Sport

VIDEO / Leo Messi, roşu direct în Argentina – Chile 2-1! Decizia arbitrului a surprins pe toată lumea

 Messi l-a îmbrâncit pe adversarul său aproape de linia de margine, în timp ce Medel încerca să protejeze mingea să iasă afară. Agresivitatea lui Messi l-a înfuriat pe Medel care a ripostat ca un cocoş de luptă. Nici Messi nu a făcut pasul înapoi, iar cei doi au fost în pragul încăierării ca doi pitbull.

Santiago Arias a fost primul care a intervenit să-i despartă, însă conflictul a luat amploare după ce jucătorii şi staff-ul de pe bănci au ripostat.

Intră aici pentru a vedea imaginile:


Messi a văzut roşu doar de două ori în carieră

Partida a fost întreruptă pentru mai multe minute, iar după consultarea VAR, centralul a decis să arate ambilor jucători cartonaşul roşu, declanşând proteste vehemente din ambele tabere. Majoritatea celor care au revăzut faza cred că măsura în privinţa lui Messi este una exagerată.

Oricum, Messi a fost eliminat de pe teren doar pentru a doua oară în carieră! A mai păţit asta chiar la debutul sub culorile Argentinei contra Ungariei în 2005. În schimb, în 687 de meciuri pentru Barcelona nu a văzut niciodată cartonaşul roşu (doar pentru echipa de rezerve în Segunda B, tot în 2005). La naţionalaArgentinei are 136 de prezenţe şi a ajuns la a doua sancţiune când este trimis la vestiare înainte de fluierul final.
Leo Messi a criticat arbitrajul după eşecul cu Brazilia
Messi mai făcuse scandal în legătură cu arbitrajul şi după înfrângerea din semifinale în faţa Braziliei.

”Arbitrii au luat foarte multe decizii controversate, nici măcar nu au solicitat intervenția VAR, e incredibil”, a mai spus Messi.

”Așa au procedat încă de la început. La primul contact, au fluierat în favoarea Braziliei, iar prostiile astea ne distrag de la joc. Pe toată durata turneului au fluierat tot felul de hențuri inexistente, penalty-uri la fel, faulturi, tot felul de prostii… Iar azi au refuzat să folosească VAR-ul”, a adăugat argentinianul.

Leo Messi consideră că Brazilia are prea multă influență

”Nu avem nicio scuză, trebuie să analizăm ce s-a întâmplat și să sperăm că oficialii de la Copa America vor face ceva în privința asta (n.r. deciziile arbitrilor). Cel mai probabil așa ceva nu se va întâmpla, pentru că Brazilia are prea multă putere acolo”, a mai zis Messi.

”Consider că am jucat foarte bine. Am muncit mult și nu ne-au fost superiori. Sper ca echipa să fie respectată și nu criticată. Mă înțeleg foarte bine cu grupul ăsta de jucători și voi face tot ce pot ca să îi ajut să crească”, a încheiat starul Barcelonei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *