Economie

Victoriabank – cea mai bună bancă pentru elaborarea şi implementarea noilor servicii bancare

Competiția dintre bănci a fost organizată de Editura internaţională „KBS-Izdat”, în colaborare cu revista ucraineană „Банкиръ” şi Agenţia de rating „Credit-rating”.

Obiectivul principal al concursului a fost stabilirea liderilor pieţelor bancare din ţările CSI, Țările Baltice şi Georgia. Printre criteriile de selectare a câștigătorilor poate fi menționată contribuția la dezvoltarea sistemului bancar, succesul băncii, transparența, reputația de afaceri impecabilă, rezultatele pozitive de audit, eficacitatea managementului în atingerea rezultatelor financiare etc.

„Premiul acordat pentru Victoriabank reconfirmă rolul esențial pe care banca îl are asupra dezvoltării pieței bancare autohtone prin implementarea noilor tehnologii informaționale. De asemenea, reprezintă o dovadă a recunoașterii pe plan internațional a brandului Victoriabank, asociat cu produse și servicii competitive, precum și deservire de calitate înaltă”, a declarat Natalia Politov-Cangaş, preşedinte BC „Victoriabank” S.A.

Premiul vine la puțin timp după ce Victoriabank a fost desemnată una din cele mai mari bănci din Europa de Sud-Est, conform clasamentului SeeNews TOP 100 SEEBanks. Tot recent, revista internaţională de profil financiar „InterContinental Finance Magazine” a oferit Victoriabank premiul „pentru excelenţă în domeniul consultanţei, deservirii clienţilor şi priceperii în afaceri”, care face parte din programul anual End of Year Banking Awards.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *