Șase participanți la luptele pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova din anul 1992 au participat, în orașul Vălenii de Munte, județul Prahova, România, la solemnităţile dedicate Zilei Eroilor, care este consemnată anual peste Prut concomitant cu una dintre cele mai mari sărbători religioase – Înălţarea Domnului Isus Hristos la Ceruri.
Acum câțiva ani, Asociația Obștească a Veteranilor Războiului (AOVR) din 1992 “Tiras-Tighina” din țara noastră a semnat un acrod de colaborare cu Asociația Națională Cultul Eroilor (ANCE) “Regina Maria” din România.
În baza acestui document se organizează diferite activități de interes comun pentru ambele părți.
Bunăoară, săptămâna trecută, o delegație în frunte cu Anatol Caraman, președintele AOVR “Tiras-Tighina”, și compusă din combatanți de la Chișinău, din regiunea transnistreană și din raionul Cimișlia, a întreprins o vizită în orașul Vălenii de Munte din județul Prahova, România, la invitația filialei de acolo a ANCE “Regina Maria”.
Amintim cititorilor că această localitate este înfrățită, de mai multă vreme, cu orașul Cimișlia.
În dimineaţa zilei de 6 iunie curent, oaspeţii din Republica Moldova au avut o întâlnire la Primăria oraşului Vălenii de Munte, unde s-au abordat diferite chestiuni, inclusiv s-a convenit ca în programul ediției din luna august curent a cursurilor de vară ale Universității Populare “Nicolae Iorga”..să fie inclusă o prezentare a materialelor despre războiul Republicii Moldova contra Federației Ruse de acum 27 de ani.
Primarul gazdelor, Florin Constantin, s-a interesat cum, în opiniile combatanților, poate fi soluționată problema reîntregirii României și ce trebuie de făcut pentru aceasta.
Asociația Obștească a Veteranilor Războilului din 1992 “Tiras-Tighina” i-a conferit edilului-șef titlul onorific “Cavaler cu Sabia Dreptății”.
În continuare, veteranii au participat la un serviciu divin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din centrul oraşului Vălenii de Munte,
Următorul eveniment a fost cel legat de comemorarea eroilor căzuți în toate bătăliile și s-a desfășurat în preajma unei sfinte troiţe din cimitirul local.
Ceremonia a început cu o slujbă religioasă oficiată de către un sobor de preoţi de la parohiile din ora ș întru pomenirea celor care s-au jertfit pe altarul Patriei.
Delegația din Republica Moldova a desfășurat aici un imens Tricolor cu o lungime de aproape 10 metri și o lățime de circa patru metri.
Au rostit alocuțiuni: viceprimarul Liliana Mareș, deputatul Andrei Nicolae, profesorii Ion Bocioacă și Traian Cepoiu menționatul mai sus Anatol Caraman, preşedintele Filialei din Vălenii de Munte a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Nicolae Moise.
În cadrul manifestării, AOVR “Tiras-Tighina” din Republica Moldova a acordat diferite distincții mai multor persoane. Printre acestea s-au numărat: inginerul Dan Stănescu, omul de afaceri Liviu Gheorghe, preotul Valentin Teodor, profesoara Florea Vulpe, veteranul de război Semion Ioniță, ajuns la vârsta de 97 de ani
Iar ANCE “Regina Maria” a oferit diplome de recunoștință în legătură cu împinirea a 100 de ani de la înființarea acestei instituții, printre laureați fiind și membri ai delegației din Republica Moldova.
Elevii din localitate au prezentat un spctacol literar-muzical, iar solistul Gurie Popa din regiunea transnistreană a țării noastre a înterpretat câteva cântece patriotice.
Manifestările s-au încheiat cu depuneri de coroane și de flori și cu o masă de pomenire a eroilor căzuţi în bătălii.
Ion CIUMEICĂ
http://gazetadesud.md/
|
Noi imagini video care susțin că prezintă practici de tortură a deținuților ruși, dintre care unul ar fi murit la scurt timp după filmare, au fost publicate, scrie The Moscow Times, citând Novaya Gazeta. Imaginile provin de la o închisoare unde mai fuseseră...
( ) Citeşte tot articolulDoar 9 dintre 100 de fumători sunt utilizatori de produse de nicotină mai puțin nocive. Datele se conțin în raportul “Starea globală a reducerii daunelor provocate de tutun” și au fost publicate de către Agenția de Sănătate Publică din Marea Britanie....
( ) Citeşte tot articolulDragobetele, sărbătoarea dragostei la români, îşi are rădăcinile în tradiţiile dace şi în credinţa într-un fel de zeu al iubirii, a cărui cinstire, pe 24 februarie, marca simbolic şi începutul primăverii.
( ) Citeşte tot articolulCopilul de doi ani, care a murit în incendiul produs marți la Gribova, raionul Drochia, și băiatul de 11 ani, care a ajuns la spital, erau verișori.
( ) Citeşte tot articolulBibliotecile au ceva magnetic, sunt temple ale cunoașterii unde poți pierde noțiunea timpului, medita sau pur și simplu te poți relaxa într-un mediu liniștit. Mai mult, unele dintre aceste clădiri sunt adevărare bijuterii arhitecturale și merită un loc pe lista de obiective de...
( ) Citeşte tot articolulPentru a da un gust mai bun orez-ului incercati sa-l fierbeti in supa in loc de clasica apa cu sare, va avea un gust deosebit. Puteti gati linistiti aceasta reteta atat pentru un pranz sanatos cat si pentru o cina usoara.
( ) Citeşte tot articolulDe-a lungul timpului, alimentele procesate au căpătat o reputație proastă, fiind considerate sabotori ai dietei, responsabile de apariția de obezității, a hipertensiunii sau a diabetului zaharat de tip 2. Dar, alimentele procesate nu sunt reprezentate doar de pizza congelată, de chipsuri...
( ) Citeşte tot articolulPăstrează zaţul de cafea. Din ibric, expresor sau filtru, zaţul are întrebuinţări care mai de care mai interesante şi neaşteptate.
( ) Citeşte tot articolulOul este considerat produsul vedetă din fiecare bucătărie, mai ales datorită proprietățiilor sale, dar și pentru faptul că se poate găti în diverse modalități. Este o sursă excelentă de proteine, vitamine și minerale esențiale, astfel că este un aliment miraculos, ce...
( ) Citeşte tot articolul