ar părea că o bună parte a asistenței acordate de noi se concentrează pe sprijinirea polițiștilor și a polițistelor, cei ce trebuie să beneficieze din urma activității noastre, cei ce trebuie să vadă și să simtă schimbarea trebuie să fie cetățenii Republicii Moldova. Poliția are rolul de a servi și de a proteja cetățenii țării”, a menționat Ambasadorul Peter Michalko.

Cu ajutorul mijloacelor de transport, va fi asigurată o mai bună mobilitate a angajaților din subdiviziunile de urmărire penală, garantând realizarea acțiunilor procesuale în termen și efectuarea calitativă și eficientă a acțiunilor de urmărire penală. Astfel, unitățile de transport achiziționate, vin să le substituie pe cele actuale, în număr de 16, care sunt deja învechite și cu un termen de exploatare, depășit.

„Uniunea Europeană este un partener strategic pentru Poliția Republicii Moldova care ne oferă susținere continuă în cadrul procesului de reformare instituțională și implementare a standardelor UE în activitatea Poliției. Prin intermediul noilor achiziții, ne propunem să fim mai vizibili și proactivi, orientați spre nevoile cetățenilor”, a menționat Alexandru Pânzari.

Valoarea totală a achiziției constituie 8,3 milioane lei.

Reiterăm, până în prezent, cu suportul UE, au fost achiziționate unități de transport pentru transportarea persoanelor deținute, pentru Serviciile investigare infracțiuni, pentru ofițerii de sector, autolaboratoare criminalistice mobile pentru cercetarea locului infracțiunii, tehnică de calcul și mijloace periferice pentru serviciile de investigații, echipament special pentru realizarea misiunii Poliției etc. 

Sursa: hotnews.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *