Actualitate

Veşti bune pentru milioane de români: Peste 3 milioane de clienţi casnici vor plăti mai puţin de la 1 iulie pentru consumul de gaze

ANRE a aprobat, în şedinţa de luni, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la clienţii casnici, valabile începând cu data de 1 iulie 2019, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

”Preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, pentru un număr de peste 3 milioane clienţi casnici cu un consum anual mai mic de 280 MWh, calculate în conformitate cu prevederile metodologiilor în vigoare, vor înregistra o scădere de peste 5% pentru întreaga piaţă de furnizare reglementată”, mai informează ANRE în comunicat.

Evoluţia preţurilor a fost determinată de cele două companii care furnizează gaze naturale, E.ON GAZ FURNIZARE ROMÂNIA S.A şi ENGIE ROMÂNIA S.A. care au micşorat preţurile cu 3,17%, respectiv 7,89%.

ANRE mai justifică această situaţie prin efectele OUG 114, care a reglementat preţul de vânzare a gazelor naturale de către producătorii interni, de 68 lei/MWh.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *