Social

Văduvele Cernobîlului

La 29 de ani de la catastrofă, multe au rămas văduve și nu s-au recăsătorit. Acum nu are cine să le ajute, iar statul practic a uitat de existența lor. În timp ce unele spun că beneficiază de mici compensații, altele susțin că n-au primit nimic și sunt nevoite să-și asigure existența din împrumuturi.

Pe 26 aprilie 1986, la 01.23 noaptea, la Centrala de la Cernobîl s-a produs o explozie, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia au fost puternic afectate, aproximativ 336 de mii de persoane au trebuit să fie evacuate. Din R. Moldova, la lichidarea consecințelor avariei, au participat peste 3500 de persoane. Chiar dacă după aceasta au beneficiat de foi gratuite la sanatoriu sau de vizite la spital, în prezent peste 1000 dintre ei s-au stins din viață. Aceștia au lăsat în urmă familii îndoliate. Conform legii, văduvele Cernobîlului ar trebui să primească compensații lunare.

„Toate organele erau bolnave”

Una dintre văduvele Catastrofei de la Cernobîl este Ludmila Felicovici din satul Baroncea, raionul Drochia. Ea își amintește că soțul ei a stat acolo șase luni, iar când a venit acasă practic era de nerecunoscut. „S-a dus un bărbat mășcat, de 95 kg, iar când a revenit, slăbise cu 30 kg. Prima perioadă el lucra lângă reactor, arunca niște pietre, dar habar nu am pentru ce. Când a început să se simtă rău, l-au mutat de acolo, iar până a venit acasă, a fost bucătar”, povestește femeia. În acea perioadă, ea singură avea grijă de cei doi copii ai lor și zilnic se ruga ca soțul să revină în sânul familiei. În primii ani, după ce s-a întors în R. Moldova, bărbatul se simțea bine, ulterior însă au început să apară probleme de sănătate.

Soția recunoaște că de atunci viața lor s-a schimbat radical, iar toată atenția și grija s-au îndreptat către soț. Cu toate acestea el nu a trăit nici măcar 20 de ani după explozie, iar în 2007, după câțiva ani plini de durere, soțul Ludmilei a murit. „În ultima perioadă el avea probleme cu inima, cu ficatul, îl dureau picioarele, șchiopăta, mereu avea dureri de cap. După autopsie medicii mi-au spus că toate organele erau bolnave. Radiația l-a distrus din interior”, a menționat femeia și imediat i-au dat lacrimile. După moartea soțului, ea primește lunar câte 250 de lei și recunoaște că acești bani nu-i ajung nici măcar să achite serviciile comunale.

Ludmila Felicovici plânge de fiecare dată când își amintește cât de mult iubea viața soțul său. „Atunci când suferea el, sufeream și eu. Permanent îmi spunea că acolo a fost ca la război, oamenii cădeau ca secerați, fără să fie împușcați, fără nimic – erau puși la pământ de radiație”, subliniază femeia. Ea mai zice că bărbatul se întreba de multe ori „de ce anume eu și nu altul?!”, dar spre sfârșitul vieții a acceptat situația și a continuat să se bucure de fiecare zi.

Nu are timp și sănătate să-și facă dreptate

O altă văduvă a Cernobîlului este Lilia Arehta, din orașul Drochia. Femeia a rămas singură din anul 2006, atunci i-a decedat soțul, care în anul 1988 tot a participat la lichidarea consecințelor exploziei. Ea își amintește cu groază perioada când bărbatul era plecat. „Atunci el avea 31 de ani, iar eu 24. Creșteam un băiețel de 3 ani. Nimeni nu a spus concret unde îl trimite, dar noi ne-am dat seama. Atunci nu se vorbea practic nimic despre pericolul radiației și nu știam că aceasta este atât de periculoasă. Soțul meu a stat acolo trei luni și se ocupa de transportarea obiectelor iradiate către cimitir, iar ulterior acestea erau îngropate”, își amintește femeia.


Indicator: Atenție radiație!

Peste doi ani după ce a revenit din Ucraina bărbatul a început să acuze probleme grave de sănătate și tot atunci a primit grad de invaliditate. După mai mulți ani de chinuri, în 2006, soțul Liliei Arehta s-a stins din viață. Cât bărbatul încă era viu, acesta beneficia de pensie și de compensații care ajungeau până la 2000 de lei, după moarte însă, familia sa a rămas doar cu 250 de lei pe care îi primea feciorul cel mai mic, care s-a născut după Cernobîl.

„În 1992 am adus pe lume cel de-al doilea băiat, iar până la 18 ani el a primit o compensație. Din 2010, de când a atins majoratul, nu a mai primit nimic. Eu, ca soție, în general n-am primit nici un leuț. Știu că este lege care prevede acest lucru, dar nu am timp și sănătate să mă cert cu cei de la asistența socială. După ce a decedat soțul, o ducem foarte greu. Băiatul este la universitate și practic trăim din împrumuturi. Cernobîlul l-a costat viața pe bărbatul meu, mi-a distrus viața mie și copiilor noștri”, a conchis indignată femeia din Drochia, care speră că durerea sa va fi auzită atât de Guvern, cât și de Parlament.

Pe 26 aprilie 2015 s-au marcat 29 de ani de la catastrofa de la Cernobîl. Într-un comunicat emis de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei se spune că Fondul Republican de Susţinere Socială a Populaţiei a început deja să acorde ajutoare materiale participanţilor şi familiilor celor decedați în urma lichidării consecințelor. De asemenea alocații ar trebui să beneficieze peste 2 500 de oameni, care vor primi câte 1000 de lei.

În Raportul Forului Cernobîl din anul 2005 au fost confirmate 56 de decese directe, dar s-a estimat că mai mult de 9.000 de persoane, dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse la radiaţie, pot muri ulterior din cauza unei forme de cancer. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *